Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Stelian Ion îi trage un perdaf lui Klaus Iohannis: ‘Pentru asta am fost gazați, împreună cu familiile, pe 10 august: Să ‘reformați’ dumneavoastră justiția împreună cu PSD-ul?’

Publicat

in

Deputatul USR Stelian Ion l-a acuzat, vineri, pe preşedintele Klaus Iohannis că, alături de Florin Cîţu şi echipa „câştigătoare”, a aruncat „în aer” coaliţia guvernamentală şi a băgat ţara în criză, adăugând că ar fi momentul ca acesta să nu îşi mai ascundă „chipul uselist”, deoarece „masca a căzut demult”.

„Domnule Iohannis, haideţi să dăm cărţile pe faţă! Vă puteţi afişa acum fără să vă mai ascundeţi chipul uselist, masca a căzut demult! Am văzut foarte clar care sunt interesele dumneavoastră din justiţie. Pentru asta am fost gazaţi, împreună cu familiile, pe 10 august: Să ‘reformaţi’ dvs. justiţia împreună cu PSD-ul? Vreţi control total pe numirea procurorilor.

Aţi respins public propunerea noastră de schimbare a procedurii care era în conformitate cu rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV. Pentru ce? Pentru a pune la adăpost furăciunile prezente şi viitoare ale clientelei PNL şi PSD? Vreţi puteri mai mari pentru procurorul general în condiţiile păstrării numirii sale exclusiv politice. Pentru ce? Vă opuneţi trecerii poliţiei judiciare în subordinea parchetelor. De ce? Ca să poată în continuare şefii din poliţie, subordonaţi ministrului de Interne, să aibă acces şi control pe dosare?”, a scris Stelian Ion, pe Facebook.

El îl întreabă pe şeful statului de ce nu s-a opus demiterii fostului procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi şi a numit-o pe Giorgiana Hosu la conducerea DIICOT.

„De de nu v-aţi opus la demiterea procurorului-şef DNA Laura Codruţa Kovesi? Am înţeles, v-a obligat CCR. Dar când aţi încălcat grav Constituţia, implicându-vă direct şi brutal în alegerile interne dintr-un partid, atunci nu aţi mai avut reţineri. De ce aţi numit-o pe Giorgiana Hosu la conducerea DIICOT, în ciuda informaţiilor şi a avizelor Secţiei pentru procurori a CSM? Am văzut cu toţii ce a urmat”, a adăugat Stelian Ion.

Potrivit deputatului USR, şeful statul vrea să mai acorde o şansă PSD. 

„Ne arătaţi acum că faceţi ce ştiţi mai bine: să mai daţi o şansă PSD-ului. Noi, useriştii, vă stăteam în cale, pentru că deranjam interesele clicilor pe care le patronaţi. Or, dvs. vă plac PNDL-urile lui Dragnea şi vă deranjează procurorii independenţi. Aţi avut ocazia să coalizaţi dreapta, să împingeţi reforme în România. Aţi ales să refaceţi alianţă cu PSD şi să faceţi doar combinaţii ieftine, politicianiste. Dacă tot vă doriţi atâta putere, măcar să fi avut o viziune, să fi făcut ceva bun cu ea.

Lăsaţi-vă de reforme, pentru că aţi arătat deja că distrugeţi tot ceea ce atingeţi, ca un adevărat terminator. Adevăraţii crizatori sunteţi dumneavoastră, Cîţu şi echipa dvs ‘câştigătoare’: aţi împiedicat reformele, aţi compromis campania de vaccinare transformând-o în campanie de imagine pentru Cîţu, aţi aruncat în aer coaliţia şi aţi băgat ţara în criză”, a transmis Stelian Ion, informează agerpres.ro

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend