Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Structura anului școlar 2021-2022, modificată. Calendarul vacanțelor după nouă decizie; când se ia vacanța de Crăciun / Când sunt programate examenele naționale

Publicat

in

Elevii și preșcolarii vor intra pe 25 octombrie într-o vacanță de două săptămâni, au decis vineri oficial autoritățile. Inițial, conform structurii anului școlar 2021-2022, doar cei de la grădiniță și cei din ciclul primar urmau să aibă o vacanță, de o săptămână. Pe 23 decembrie este prima zi din vacanța de iarnă pentru toți elevii și preșcolarii. Anul acesta, vacanța de Crăciun este și vacanța intersemestrială.

  • Deocamdată nu s-a luat o decizie cu privire la prelungirea semestrului I sau semestrului al II-lea, existând mai multe variante luate în calcul. O decizie va fi luată pe 5 noiembrie.
  • Este posibil să se renunțe la săptămâna de „școala altfel” și la o săptămână fie din vacanța de iarnă, fie din cea de primăvară.
  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că nu susține mai mult de două săptămâni de vacanță, pentru că este maximum ce poate fi recuperat fără să fie afectat calendarul examenelor naționale.

Potrivit structurii anului școlar 2021-2022, primul semestru de școală este unul scurt.

UPDATE Grădinițele private, închise odată cu toate școlile timp de două săptămâni, începând de luni. Creșele de stat și private rămân deschise

Structura anului școlar 2021-2022

Anul școlar 2021 – 2022 a început la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I:

– 14 săptămâni de cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021

Semestrul al II-lea:

– 20 săptămâni de cursuri: 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022

Când au elevii vacanță

În acest moment, vacanțele elevilor și preșcolarilor sunt programate astfel:

  • Vacanță „forțată” pentru toți elevii: învățământ preșcolar și primar: 25 octombrie – 5 noiembrie 2021;
  • Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022;
  • Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022;
  • Vacanța de vară: 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.

Când intră elevii în vacanța de Crăciun

Semestrul întâi se va finaliza pe data de 22 decembrie, astfel că 23 decembrie este prima zi a vacanței de iarnă. Vacanța de Crăciun este și vacanța intersemestrială. Aceasta se încheie pe 9 ianuaurie – pe 10 ianuarie este prima zi de cursuri din semestrul al doilea.

Când se ia vacanța de Paște

Vacanța de primăvară include și perioada de Paște și sărbătoarea „Ziua muncii” – 1 mai.

Paștele ortodox pică în 2022 pe 24 aprilie, iar cel catolic pe 17 aprilie. Ambele sărbători sunt cuprinse în intervalul de vacanță de primăvară – 15 aprilie – 1 mai.

Când are loc „Școala Altfel”

Programul „Școala Altfel este programat în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Când termină școala elevii din clasele terminale

  • Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
  • Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Calendar Evaluare Națională 2022

30 mai — 3 iunie 2022 – Înscrierea la evaluarea națională
3 iunie 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
14 iunie 2022 – Limba și literatura română — probă scrisă
16 iunie 2022 – Matematica — probă scrisă
17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — probă scrisă
23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00)
24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) – Depunerea contestațiilor
24 iunie—29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor
30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Calendar Bac 2022

Sesiunea iunie-iulie

23—27 mai 2022 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

27 mai 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

6—8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

8—9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

9—10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

13—15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la Bac 2022

27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00

28—30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor

1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie

18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă

19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

31 august 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

1 – 2 septembrie 2022 Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2022 Afișarea rezultatelor finale

NATIONAL

Guvernul britanic a aprobat un nou director pentru British Museum după scandalul de furt care a zguduit prestigiosul muzeu din Londra

Publicat

in

Actualul director al National Portrait Gallery din Londra, Nicholas Cullinan, a fost numit director al British Museum, a anunţat joi instituţia zguduită de scandalul furtului a 2.000 de piese din colecția sa, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

Nicholas Cullinan primind-o pe printesa Catherina la National Portait GalleryFoto: David Parry / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Precedentul director, Hartwig Fischer, un cetăţean german şi primul director non-britanic al muzeului, a demisionat la sfârşitul lunii august 2023 după ce furtul a fost dezvăluit. De atunci, Mark Jones, fost director al Muzeului Victoria şi Albert, a asigurat interimatul.

Nicholas Cullinan, în vârstă de 46 de ani, a fost numit în urma aprobării unanime a administratorilor muzeului şi a acordului premierului Rishi Sunak. Aflat în fruntea National Portrait Gallery din 2015, Cullinan a condus o reamenajare completă a colecţiilor şi a muzeului, al cărui spaţiu deschis publicului a crescut cu o cincime, potrivit comunicatului prin care a fost anunţată numirea sa.

Istoricul de artă a fost anterior curator la Metropolitan Museum of Art din New York şi la Tate Modern din Londra. El îşi va prelua postul la British Museum în această vară.

British Museum este cea mai mare atracție turistică din Marea Britanie

Nicholas Cullinan a salutat „onoarea” de a conduce „unul dintre cele mai mari muzee din lume”. El a vorbit despre „un nou capitol” care va „cuprinde cele mai importante transformări, arhitecturale şi intelectuale, care au loc în orice muzeu din lume, pentru a continua să facă British Museum cât mai angajat şi mai colaborativ posibil”.

Fondat în 1753, British Museum găzduieşte o colecţie de opt milioane de obiecte, printre care se numără Piatra Rosetta şi frizele de la Parthenon, achiziţionate în timpul epocii coloniale şi revendicate de Grecia.

Instituţia, care poate fi vizitată gratuit, este cea mai populară atracţie turistică din Marea Britanie, cu 5,8 milioane de vizitatori în 2023, în creştere cu 42% faţă de anul precedent, potrivit asociaţiei din domeniu.

Dezvăluirea scandalului furtului pe scară largă a dus la concedierea unui angajat, care a fost arestat de poliţie, fără a i se aduce vreo acuzaţie în acest stadiu. De la descoperirea lor, British Museum spune că a recuperat puţin peste 350 de obiecte.

Noul şef al muzeului va trebui, de asemenea, să efectueze o renovare majoră, estimată la peste un miliard de euro, necesară din cauza stării de degradare a unora dintre galerii.

Citeste mai mult

NATIONAL

De ce pierde Mykonos turiști pentru al doilea an consecutiv. O victimă a propriilor excese, spun hotelierii din insula grecească

Publicat

in

Cifrele preliminare ale rezervărilor arată că acest sezon va fi unul foarte bun pentru turismul grecesc, dar acest lucru nu va fi valabil pentru Mykonos, care pentru al doilea an consecutiv pare că va avea mai puțini vizitatori decât în anul precedent. Observatorii remarcă faptul că infrastructura inadecvată, aglomerația și prețurile ridicate au afectat reputația insulei, scrie publicația elenă Kathimerini.

Mykonos, Grecia Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Pentru al doilea an consecutiv, Mykonos înregistrează o scădere a rezervărilor de locuri de avion, dar și a locurilor puse la dispoziție de companiile aeriene.

Mai exact, pe baza datelor furnizate la jumătatea lunii martie, planificarea companiilor aeriene pentru perioada martie-octombrie a acestui an prevede cu 9,2% mai puține locuri decât anul trecut, când acestea își limitaseră oricum capacitatea de transport către insulă. Prin comparație, numărul locurilor de avion disponibil pentru toate destinațiile din Grecia a crescut cu 10,2% față de anul trecut, potrivit trackerului Airdata al Institutului Asociației întreprinderilor de turism din Grecia.

Poate mai important este faptul că rezervările active de locuri de avion pentru călătorii pe tot parcursul acestui an par a fi în scădere cu 26,1% față de anul trecut, când pentru întreaga regiune sunt în creștere cu 7,5% față de 2023.

Asta în condițiile în care anul trecut, traficul de pasageri din străinătate către Mykonos scăzuse deja cu 5,9% față de 2022, potrivit Fraport Grecia.

Acestea fiind datele reci, jurnaliștii greci se întreabă acum dacă Mykonos a devenit o victimă a turismului excesiv, a prețurilor foarte mari, a infrastructurii sale inadecvate sau a delincvenței care însoțește adesea destinațiile scumpe de succes din întreaga lume.

Răspunsul pare să le combine într-o oarecare măsură pe toate.

Un hotelier care a vorbit cu Kathimerini sub anonimat a admis că „Mykonos a intrat deja anul trecut într-o fază de corecție”. Printre motivele invocate de acesta, dar și de alți oameni de afacere din domeniu: prețurile, infrastructura și chiar unele situații care au oferit o faimă negativă insulei.

Comentariile negative din partea unor influenceri de renume mondial, cum ar fi cel al lui Gigi Hadid – care a fost victima unui jaf și le-a recomandat fanilor săi din întreaga lume să nu mai călătorească în Mykonos -, infrastructura insuficientă – mai ales în gestionarea apelor reziduale care, în unele cazuri, s-au revărsat cu rezultate deosebit de neplăcute pentru experiența vizitatorilor insulei -, dar și cazurile de infracționalitate – în principal furturi – sunt câteva dintre motivele invocate pentru scăderea număprului de turiști în Mykonos.

„Unii s-au concentrat doar pe a face cât mai mulți bani”

Problemele insulei sunt și rezultatul natural al turismului excesiv și al prețurilor ridicate. „Fenomenul nu este endemic pentru Mykonos și am mai văzut că se întâmplă în destinații celebre precum Ibiza, Spania”, a subliniat un alt antreprenor de pe insulă pentru Kathimerini.

„Câțiva antreprenori, proprietari de restaurante și manageri de cluburi de plajă nu au acordat importanța cuvenită calității serviciilor oferite și s-au concentrat doar pe a face cât mai mulți bani”, a spus acesta.

Facturile exagerat de mari, opacitatea listei de prețuri, serviciile de proastă calitate și problemele de securitate se numără într-adevăr printre cele reclamate pe Internet.

Efectul vaselor de croazieră nu ajută. Mulți dintre turiștii care aglomerează străduțele nu sunt clienți ai hotelurilor, ci vizitatori de o zi care au o contribuție minimă la cifra de afaceri a economiei turistice.

În cele din urmă însă, hotelierii și alți antreprenori de pe insulă se declară optimiști că brandul Mykonos va rezista – și că oricum, chiar și sezonul acesta va fi mai bun decât o arată rezervările actuale.

„Mykonos a căzut victimă defăimării, dar va reveni în curând mai puternic, deoarece oamenii de afaceri de pe insulă sunt profesioniști serioși, au identificat și diagnosticat corect problema și se mișcă în direcția necesară pentru a o remedia”, a estimat un economist specializat în activitatea turistică.

Antreprenorii serioși și afacerile sănătoase, a spus el pentru publicația elenă, pun deja presiune pe cei care nu înțeleg ce trebuie făcut, a adăugat acesta.

Printre măsurile deja luate în calcul se numără limitarea numărului de nave de croazieră și a numărului de turiști pe care îi pot debarca pe insulă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend