Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Stațiunea Mamaia găzduiește cel mai mare triathlon din Europa de Est și Balcani

Avatar

Publicat

in

Triathlon-Challenge-2015---1---WEB

În perioada 4-6 septembrie 2015, stațiunea Mamaia va găzdui evenimentul sportiv internațional Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare eveniment de acest gen din Europa de Est și Balcani.
În cadrul evenimentului de la malul Mării Negre va avea loc și Cupa Europeană Premium de Triathlon, sub licența Uniunii Internaționale de Triathlon (ITU) și Romanian Triathlon Series Grand Final, unul dintre cele 3 evenimente premium care au loc anual în Europa. În acest an, organizatorii au decis să se desfășoare două astfel de competiții premium, în Mamaia și în Holten (Olanda).
La evenimentul internațional din Mamaia și-au anunțat deja prezența cei mai cunoscuți triathloniști din Europa, dar și sportivi importanți din țara noastră, care se vor întrece pentru cele 400 de puncte (pentru cupa premium) și care vor conta pentru clasamentul european de profil. De asemenea, și premiile în bani cresc considerabil, față de anul trecut, de la 12.500 de Euro (pentru o cupă normală) la 25.000 de Euro (pentru proba olimpică). Astfel, premiile atat pentru amatori cat si pentru olimpici ajung la 31.000 de euro, fiind cel mai mare fond de premiere din Europa de Est.
Sportivii profesioniști și amatori se mai pot înscrie la una din cele 5 probe puse la dispoziție de organizatori, după cum urmează: Proba supersprint: 400m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare, Proba sprint – 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare și Proba olimpică – 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (care fac parte din probele individuale) și Stafeta sprint – 750m inot + 20 km ciclism + 5 km alergare și Ștafeta olimpică – 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (care fac parte din probele de echipă).
Copiii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani pot participa la Aquatlon – 200 m înot, 1,25 km alergare sau la Duatlon – 1,25 km alergare, 5 km bicicletă și 1.25 km alergare. Pentru susținători (familie, prieteni, colegi) există un cros, Beach Run, de 4 km.
Dintre participanții deja înscriși în concurs, 30% sunt la primul triathlon din viața lor, 70% dintre aceștia au vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, iar vârstele competitorilor variază între 9 ani și 68 de ani. La Triathlon Challenge Mamaia 2015, organizat de SmartAtletic, înscrierile continuă până în 31.08 pe website-ul oficial http://www.trichallenge.ro/.
Susținători și sponsori
Ediția a VII-a a competiției Triathlon Challenge Mamaia este susținută de Primăria Municipiului Constanța și Orange România, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon. Partenerul tehnologic este HTC. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Smart Atletic. Partenerii evenimentului sunt: Skoda, Castrol, Intersport, Bellotto, Vega Hotel, Ciuc, Generali, Felt, PowerBar, TYR, S-Karp, Regina Maria.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Federaţia SANITAS atrage atenţia: Echipamentele vechi şi suprasolicitarea personalului fac posibilă repetarea oriunde a tragediei de la Spitalul Judeţean Neamţ

Avatar

Publicat

in

Tragedia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ se poate repeta oricând, în oricare altă unitate sanitară din România, din cauza lipsei echipamentelor medicale adecvate, a infrastructurii tehnice vechi din spitale şi a suprasolicitării personalului medical existent, se menţionează într-un comunicat remis luni AGERPRES de Federaţia SANITAS.

Organizaţia sindicală din domeniul sanitar “atrage atenţia că situaţii similare pot avea loc oricând în alte instituţii sanitare din România, cauzele principale fiind lipsa echipamentelor medicale adecvate, infrastructura tehnică veche, care nu funcţionează în parametri normali, şi suprasolicitarea personalului medical existent”, se precizează în comunicat.

În context, reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au declarat solidari cu personalul din Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ.

“Federaţia SANITAS din România este solidară cu colegii noştri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care au trecut prin tragedia incendiului de la secţia de ATI şi care, într-un act firesc de responsabilitate profesională, au făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea pacienţilor”, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, organizaţia sindicală subliniază că autorităţile nu implementează politici de rezolvare a problemelor grave ale sistemului sanitar şi solicită societăţii civile să pună presiune pe mediul politic, astfel încât acesta să reformeze sistemul de sănătate.

“SANITAS atrage atenţia colegilor din sănătate că este momentul în care trebuie să ne unim vocile pentru a cere autorităţilor să se trezească la realitate şi să facă ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea normală a acestui domeniu. Altfel, prin tăcerea noastră, riscăm să devenim ‘complicii’ guvernanţilor la distrugerea sistemului medical public din România! Iar vocea unică trebuie să depăşească limitele domeniului medical. Cerem societăţii civile să vină alături de noi în tot acest demers, pentru că Sănătatea românească trebuie, ea însăşi, să fie vindecată. Apelăm la organizaţiile sindicale, cele profesionale, la asociaţiile de pacienţi şi alte organizaţii cu activitate în domeniu. În acest moment, sistemul public de sănătate este bolnav cronic, iar perspectivele de însănătoşire sunt minime, dacă nu îi vom obliga pe cei care răspund de managementul lui la toate nivelurile să adopte o politică coerentă de înnoire a acestuia”, se precizează în comunicat.

Potrivit Federaţia SANITAS, principalele probleme care afectează sistemul medical sunt managementul defectuos şi lipsa de coordonare a autorităţilor care răspund de buna funcţionare a sistemului de sănătate, uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii tehnice, lipsa de resursă umană calificată din instituţiile sanitare, interesul scăzut pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor la locul de muncă, lipsa dotărilor medicale, formalismul şi superficialitatea cu care sunt tratate instructajele periodice, respectarea protocoalelor şi a procedurilor interne, insuficienţa materialelor şi echipamentelor medicale şi de protecţie. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ALERTĂ COVID!!! ARGEŞUL A TRECUT ÎN SCENARIUL GALBEN CU 190 CAZURI NOI DE INFECTĂRI

Avatar

Publicat

in

Instituția Prefectului Argeș informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituționalizată: 1;

-persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1493;

-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 1985, dintre care 659 în carantină la domiciliu și 1326 în izolare;

-persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 14106;

-persoane internate în spital: 445 (ieri 447);

-persoane internate la ATI: 39 (ieri 33);

-persoane vindecate: 6005 (ieri 5918);

-persoane diagnosticate pozitiv: 7606 (ieri 7416);

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 190 (ieri 179);

-număr teste efectuate în spitalele publice: 52659 (dintre care 517 în ultimele 24 de ore);

-persoane decedate de la începutul pandemiei: 276 (ieri 274).

Deces 275: Bărbat, 55 de ani cu comorbidități: HTA, obezitate, bronhopneumonie obstructivă cronică;

Deces 276: Bărbat, 77 de ani, cu comorbidități: HTA, AVC acut ischemic, insuficiență renală cronică, diabet zaharat tip II.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend