Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

“Ștafeta Munților” isi premiaza participantii ! Festivitatea va avea loc la Calimanesti-Caciulata

Avatar

Publicat

in

Anul 2015 a fost unul foarte competitiv pentru participanții la Campionatul Național de Turism Sporitv “Ștafeta Munților”, cu această ocazie fiind organizate 9 etape la care au participat 84 de cluburi de turism sporitv atât din România cât și din afara țării.
Campionatul Național de Turism  Sportiv “Ștafeta Munților” este o  competiție de turism sportiv, organizată la nivel național / internațional ce are drept scop crearea cadrului organizatoric și competițional în vederea dezvoltării unor relații durabile, în baza principiilor eco-turistice-sportive și de protecție a mediului.
Participanții au vizitat nouă zone spectaculoase din România : Munții Macin, Masivul Piatra Mare, Masivul Parang, Munții Căpățânii, Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Cozia, Masivul Siriu, Munții Piatra Craiului unde s-au întrecut în diverse probe montane concurând la una sau mai multe dintre categoriile: Family, Juniori, Veterani, Feminin, Open, Elite.
Pentru că fiecare campionat trebuie să aibă și o festivitate de premiere, organizatorul onorific din acest an împreună cu cluburile organizatoare, cât și cu cele care au participat anul acesta vă invită la FESTIVITATEA DE PREMIERE A CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE TURISM SPORITV “ȘTAFETA MUNȚILOR” , festivitate care va avea loc în perioada 6-8 Noiembrie 2015 în stațiunea Calimanești – Căciulata din județul Valcea, Hotel Căciulata.
Va așteptăm pentru a-i aplauda, felicita și premia pe cei mai merituoși dintre noi, dar și pentru a ne întrece în probe ce vor evidenția creativitatea și voia bună!
Pentru că în fiecare an există și un bal mascat, anul acesta am decis să dăm o temă balului nostru și aceasta va fi: Port tradițional românesc. Cei sosiți la festivitate vor purta costume corespunzatoare temei.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

BREAKING NEWS VIDEO ! Primele concluzii în anchetă: Medicul legist: Bărbatul ucis de polițiști la Pitești a avut parte de o moarte violentă. A murit asfixiat

Avatar

Publicat

in

De

Primele concluzii în cazul bărbatului mort la Pitești în urma intervenției poliției au fost făcute în urmă cu câteva minute, in cadrul unei conferințe de presă, de către medicul legist Dan Manu si procurorul care se ocupa de caz.

Medicul legist al cazului de la Pitești susține că bărbatul imobilizat de polițiști a avut o moarte violentă. Bărbatul a murit asfixiat și a avut mai multe traumatisme. Procurorul de caz a dezvăluit că se fac cercetări asupra faptelor și încă nu este vizată o persoană.

Medicul legist a prezentat duminică primele concluzii ale anchetei în cazul bărbatului decedat după ce a fost imobilizat de polițiști. Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat în urma comprimării părților moi ale gâtului și ale toracelui. De asemenea, medicul legist susține că victima avea mai multe traumatisme, dar și o alcoolemie de peste 2 la mie.

„Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat. Am descoperit o alcoolemie de peste 2 la mie. Sunt mai multe traumatisme, inclusiv cranio-cerebrale, leziuni traumatice cervicale și toracice prin comprimarea părților moi. Rezultatele în câteva săptămâni, nu pot să exclud existența unor comorbidități, doar laboratorul poate stabili. Va fi un raport medico-legal, acesta va fi trimis procurorilor”, a precizat medicul legist Dan Manu.

Procurorul cazului a dezvăluit faptul că deja au fost audiate toate persoanele aflate la fața locului, inclusiv polițiștii.

Au fost văzute imaginile, au fost identificate persoanele și vom cere informații de la medicul de familie, a precizat procurorul.

Reamintim că, vineri, un bărbat în vârstă de 63 de ani din Pitești a murit după o intervenție a poliștilor, care l-au scos afară dintr-un local cuprins de flăcări și l-ar fi bruscat. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și n-a mai putut fi salvat de medici.

Incidentul a avut loc la o terasă aflată în zona unei autogări din municipiul Piteşti. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean a intervenit pentru acordarea primului ajutor.

Ministrul de interne, Lucian Bode, a declarat, vineri, într-o cofernință de presă la care a participat alături de premierul Florin Cîțu, că în cazul bărbatului din Pitești mort în urma unei intervenții a poliției a fost declanșată o anchetă și că este ”convis că se va face urgent lumină în acest caz, cine este vinovat de moartea acestui om indiferent cum s-a comporat el”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO RITUAL- A FOST ALES NOU ȘEF AL MASONERIEI ROMÂNE – Actorul George Ivașcu este noul Mare Maestru al Marii Loji Naționale

Avatar

Publicat

in

De

Actorul George Ivașcu, fost ministru al Culturii, a fost ales noul Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. George Ivaşcu a depus Jurământul Masonic din postura de Mare Maestru ales, în jurul orei 10.50, imediat după ce Conventul Naţional a votat şi noua Constituţie, informează Fanatik.

George Ivaşcu, Noul Mare Maestru, ales prin vot democratic de reprezentanţii Lojilor din toată ţara, a precizat: „Ne-am trezit, ca un pugilist, din lovituri şi ne-am ridicat ca să ne salvăm pe noi înşine, să ne salvăm demnitatea şi să salvăm Ordinul. În ciuda vremurilor, în ciuda blocajelor, în ciuda tuturor atacurilor, suntem la momentul reuşitei!”.

Într-o scrisoare trimisă Fraţilor Francmasoni regulari, George Ivaşcu a menţionat: „În această perioadă, m-am tot gândit la menirea mea ca om şi mason şi cred că cel mai bine ne reprezintă un poem de-al lui Mario de Andrade. Cred că-l ştiţi, dar mi-a apărut dintr-odată ca şi cum l-aş fi scris eu şi am sentimentul că, de fapt, este scris pentru fiecare dintre noi. Se numeşte „Timpul preţios al persoanelor mature”.

(…) Mă simt ca un copil care a câştigat un pachet de dulciuri: pe primele le mănâncă cu plăcere, dar când şi-a dat seama că au rămas mai puţine, a început să le guşte imens. Iubiţii mei Fraţi, nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut. Timpul meu este prea scurt şi vreau esenţa, pentru că sufletul meu se grăbeşte!”.

„Vreau să trăiesc lângă oameni umani, foarte umani, care ştiu să râdă de greşelile lor şi care nu sunt umflaţi de triumfurile lor, care îşi asumă responsabilitatea pentru ei înşişi şi, în acest fel, demnitatea umană este apărată şi ne îndreptăm spre adevăr şi onestitate. (…) Motto-ul meu este: „Avem două vieţi, iar a doua începe când îţi dai seama că ai doar una”, se mai arată în scrisoarea trimisă de George Ivaşcu Francmasonilor români.

Moment halucinant pe 29 ianuarie 2018, în Comisia de Cultură, acolo unde a fost audiat actorul-mason George Ivașcu, avizat pentru funcția de ministru al Culturii! Întrebat ce jurământ va respecta mai întâi, cel de mason, sau cel de ministru, Ivașcu a refuzat să răspundă! George Ivaşcu era la acel moment Mare Colector şi Ospitalier în Supremul Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din Romania al Marii Loji Naţionale din România.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend