Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se confruntă cu un deficit de medici cardiologi, radiologi şi nefrologi

Publicat

in

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina se confruntă cu un deficit de medici cardiologi, radiologi şi nefrologi, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, directorului medical Florin Popa.

Pe lângă atragerea prin concurs a unor specialişti, conducerea unităţii medicale urmăreşte să acrediteze spitalul pentru a putea pregăti medici rezidenţi, astfel încât să poată fi acoperită o parte din deficitul de personal.

Printre motivele pentru deficitul de medici în aceste specialităţi se numără şi faptul că SJU Slatina volumul de muncă în secţiile menţionate este ridicat iar adresabilitatea mare, potrivit Agerpres.ro.

“Există deficit de medici pe anumite secţii. Ne chinuim să găsim medici specialişti sau rezidenţi de ultim an pe Cardiologie, Radiologie, Nefrologie. Sunt specialităţi care doresc şi pot să lucreze fie în mediul privat, fie în spitale mai mic, unde este mai puţin de muncă. La noi este foarte mult de muncă. Îi înţeleg şi încercăm să-i sprijinim pe colegii de la Radiologie care au ajuns la opt-nouă gărzi pe lună, într-o gardă se fac şi 80 de ecografii, 70 de radiografii şi încă 30 şi ceva de CT-uri. Este un volum de muncă foarte mare”, a declarat directorul medical al SJU Slatina.

Pentru secţia Cardiologie, unde în prezent sunt cinci medici angajaţi permanent şi au fost încheiate contracte cu medici de la alte spitale pentru gărzi, se încearcă atragerea unor medici rezidenţi.

“La Cardiologie derulăm un concurs de rezidenţi de ultim an, trebuie să ni se publice încă un post de rezident cardiolog de ultim an, am găsit un medic care se va prezenta la concurs, un medic care se specializează şi în Cardiologie intervenţională, mai este un post de medic cardiolog rezident, luat prin concurs naţional, este vorba de un tânăr medic rezident în ultimul an, care la fel se pregăteşte în Cardiologie intervenţională. Avem un doctor care face deja gărzi la noi, a fost şefă de promoţie de la UMF Craiova, avem perspective bune pe Cardiologie, avem medici tineri, dar încă nu acoperim deficitul de medici. De ce? Pentru că patologia cardiacă vasculară este una însemnată, adresabilitatea este crescută, avem foarte mulţi pacienţi. Au fost şi 20 de internări într-o gardă. Cred că la Cardiologie am putea aduce şi 10 medici şi tot n-am putea mulţumi toţi pacienţii”, a explicat medicul Florin Popa.

Pentru a suplimenta numărul de medici din spital, conducerea unităţii va începe procedura de acreditare pentru pregătirea de medici rezidenţi.

“Încercăm să ne acredităm pentru pregătirea de medici rezidenţi. A fost un ordin de ministru dat în 2019, prin care atât spitalele judeţene de urgenţă, cât şi anumite clinici private, pot să se acrediteze în vedere pregătirii rezidenţilor. Am discutat în cadrul Consiliului medical cu colegii care ar dori să preia şi să pregătească medicii rezidenţi, aşteptăm să facem, uşor-uşor, o hartă pentru specialităţile care pot şi vor vrea să pregătească rezidenţi şi să întocmim documentaţia necesară către Ministerul Sănătăţii. Ar fi un lucru extraordinar dacă s-ar reuşi. Nu vorbesc neapărat doar că am avea mai multă forţă de muncă, ci şi pentru colegii mei, cred că i-ar stimula foarte mult să aibă în pregătire medici tineri”, a mai spus directorul medical al SJU Slatina.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Soțul fostului premier scoțian, Nicola Sturgeon, a fost arestat din nou în cadrul unei anchete privind Partidului Național Scoțian

Publicat

in

De

Poliția l-a arestat din nou pe Peter Murrell, soțul fostului lider scoțian Nicola Sturgeon, într-o investigație în curs de desfășurare asupra finanțelor Partidului Național Scoțian (SNP), pro-independență, au informat joi BBC și Reuters.

Nicola Sturgeon si Peter Murrell, sotul eiFoto: Scott Heppell / AP / Profimedia

Poliția din Scoția a spus, fără să-l numească pe Murrell, că un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost audiat după ce a fost arestat din nou în ancheta care vizează SNP.

Un purtător de cuvânt al SNP a refuzat să comenteze, spunând că ar fi inadecvat „în această etapă”.

Sturgeon, care a ocupat funcția de prim-ministru al Scoției din 2014 până la demisia ei în februarie anul trecut, a fost, de asemenea, arestată anul trecut în cadrul aceleiași anchete și apoi eliberată fără acuzații. Ea a negat orice infracțiune.

Investigațiile, care au început în 2021, s-au concentrat în special asupra utilizării donațiilor de 600.000 de lire sterline (683.000 de euro) colectate în ultimii ani în vederea organizării unui nou referendum de independență, un proiect aflat în impas în fața refuzului Londrei.

Finanțarea strânsă de militanții pentru independență ar fi fost folosită în alte scopuri

Citeste mai mult

NATIONAL

Verdict în ‘Colectiv’-ul Irlandei: Moartea a 48 de persoane devine crimă/ Lupta în justiție a durat 40 de ani

Publicat

in

De

Moartea a 48 de persoane în 1981, în cel mai grav incendiu din istoria Irlandei, care a avut loc în clubul de noapte Stardust din Dublin, a fost declarată joi de un juriu drept ucidere din culpă. Verdictul a fost aclamat de cei prezenţi în sală atunci când a fost anunţat de preşedintele juriului, potrivit news.ro.

Juriul a stabilit, de asemenea, că incendiul care a dus la moartea a 48 de persoane în 1981 a pornit ca urmare a unei defecţiuni electrice într-o cutie de aerisire din incinta clubului de noapte. În club, buretele din scaune, înălţimea tavanului şi tapetul de pe pereţi au contribuit la propagarea incendiului, au constatat juraţii.

Peste 200 de persoane au fost rănite, de asemenea, în urma dezastrului. Localul din Artane, suburbie din nordul Dublinului, era plin cu aproximativ 800 de persoane atunci când a izbucnit incendiul, în primele ore ale zilei de Valentine’s Day în 1981.

Mai mulţi factori, printre care lipsa de vizibilitate din cauza fumului, toxicitatea gazelor degajate, temperatura mare, viteza de propagare a focului, lipsa de pregătire a personalului şi defecţiunea sistemului de iluminat de urgenţă au fost factori care au împiedicat victimele să iasă din clădire. Ancheta nu a putut determina momentul exact în care a început incendiul, dar a fost văzut pentru prima dată în afara clădirii între orele 1.20 şi 1.40 dimineaţa.

Noi anchete privind decesul celor 48 de persoane au fost ordonate de procurorul general al ţării în 2019, dar audierile au început abia anul trecut. Investigaţiile privind moartea petrecăreţilor din clubul Stardust sunt cele mai lungi desfăşurate vreodată în Irlanda.

Instanţa a audiat apoi timp de 95 de zile probe directe de la 373 de martori. Juriul, format din şapte femei şi cinci bărbaţi, a dat verdictul joi, după 11 zile de deliberări.

Unii membri ai familiilor victimelor au sărit în picioare şi au aplaudat la aflarea verdictului, în timp ce alţii au fost emoţionaţi până la lacrimi rămânând la locurile lor. Alţii s-au îmbrăţişat imediat ce preşedintele a spus “ucidere din culpă”, relatează SkyNews.

“În aceste decenii, inimile şi minţile noastre au fost distruse, iar preţul psihic a fost copleşitor şi epuizant, persistând zi după zi, obositor”, a mărturisit, după pronunţarea verdictului, unul dintre membrii familiilor prezente, care a vorbit despre “durerea insuportabilă de a pierde părinţi, fraţi şi prieteni dragi chiar şi după zeci de ani”.

Într-o anchetă anterioară, se ajunsese la concluzia că a fost vorba de un incendiu premeditat, ceea ce a permis proprietarului clubului să ceară despăgubiri.

CRONOLOGIA UNEI LUPTE DE 40 DE ANI PENTRU JUSTIŢIE

13/14 februarie 1981 – Sute de petrecăreţi încearcă să scape prin ieşirile de incendiu când flăcările izbucnesc în clubul de noapte Stardust din Artane, în nordul Dublinului, în primele ore ale Zilei Îndrăgostiţilor. Mai multe ieşiri sunt închise cu lanţuri, în timp ce unele ferestre sunt blocate cu bare de fier. Mulţi oameni sunt striviţi în graba de a ieşi, alţii mor din cauza inhalării gazelor otrăvitoare.

Noiembrie 1981 – După 122 de zile, un tribunal de anchetă condus de judecătorul Ronan Keane concluzionează că dezastrul a fost probabil provocat de un incendiu premeditat şi nu de un accident, o concluzie contestată de rude încă de atunci. Managerul Stardust, Eamon Butterly, este autorizat să ceară statului despăgubiri de 581.000 de lire sterline pentru “daune intenţionate”.

Mai 1985 – John Keegan, ale cărui fiice, Martina şi Mary, au murit în incendiu, înfiinţează Comitetul victimelor de la Stardust.

Decembrie 1986 – John Keegan moare în aceeaşi zi în care pierde un proces la Curtea Supremă pentru vătămare corporală ca urmare a morţii fiicelor sale. Grupul militează pentru o nouă anchetă în următoarele două decenii.

Noiembrie 2003 – Un raport independent, redactat de un anchetator pentru familiile Stardust, este înaintat Departamentului de Justiţie. Acesta susţine că raportul conţine dovezi de specialitate care contestă concluziile tribunalului iniţial.

Februarie 2006 – Mai mult de 200 de rude şi prieteni ai victimelor de la Stardust încep un protest de 13 săptămâni la locul incendiului, din cauza planurilor patronului Stardust, Eamon Butterly, de a deschide un bar în locul unde a fost clubul, la 25 de ani de la tragedie.

Decembrie 2006 – Fostul Taoiseach (premier) Bertie Ahern anunţă o investigaţie externă independentă asupra tuturor dovezilor legate de incendiu. Trupurile a cinci victime, îngropate într-o groapă comună în cimitirul St. Fintan din Sutton, sunt exhumate pentru a fi identificate.

Martie 2008 – Familiile din Stardust îşi retrag sprijinul pentru o analiză a noilor informaţii organizată de guvern, susţinând că cel care a fost însărcinat cu raportul, John Gallagher, a reprezentat poliţia la anchetele anterioare. Avocatul Paul Coffey preia conducerea acestei noi examinări.

Ianuarie 2009 – Familiile îşi exprimă uşurarea în urma raportului care stabileşte că nu există dovezi care să demonstreze că incendiul a fost provocat.

Februarie 2014 – Poliţia irlandeză lansează o anchetă penală în legătură cu preocupările legate de probele prezentate de mai mulţi martori la tribunalul din 1981.

Ianuarie 2016 – Şeful Parchetului irlandez anunţă că nu va dispune urmărirea penală a martorilor care ar fi comis sperjur în timpul procesului din 1981.

Noiembrie 2017 – Un judecător decide că nu se justifică o nouă anchetă independentă şi critică probele care i-au fost prezentate. Familiile critică decizia ca fiind “nepoliticoasă şi agresivă”.

Septembrie 2019 – Procurorul general al Irlandei de la acea vreme dispune ca noi anchete să fie demarate în cazul deceselor, după ce a fost depusă o plângere de 37 de pagini în numele Antoinettei Keegan şi al rudelor a 42 dintre cele 48 de persoane care au murit în incendiu. Familiile spun că au descoperit noi dovezi, prin intermediul unei solicitări de acces la informaţii, precum şi prin mărturii ale martorilor care nu au fost auzite anterior.

20 noiembrie 2022 – Fostul manager al Stardust, Eamon Butterly, nu reuşeşte să conteste la Înalta Curte faptul că ancheta nu a putut să constate că este vorba de ucidere din culpă.

Aprilie 2023 – Încep audierile privind incendiul de la Stardust.

Aprilie 2024 – Juriul din cadrul noii anchete privind incendiul de la Stardust dă verdict de ucidere din culpă în cazul tuturor celor 48 de persoane care au murit în dezastru.

Miercuri, preşedintele juriului îi spusese medicului legist Myra Cullinane că juraţii nu au reuşit să ajungă la un verdict unanim.

Dr. Myra Cullinane, medicul legist, a adus un omagiu “perseverenţei şi angajamentului” familiilor care au militat pentru noi anchete.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend