Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA: Omicron „se dezlănţuie” în întreaga lume, avertizează Anthony Fauci

Publicat

in

Renumitul om de ştiinţă american Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, a avertizat duminică că varianta Omicron a COVID-19 „se dezlănţuie” în întreaga lume, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la numărul de americani încă nevaccinaţi, scriu AFP și Agerpres. „Acest virus este extraordinar”, a spus Anthony Fauci la postul CNN, referindu-se la viteza sa de răspândire. „Va prelua conducerea” şi „vom avea câteva săptămâni sau luni grele pe măsură ce ne apropiem de iarnă”, a subliniat omul de ştiinţă.

„Se răspândeşte foarte repede, literalmente în lumea întreagă şi fără îndoială în ţară noastră”, a adăugat el la canalul ABC, îngrijorat că aproape 50 de milioane de americani eligibili sunt în continuare nevaccinaţi.

„Când aveţi acel nivel de vulnerabilitate şi aveţi un virus ca Omicron care se răspândeşte atât de repede, este foarte probabil ca în unele regiuni ale ţării să vedem o presiune importantă asupra sistemului spitalicesc, precum şi asupra lucrătorilor din sănătate care vor fi epuizaţi din această cauză”, a spus el, îndemnându-i pe americani să se vaccineze şi să primească doza de rapel.

Virusul „se dezlănţuie în lumea întreagă, într-adevăr”, a insistat el la NBC.

Varianta Omicron se răspândeşte cu viteză maximă în toată lumea, conducând la restricţii în numeroase ţări, cum ar fi un lockdown în Ţările de Jos.

Duminică, senatorii americani Elizabeth Warren şi Cory Booker, foşti candidaţi la primarele democrate pentru alegerile prezidenţiale din 2020, au scris fiecare pe Twitter că au fost testaţi pozitiv la COVID-19 şi prezintă simptome benigne, în timp ce au fost vaccinaţi şi au primit doza de rapel. Ei nu au precizat dacă infecţia a fost provocată de varianta Omicron.

Pandemia a făcut peste 5 milioane de morţi în întreaga lume de când biroul OMS din China a raportat despre apariţia bolii la sfârşitul lunii decembrie 2019. Statele Unite ale Americii sunt ţara cea mai îndoliată, cu peste 800.000 de decese

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Trupul unui bărbat decedat, scos de pompieri din râul Bistriţa

Publicat

in

De

Trupul unui bărbat decedat a fost scos, luni, de pompieri din râul Bistriţa, în localitatea Săvineşti.

La faţa locului au venit pompierii criminalişti care au constatat că victima este un bărbat în vârstă de 43 ani, din Piatra-Neamţ, care a dispărut de la domiciliu pe 11 septembrie, potrivit Agerpres.

„În urma examinării preliminare a suprafeţei exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Potrivit unor surse judiciare, victima suferea de tulburări de comportament.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Partea de sud a gheţarului Schneeferner din Alpii Bavarezi şi-a pierdut definitiv statutul de gheţar

Publicat

in

De

Partea de sud a gheţarului Schneeferner din Alpii Bavarezi s-a topit într-un ritm accelerat în aceasta vară deosebit de caldă şi şi-a pierdut definitiv statutul de gheţar, a anunţat luni Academia bavareză de Ştiinţe, relatează AFP.

Grosimea gheţii nu mai este nici de peste doi metri în multe locuri şi mai mică de şase metri în locurile cele mai adânci, conform măsurătorilor radar de pătrundere în sol efectuate în septembrie. În 2018, grosimea era de 10 metri, aminteşte academia într-un comunicat.

„Deducem că restul gheţii se va topi complet în decurs de un an sau doi”, se arată în comunicat. „În acelaşi timp, suprafaţa gheţarului s-a micşorat la mai puţin de un hectar, aproximativ jumătate din ceea ce era în 2018”, notează sursa citată.

Prin urmare, rămân oficial patru situri care încă îndeplinesc criteriile pentru gheţari din Bavaria: partea de nord a Schneeferner, Höllentalferner, pe faimosul masiv Zugspitze (2.962 m altitudine) şi gheţarii Watzmann (2.713 m) şi Blaueis (2.607 m), pe masivul Berchtesgarden, potrivit Agerpres.

Un raport publicat în urmă cu doi ani de guvernul regional a avertizat cu privire la o topire mai rapidă decât se aştepta a gheţarilor, dintre care ultimul ar putea dispărea complet într-un deceniu, în timp ce estimările anterioare au stabilit data limită ca fiind anul 2050.

„Schimbările climatice lovesc puternic gheţarii bavarezi”, a declarat la acea vreme ministrul local al Mediului, Thorsten Glauber.

Topirea gheţarilor din Alpi şi din alte părţi ale lumii, atribuită încălzirii globale, a fost atent monitorizată de la începutul anilor 2000.

În urmă cu doi ani, un studiu publicat în revista Nature menţiona că topirea rapidă a gheţarilor în ultimii 20 de ani a contribuit cu peste 20% din creşterea nivelului mării.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend