Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

START INSCRIERI ! Cum să devii poliţist de frontieră DATE COMPLETE

Publicat

in

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru viitorii poliţişti de frontieră sunt puse la dispoziţie un număr de 646 locuri pentru specializarea Poliţie de Frontieră şi Drept, astfel:

  • la Academia de Poliţie ,,A.I. Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie de Frontieră:

    • curs de zi 60 locuri: din care 2 locuri pentru etnicii rromi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi;

    • curs frecvenţă redusă-6 locuri.

  • la Academia de Poliţie ,,A.I. Cuza” Bucureşti – Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, specializarea: Drept – 20 locuri.

  • la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea, curs de zi:

    • sesiunea de admitere august – septembrie 2018 – 280 locuri;

    • sesiunea de admitere ianuarie 2019 – 280 locuri

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră recrutează, de asemenea, candidaţi pentru admitere la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale pe locurile Ministerului Afacerilor Interne, pentru următoarele instituţii:

  • la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, învăţământ de zi, 2 locuri;

  • la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”învăţământ de zi, 21 locuri;

  • la Academia Tehnică Militarăînvăţământ de zi, 33 locuri;

  • la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, învăţământ de zi, 13 locuri

  • la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţaînvăţământ de zi, locuri;

  • la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanţa, învăţământ postliceal, cu durata de 2 ani, învăţământ de zi, 66 locuri;

  • la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, învăţământ postliceal, învăţământ de zi, 8locuri;

  • la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, învăţământ postliceal, 5.

Recrutarea în vederea participării la concursul de admitere se realizează, în raport de domiciliul înscris în cartea de identitate a candidatului, de către structurile teritoriale de resurse umane ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, respectiv la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, situat în Bucureşti, bd. Geniului, nr. 42C, sector 6, pentru municipiul Bucureşti.

Recrutarea candidaţilor din judeţele în care nu există unităţi ale Poliţiei de Frontieră Române, se realizează de către structurile teritoriale de resurse umane ale Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pentru Academia de Poliţie ,,A. I. Cuza” şi pentru instituţiile de învăţământ ale M.A.P.N. care şcolarizează personal pentru Poliţia de Frontieră:

  • data limită de înscriere este 25.05.2018 (la sediul structurilor Poliţiei de Frontieră, respectiv Poliţiei, în cazul în care în judeţul de domiciliu al candidatului nu există structuri ale poliţiei de frontieră);

  • data limită de depunere a dosarului de candidat este 20.06.2018 (la sediul structurilor care au efectuat recrutarea);

  • perioada de înscriere/desfăşurare a concursului este 31.07-24.08.2018.

Pentru Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” –  Oradea, sesiunea de admitere august – septembrie 2018:

  • data limită de înscriere este 15.06.2018 (la sediul structurilor Poliţiei de Frontieră, respectiv Poliţiei, în cazul în care în judeţul de domiciliu al candidatului nu există structuri ale poliţiei de frontieră);

  • data limită de depunere a dosarului de candidat este 13.07.2018 (la sediul structurilor care au efectuat recrutarea);

  • perioada de înscriere/ desfăşurare a concursului: 24.08-04.09.2018, (la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea).

Pentru Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” –  Oradea, sesiunea de admitere ianuarie 2019:

  • data limită de înscriere este 23.11.2018 (la sediul structurilor Poliţiei de Frontieră, respectiv Poliţiei, în cazul în care în judeţul de domiciliu al candidatului nu există structuri ale poliţiei de frontieră);

  • data limită de depunere a dosarului de candidat este 18.12.2018 (la sediul structurilor care au efectuat recrutarea);

  • perioada de înscriere/ desfăşurare a concursului: 10.01-21.01.2019, (la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea).

Contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice a candidaţilor recrutaţi pentru toate instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale pe locurile alocate M.A.I. – Poliţia de Frontieră – se realizează, în mod centralizat,  în perioada 07-11.07. a.c., ora 07.00, potrivit planificării care va fi adusă la cunoştinţă candidaţilor în timp util, prin postarea acesteia pe site-ul MAI (mai.gov.ro) la secţiunea Cariera/Instituţii de învăţământ.

Candidaţii vor susţine probele eliminatorii şi cele de cunoştinţe stabilite prin regulamentul / metodologia de admitere a instituţiei de învăţământ.

Pentru informare cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere, candidaţii vor consulta site-ul oficial al instituţiei de învăţământ.

Informații de background

 Pentru a se putea înscrie la concursurile de admitere organizate la instituţiile militare de învăţământ, tinerii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

  • Să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;

  • Să cunoască limba română scris şi vorbit;

  • Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

  • Să fie declaraţi apt din punct de vedere medical, fizic şi psihic;

  • Să aibă vârsta de minimum 18 ani;

  • Să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;

  • Să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

  • Să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

  • Să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

  • Să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

  • Să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum sunt acestea definite de lege;

  • Să nu aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;

  • Să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;

  • Să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 9.00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului.

Concursurile de admitere se vor desfăşura astfel:

  • Academia de Politie ,,A.I.Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie de Frontieră – concursul se va desfăşura în 2 etape:

  • Etapa I – probe eliminatorii:

    • contravizita medicală;

    • verificarea aptitudinilor fizice.

Probele se susţin în ordinea prezentată şi fiecare dintre ele este eliminatorie. Participarea candidaţilor la următoarea probă este condiţionată de promovarea celei anterioare şi, indiferent de cauzele şi motivele invocate, nu se admit contestaţii, repetări sau reexaminări la probele de aptitudini.

La prezentarea pentru susţinerea probelor eliminatorii, candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate, legitimaţia de concurs şi echipament sportiv adecvat susţinerii probelor de evaluare a aptitudinilor fizice.

  • Etapa II – proba de evaluare a cunoştinţelor

Participă numai candidaţii care au promovat probele eliminatorii.

Disciplinele de concurs sunt:

  • Istorie (test grilă);

  • Limba română (test grilă) ;

  • Limba străină: engleză / franceză / germană / rusă/ spaniolă – la alegere (test grilă);

  • Probele la Istorie, Limba Română şi Limba străină se susţin concomitent şi se notează separat.

Tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie ,,A.I. Cuza” se găsesc pe pagina de internet www.academiadepoliţie.ro

  • Pentru Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” – Oradea – concursul de admitere se va desfăşura în 2 etape, astfel:

  • Etapa I – constă în:

    • contravizita medicală;

    • verificarea aptitudinilor fizice; potrivit probelor şi baremelor prevăzute în metodologia de admitere

Fiecare probă are caracter eliminatoriu, participarea la următoarea fiind condiţionată de promovarea celei anterioare. Indiferent de cauzele şi motivele invocate nu se admit contestaţii, repetări sau reexaminări.

  • Etapa  II – proba scrisă de verificare a cunoştinţelor.

Participă candidaţii care au promovat etapa probelor de aptitudini şi constă în susţinerea unui test grilă la următoarele discipline de concurs:

  • Limba română ( test grilă)

  • Limba străină: franceză / engleză – la alegere; (test grilă)

Tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea se găsesc pe pagina de internet www.avramiancu.ro.

Pe durata concursului de admitere nu se asigură cazarea, masa şi transportul candidaţilor.

PROGRAM DEPUNERE CERERI / DOSARE:

– la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi (municipiul Iaşi, str. George Coşbuc nr. 3-5, jud. Iaşi, luni – vineri, orele 08:30 – 11:00 şi 12:00 – 15:30);

– la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi (municipiul Galaţi, b-dul Dunărea nr. 63, jud. Galaţi, luni – vineri, orele 08:30 – 15:30);

–  la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui (municipiul Huşi, str. Dobrina, nr. 18, jud. Vaslui, luni – vineri, orele 08:30 – 11:00 şi 12:00 – 15:30);

– la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani (municipiul Botoşani, str. Sucevei, nr. 2, jud. Botoşani, luni – vineri, orele 08:30 – 11:00 şi 12:00 – 15:30).

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend