Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sportivi argeșeni medaliați la Campionatele Mondiale, în atenția CJ Argeș

Publicat

in

Astăzi, la Consiliul Județean Argeș, președintele Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian Dumitru BUGHIU s-au întâlnit cu echipajul de bob – două persoane, format din Mihai Tentea (pilot), Ciprian Daroczi (împingător) și Iulian Păcioianu (antrenor), sportivi ai Clubului Sportiv Câmpulung Muscel.

La începutul acestui an, România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Mondiale de bob pentru juniori și tineret, organizate la Saint – Moritz, Elveția. La categoria U23, pilotul Mihai Tentea și împingătorul Ciprian Daroczi, ambii în vârstă de 23 de ani, au obținut medalia de aur în cadrul probei masculine de bob-2. Cei doi sportivi, legitimați la Clubul Sportiv Muscelul Câmpulung au obținut și o medalie de bronz la categoria U26. Nu este prima medalie pe care o cuceresc Mihai Tentea și Ciprian Daroczi. Aceștia au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și la Campionatele Europene U23.

Sportivii argeșeni au fost felicitați pentru performanțele lor și au fost asigurați că, la nivelul Consiliului Județean Argeș, se vor căuta soluții pentru a veni în sprijinul acestora, în vederea participării și obținerii unor bune rezultate la viitoarele Jocuri Olimpice.

“Povestea dumneavoastră o știu, sunt pasionat de sport. Invitația noastră a fost făcută la inițiativa domnului vicepreședinte Adrian Dumitru Bughiu, care mi-a povestit despre dumneavoastră și echipă de bob. Aceasta este o primă întâlnire. Am dori să vă susținem în perioada pregătirilor pentru Jocurile Olimpice, deoarece credem cu tărie că gloria acestei națiuni a fost și va fi dusă mai departe și de sportivi”, a spus președintele Ion Mînzînă.

La rândul său, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a subliniat faptul că a urmărit cu interes evoluția sportivilor de-a lungul timpului, performanța lor fiind una excepțională la nivel național și internațional. Conducerea Consiliului Județean Argeș a înmânat antrenorului Iulian Păcioianu “Diploma de recunoștință” pentru performanță și profesionalism, pentru contribuția avută la obținerea unora dintre cele mai memorabile rezultate din bobul românesc, iar sportivilor Mihai Tentea și Ciprian Daroczi “Diploma de merit” pentru rezultatele obținute la Campionatele Europene și Mondiale. Următorul obiectiv al echipei de bob CS Muscel Câmpulung îl reprezintă calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă, care vor fi organizate la Beijing, în China, în anul 2022.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

ACTUAL

VIDEO | ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ cu 2 VICTIME – MĂGARUL A MURIT PE LOC, CĂRUȚAȘUL LA SPITAL

Publicat

in

De

Un grav accident rutier a avut loc, in urma cu putin timp, între un autoturism și o căruță în comuna Vlădești din județul Argeș. In urma impactului au rezultat două victime. Astfel, una dintre victime a fost căruțașul, un bărbat de 33 ani care a suferit multimple leziuni și a fost dusă la spital. O altă victimă este măgărușul care tracta căruța. Din păcate bietul animal a murrit pe loc după impact.
Pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu.


Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Este vestea momentului pentru românii care primesc ajutor social! Acesta va putea fi cumulat cu salariul

Publicat

in

De

Vesti importante! Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), persoanele care primesc ajutor social îl vor putea cumula cu salariul timp de șase luni, după ce se angajează.

„Persoanele beneficiare de ajutor social, care se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni, beneficiază în continuare, pentru o perioadă de șase luni, de sprijinul financiar acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cuantumul stabilit anterior angajării și plătit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială”.

Măsura se regăsește în OUG 101/2021, care a modificat, acum o lună, Legea venitului minim garantat (416/2001). De la apariția măsurii, autoritățile au modificat și normele procedurale ale Legii 416/2001.

Totuși, HG 1.073/2021, actul normativ prin care sunt modificate normele Legii 416/2001, va intra în vigoare pe 1 noiembrie 2021, dar din comunicatul ANOFM rezultă că măsura se aplică deja. Pentru a lămuri această neconcordanță, redacția noastră a trimis o solicitare ANOFM, iar când vom primi clarificarea, vom reveni cu răspunsul autorității.

Concret, prin OUG 101/2021, a fost introdusă posibilitatea de menținere a acordării ajutorului social pentru o perioadă de șase luni de la data angajării unei persoane ce primește ajutor social. Regula se aplică cu condiția semnării unui contract de muncă pe o perioadă de cel puțin 24 de luni.

În situația în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puțin 24 de luni, acordarea ajutorului social se prelungește pentru o perioadă de 6 luni, în cuantumul primit anterior angajării”, prevede OUG 101/2021. Conform autorităților, această facilitate se introduce pentru a stimula angajările și pentru a evita dependența de ajutorul social.

Cu toate acestea, trebuie precizat că cei care vor fi concediați disciplinar (pentru o abatere gravă sau pentru abateri repetate), înainte să treacă cele șase luni de cumul de venituri, vor trebui să dea înapoi banii de ajutor social. Într-o asemenea situație, fostul beneficiar de ajutor social va trebui să aștepte 12 luni pentru a mai putea să ceară din nou ajutor social.

E bine de știut că, în martie 2021, la Parlament a ajuns un proiect de lege asemănător, ce prevede că persoanele care primesc ajutor social vor putea să-l cumuleze cu salariul timp de trei luni după angajare. Acesta a trecut de Senat și acum se află la Camera Deputaților. Însă, din moment ce Guvernul s-a mișcat mai repede și a introdus facilitatea prin OUG (într-o formă mai avantajoasă), probabil că proiectul de lege va fi respins, informează avocatnet.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend