Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA acordă 88 de milioane de dolari rudelor victimelor atacului din biserica Charleston

Publicat

in

​Guvernul SUA a anunţat joi că va acorda suma de 88 de milioane de dolari rudelor celor nouă afro-americani ucişi de un adept al supremaţiei albilor într-o biserică din Charleston, în 2015, precum şi supravieţuitorilor tragediei, relatează AFP citată de Agerpres.

În schimb, aceste victime renunţă la procesele împotriva poliţiei federale pentru ”neglijenţe” care i-au permis atacatorului Dylann Roof să cumpere o armă atunci când, conform plângerii, verificarea antecedentelor sale ar fi trebuit să blocheze tranzacţia.

Acest atac ”a fost o crimă îngrozitoare motivată de ură, care a cauzat suferinţe incomensurabile familiilor victimelor şi supravieţuitorilor”, a declarat ministrul Justiţiei Merrick Garland după finalizarea acordului cu reprezentanţii victimelor.

”88 de milioane este una dintre cele mai mari sume alocate pentru un dosar de drepturi civile în istoria Statelor Unite”, a declarat avocatul victimelor, Bakari Sellers, în cadrul unei conferinţe de presă.

Această sumă va fi împărţită între cei cinci supravieţuitori ai atacului care vor primi fiecare câte cinci milioane şi rudele celor nouă persoane ucise care vor primi între 6 şi 7,5 milioane pentru fiecare deces.

La 17 iunie 2015, Dylann Roof, un tânăr alb pe atunci în vârstă de 21 de ani, a ucis nouă persoane într-o biserică a comunităţii de culoare din Charleston, statul Carolina de Sud. Roof le-a spus poliţiştilor care l-au interogat că intenţiona ”să declare un război rasial”. El a stat o oră cu victimele în cursul unei sesiuni de studiere a Bibliei, înainte de a le ucide cu un pistol automat.

În august 2021, o curte de apel federală a confirmat condamnarea la moarte a americanului Dylann Roof.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Pentagonul anunță un exercițiu naval NATO în Marea Mediterană / Rusia anunță și ea exerciții de amploare

Publicat

in

De

Pentagonul a anunțat vineri lansarea unui exercițiu naval de amploare NATO în Mediterana, luni, cu participarea portavionului american USS Harry Truman, în plină tensiune cu Rusia, care a anunțat ea însăși manevre navale în același timp, potrivit AFP.

„Neptune Strike 22 va dura până pe 4 februarie și are scopul de a demonstra capacitatea NATO de a integra forța de atac maritimă sofisticată a unui grup aeropurtat în sprijinul eforturilor de descurajare și apărare ale Alianței”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Kirby a dat asigurări că acest exercițiu se pregătește din 2020 și că nu are nimic de-a face cu tensiunile actuale din jurul Ucrainei, deși „Neptune Strike 2022” nu se afla pe lista exercițiilor planificate în 2022 publicată pe 14 decembrie de NATO pe site-ul său.

„Exercițiul în sine nu este conceput pentru a contracara genul de scenarii care ar putea apărea în jurul Ucrainei”, a spus el. „Este într-adevăr un exercițiu naval al NATO (…) menit să testeze o gamă largă de capabilități navale pe care dorim să fim siguri că le vom consolida în continuare”, a anunțat Kirby.

Rusia a anunțat joi exerciții navale complete. Peste 140 de nave de război și aproximativ 10.000 de soldați vor lua parte în lunile ianuarie și februarie la aceste exerciții desfășurate în Atlantic, Arctica, Pacific sau Mediterana.

Kirby a recunoscut că situația tensionată cu Rusia a stârnit discuții cu aliații cu privire la desfășurarea acestui exercițiu naval. „După discuții cu aliații noștri NATO, s-a decis să mergem mai departe”, a spus el.

USS Harry Truman și grupul său aeropurtat se află în Marea Mediterană de la jumătatea lunii decembrie.

Portavionul urma să se alăture zonei de operațiuni a comandamentului central (Centcom) dar ministrul american al Apărării Lloyd Austin a decis la sfârșitul lunii decembrie să-l țină în Mediterana pentru a-i „liniști” pe europeni în fața fricțiunilor cu Rusia.

Fără a menționa tensiunile din jurul Ucrainei, unde Kievul și aliații săi occidentali acuză Moscova că a adunat 100.000 de soldați la granițele țării în așteptarea unei posibile invazii, Pentagonul a subliniat că această schimbare a rutei „reflecta necesitatea unei prezențe continue în Europa”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Şeful ONU ''convins'' că nu va fi o invazie rusă în Ucraina

Publicat

in

De

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat vineri că este “convins” că o invazie sau o incursiune militară rusă în Ucraina “nu se va întâmpla” exprimându-şi speranţa că diplomaţia va rezolva criza în curs, în special dintre Rusia şi Statele Unite, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Nu ar trebui să fie o intervenţie militară acolo”, a spus şeful ONU în cursul unei conferinţe de presă. “Sunt convins că acest lucru nu se va întâmpla” şi “sper cu convingere să am dreptate”, a adăugat el.

“Cred că diplomaţia este calea de a rezolva problemele, a mai subliniat Antonio Guterres, insistând că este necesar “să evităm ce este mai rău”.

Miercuri, preşedintele american Joe Biden a estimat că omologul său rus, Vladimir Putin, care a desfăşurat trupe în apropierea frontierelor Ucrainei, “nu doreşte un război pe scară largă”. Dar “cred că va intra” într-un fel sau altul în Ucraina, “va trebui să facă ceva”, a adăugat el, fără alte detalii.

Rusia susţine că nu intenţionează să intervină militar în Ucraina, în pofida amplasării de soldaţi şi armament la graniţa cu această ţară.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend