Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Studiu: În România un copil din zece nu are suficientă mâncare și se duce seara flămând la culcare

Publicat

in

Un studiu realizat recent arată că în România, unul din zece copii nu are suficientă mâncare și se duce flămând la culcare, iar în 80% dintre gospodării, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, muncesc acasă.

O cincime dintre copiii de la sat consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, arată concluziile raportului „Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020”, lansat de Fundația World Vision România.

Unul din 14 copii afirmă că are o viață rea. Mai mult, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, din 80% dintre gospodării muncesc în gospodărie, fac curățenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alți membri ai gospodăriei.

Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutați de nimeni când nu știu să-și facă tema pentru acasă, iar 8% raportează chiar că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.

Conform studiului, peste o treime din părinții chestionați recunosc că țipă sau strigă la copii, 11% îi îmbrâncesc sau zgâlțâie pe copil, iar 4% îi jignesc. O proporție similară – peste 30% – dintre părinți consideră că pentru a-ți găsi de lucru este mai important să ai relații decât să termini o școală, conform aceluiași raport.

„Comparativ cu valurile precedente ale cercetării, în cea actuală, care acoperă și lunile de criză sanitară și umanitară provocată de pandemia de COVID-19, se poate observa o creștere a ponderii celor care declară că au adoptat măsuri de criză precum: cumpărarea de alimente în cantități mai mici; împrumutarea sau primirea de alimente de la rude/prieteni; cumpărarea a mai puține rechizite, cărți pentru școala copilului”, se arată într-un comunicat al WVR citat de Mediafax.

Raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural – 2020” cuprinde datele și analiza unei cercetări de teren realizate în perioada iunie-august 2020, pe baza metodologiei elaborate de World Vision România, ce prezintă deopotrivă perspectiva adulților și a copiilor.

Eșantionul cercetării a cuprins 936 de gospodării, în care locuiesc 4.338 de persoane. Au fost culese informații de la 936 de adulți și 2.931 de copii.

Într-un sfert dintre gospodării copiii nu se spală pe mâini după ce merg la toaletă și nici înainte de masă

Conform raportului, igiena personală rămâne deficitară în comunitățile cuprinse în cercetare.

„În peste un sfert dintre gospodării, copiii nu se spală întotdeauna pe mâini de fiecare dată după ce merg la toaletă. În 24% dintre gospodării, minorii nu obișnuiesc să se spele pe mâini înainte de fiecare masă. Spălatul pe dinți de două ori pe zi este o regulă în numai 52% dintre gospodării.

Nerespectarea regulilor minime de igienă reprezintă o consecință a sărăciei și a lipsei utilităților de bază: apă curentă, baie amenajată și toaletă. Nici la școală nu sunt întotdeauna respectate regulile minime de igienă: în 5% dintre școli nu există o sursă de apă pentru a te spăla pe mâini, iar în 12% nu sunt toalete cu apă curentă”, se mai arată în comunicat.

Potrivit studiului, un copil din zece nu are în continuare suficientă mâncare și se duce seara flămând la culcare. În ceea ce privește alimentația, în 11% din gospodării copiii primesc maximum două mese pe zi, iar în 10% carnea sau peștele ajung în meniul celor mici doar o dată pe săptămână. Mai bine de jumătate dintre copii nu consumă zilnic lactate și ouă, iar mai puțin de jumătate nu primesc zilnic nici legume și fructe.

Vizitele la medicul de familie sunt rare

În 11% din familiile cu copii mai mici de cinci ani aceștia nu au fost consultați nici măcar o dată în ultimul an de către medicul de familie, în vederea evaluării stării generale de sănătate și doar 30% dintre copiii cu vârste între 5 și 12 ani au efectuat analize medicale în ultimele 12 luni.

Vârsta medie la care tinerii (12-18 ani) iau contact cu băuturile alcoolice este de 13 ani. La aceeași vârstă copiii fumează prima țigară.

„Două treimi (68%) din elevii din mediul rural ajung la școală pe jos. 17% din copii parcurg zilnic pe jos peste 8 km ca să ajungă la ore, iar mai bine de jumătate din copiii de gimnaziu și aproape trei sferturi din cei din clasele primare merg pe jos la școală distanțe chiar și mai mari. Abandonul școlar în gimnaziu este strâns legat de costul ridicat al școlii și, în egală măsură, de rezultatele slabe ale copiilor, motive indicate de 56% dintre părinți. A crescut și numărul celor care preferă să lucreze în loc să învețe”, susțin reprezentanții WVR.

Un copil din patru nu este ajutat la teme

Doar 61% dintre copiii și tinerii chestionați susțin că le place întotdeauna la școală, iar un sfert dintre tineri nu au acces întotdeauna la rechizitele de care au nevoie la școală. De asemenea, 38% dintre părinți cumpără mai puține rechizite și cărți pentru copii, pentru a face economii. 27% dintre copii nu sunt ajutați niciodată de altcineva atunci când nu știu să facă tema pentru acasă.

„În 80% dintre gospodării, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, lucrează acasă făcând curățenie, îngrijind animalele sau având grijă de alți membri ai gospodăriei, trei sferturi dintre ei timp de 1-2 ore pe zi. Același timp este alocat temelor de către 58% dintre copiii și tinerii chestionați. 8% din tineri lipsesc uneori sau întotdeauna de la școală pentru că se duc să muncească, iar 17% se simt obosiți pentru că muncesc înainte sau după ore. 21% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani nu sunt la liceu, jumătate dintre aceștia lucrând cu ziua. Peste jumătate dintre elevii care abandonează școala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu își permite costul școlii”, mai arată studiuș.

Reprezentanții WVR susțin că nevoile de bază ale copiilor din România rurală sunt în cea mai mare parte acoperite: sub 1% spun că nu au o locuință, 10% dintre ei se duc uneori sau întotdeauna flămânzi la culcare seara, în timp ce o proporție similară declară că nu au niciodată, sau doar uneori, suficientă mâncare.

De asemenea, doar trei sferturi dintre părinți (77%) declară că au cunoștințe despre drepturile copiilor.

„Din păcate, drepturile copiilor din mediul rural în ceea ce privește educația, participarea, confortul psihologic în familie și la școală sunt de multe ori ignorate chiar de cei care ar trebui să vegheze la aplicarea lor: părinții, educatorii, decidenții – adulții care ar trebui să facă România o țară mai bună pentru copii. Pandemia a acutizat problemele copiilor, cu consecințe pe termen lung asupra evoluției lor.

Respectarea drepturilor copilului, începând cu cel la educație, reprezintă un imperativ pentru o democrație care se gândește azi la ziua de mâine. Prin programele noastre facem eforturi împreună cu copiii, părinții și educatorii pentru ca niciun copil de la sat să nu se mai simtă singur, umilit, marginalizat, fără șanse și fără viitor. Avem nevoie de politici publice coerente, puse în practică, care să se concentreze pe bunăstarea copilului, iar noi suntem oricând disponibili să ajutăm cu expertiza noastră la realizarea acestora”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, conform Digi24.ro.

Citește și:

Document intrat în posesia Bugetul.ro! Dovada că s-a solicitat și la Ministerul Economiei inventarierea personalului care vrea să se vaccineze

Vești importante pentru șoferi! Ce se întâmplă cu calcularea polițelor RCA

Document. Suma impresionantă pe care o va câștiga omul pe care Clotilde Armand îl face șef al Poliției Locale Sector 1

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ludovic Orban: ‘Eu nu număr filiale. Felul meu de a face campanie este să fac campanie la fiecare delegat, să prezint viziunea mea, proiectul, obiectivele și să obțin vot cu vot’

Publicat

in

De

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că nu numără filialele care îl susţin în cursa pentru un nou mandat la şefia partidului, precizând că a luat decizia de a vorbi cu fiecare delegat la Congres.

El a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Botoşani, că un candidat la preşedinţia PNL trebuie să aibă, potrivit Statutului, susţinerea a minimum zece filiale teritoriale.

„Eu nu număr filiale. Eu vorbesc cu fiecare membru al PNL. Sigur că există o procedură statutară, dar noi, deocamdată, suntem în faza în care avem Adunări generale în fiecare organizaţie locală, ulterior avem Conferinţele judeţene, în care se aleg conducerile judeţene, şi, după finalizarea la 10 august a Conferinţelor judeţene, practic, începe poziţionarea filialelor. Poziţionarea filialelor se realizează pentru că avem o condiţie statutară.

Un membru PNL poate candida la preşedinţia PNL, poate depune o moţiune, dacă are sprijinul a minimum zece filiale judeţene, iar decizia de susţinere se ia în Colegiul director judeţean, dar după finalizarea Conferinţelor judeţene. E importantă orientarea unor filiale sau a unor oameni importanţi din filiale, dar, până la urmă, la Congresul PNL vor participa 5.000 de delegaţi, membri, practic elita PNL, iar felul meu de a face campanie este să fac campanie la fiecare delegat, să prezint viziunea mea, proiectul, obiectivele şi să obţin vot cu vot”, a afirmat Orban.

În ceea ce priveşte susţinerea ministrului Muncii, Raluca Turcan, pentru candidatura premierului Florin Cîţu la şefia PNL, liderul liberal a spus că acesta este un delegat la Congres.

„Raluca Turcan a fost susţinută de mine pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la Congresul din 2017. Ulterior a fost sprijinită de mine ca lider de grup la Camera Deputaţilor, vicepremier în Cabinetul pe care l-am condus eu. Am susţinut-o şi pentru funcţia de ministru al Muncii la constituirea Guvernului. Dacă are o opţiune… Este dreptul oricărui membru al PNL să aibă o opţiune, dar, repet, la Congres vor veni 5.000 de membri ai PNL”, a continuat Orban.

Preşedintele PNL a susţinut că nu are obiceiul să regrete deciziile luate, dar are obiceiul să facă analize, pentru a şti ce să facă pe viitor, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Informarea de la ora 13:00. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus! În ultime 24 de ore: 127 de noi cazuri!

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public un nou bilanț al cazurilor de coronavirus înregistrate pe teritoriul României.

Până astăzi, 12 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.657 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.044.000 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 127 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21250 3 0,24
2. Arad 23652 4 0,13
3. Argeș 27405 5 0,2
4. Bacău 26047 1 0,06
5. Bihor 29263 0 0,17
6. Bistrița-Năsăud 11867 1 0,05
7. Botoșani 14164 1 0,08
8. Brașov 43669 10 0,14
9. Brăila 13283 0 0,1
10. Buzău 12577 0 0,08
11. Caraș-Severin 11471 2 0,19
12. Călărași 10048 2 0,07
13. Cluj 57508 6 0,16
14. Constanța 42926 3 0,1
15. Covasna 8547 0 0,1
16. Dâmbovița 22483 2 0,1
17. Dolj 26612 0 0,08
18. Galați 27626 4 0,14
19. Giurgiu 11015 2 0,09
20. Gorj 9207 1 0,02
21. Harghita 8274 3 0,11
22. Hunedoara 22863 1 0,07
23. Ialomița 10777 3 0,12
24. Iași 42379 1 0,09
25. Ilfov 45073 0 0,14
26. Maramureș 20380 3 0,07
27. Mehedinți 8332 0 0,08
28. Mureș 23943 2 0,12
29. Neamț 18952 3 0,14
30. Olt 14595 0 0,09
31. Prahova 35315 11 0,25
32. Satu Mare 12978 1 0,06
33. Sălaj 10939 4 0,1
34. Sibiu 26493 1 0,16
35. Suceava 24200 3 0,07
36. Teleorman 13707 7 0,1
37. Timiș 54304 4 0,11
38. Tulcea 8431 0 0,06
39. Vaslui 15974 0 0,09
40. Vâlcea 16422 1 0,13
41. Vrancea 10684 1 0,06
42. Mun. București 183562 26 0,15
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

460*

5
 TOTAL 1.079.657 127

                                                                                    

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 55 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 2
2 ARAD 1
3 ARGEŞ 6
4 BACĂU 0
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 3
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 1
14 CONSTANŢA 1
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 3
17 DOLJ 1
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 0
20 GORJ 0
21 HARGHITA 1
22 HUNEDOARA 1
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 2
25 ILFOV 3
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 9
29 MUREŞ 2
30 NEAMŢ 4
31 OLT 1
32 PRAHOVA 6
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 0
35 SIBIU 2
36 SUCEAVA 1
37 TELEORMAN 3
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
Total 55

Până astăzi, 31.804 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.06.2021 (10:00) – 12.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 123 de decese (61 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu și Vâlcea.

118 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 deces s-a produs în luna iulie 2020, 4 în august 2020, 4 în septembrie 2020, 6 în octombrie 2020, 12 în noiembrie 2020, 31 în decembrie 2020, 21 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 23 în martie 2021, 7 în aprilie 2021 și 7 în mai 2021, în județele Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vâlcea.

Dintre cele 123 de decese, 6 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.186. Dintre acestea, 236 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.099.841 de teste RT-PCR și 1.276.892 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.359 de teste RT-PCR (6.847 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.512 la cerere) și 11.052 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.986 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.497 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.993 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 292 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 629 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 iunie, 565 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 111.050 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

 

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

În intervalul 3 iunie – 10 iunie 2021, au fost raportate 32.801.529 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

ŢARA

 

CAZURI

 CONFIRMATE

DECEDAȚI

 

Franţa 5.712.753  (+46.640) 110.027   (+596)
Regatul Unit 4.516.892  (+32.836) 127.840     (+59)
Italia 4.232.428  (+16.425) 126.523   (+477)
Spania 3.707.523  (+29.133)  80.236    (+283)
Germania 3.701.484  (+20.358)   89.244   (+802)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 11 IUNIE 2021

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
 174.032.728  (+2.982.987)  3.738.030 (+188.320)

* Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.

** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 3 iunie 2021 – 10 iunie 2021.

*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend