Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SpaceX lansează miercuri prima sa misiune de turism spațial. În premieră, patru civili vor ajunge pe orbita terestră și vor sta trei zile în spațiu

Publicat

in

SpaceX, compania fondată de Elon Musk, va lansa miercuri prima sa misiune de turism spațial și cea mai ambițioasă de până acum, pentru că cei patru civili nu vor ajunge doar câteva minute la 100 km altitudine, ci vor petrece trei zile pe orbita terestră, la viteza de 28.000 km/h. Misiunea se numește Inspiration4 și este prima oară când pe orbită ajung doar civili, și nu astronauți profesioniști.

Richard Branson și Jeff Bezos au făcut doar zboruri suborbitale, însă SpaceX va executa un zbor orbital de trei zile, ceea ce necesită o rachetă puternică și mult mai multă energie.

La bord vor fi patru persoane, printre care și miliardarul american Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani. Nu se știe cât a plătit, dar informațiile apărute vorbesc despre mai mult de 50 milioane dolari.

Jared Isaacman este șef al unei companii de plăți electronice numită Shift4 Payments. El face acțiuni caritabile și pentru a strânge fonduri pentru St. Jude Children’s Research Hospital din Memphis, Tennessee.

SpaceX a dus în ultimii ani zece astronauți NASA către Stația Spațială Internațională, dar acum este prima oară când pe orbită ajung patru civili și este vorba despre o misiune de trei zile, nu una de câteva minute de imponderabilitate suborbitală, cum a fost în cazurile Branson și Bezos.

În afară de miliardarul Isaacman, la bord vor mai fi trei oameni obișnuiți; Hayley Arceneaux este asistentă la St. Jude’s Children’s Research Hospital, Sian Proctor este profesor în științele pământului, iar Chris Sembroski este inginer.

Lansarea va avea loc de la baza 39A, Kennedy Center, Florida.

Sursa: AFP

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Traian Băsescu apelează la o cale extraordinară de atac ca să scape de decizia de colaborator al securității

Publicat

in

De

Fostul preşedinte Traian Băsescu apelează la o cale extraordinară de atac împotriva deciziei prin care instanța supremă a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea comunistă.

Traian BasescuFoto: Facebook

Băsescu a formulat o cerere de revizuire a deciziei prin care i-a fost atribuit statutul de colaborator al fostei securități. Solicitarea de revizuire a fost făcută la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ şi fiscal, și are termen de judecată 21 octombrie.

Decizia definitivă a instanței și notele conspirative pe care le-ar fi dat Traian Băsescu

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

Fostul președinte a reacționat printr-un mesaj scurt, după decizia instanței, spunând că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de către CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice)”, arăta CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

Cum s-a apărat Traian Băsescu

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. „Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.

„Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluție am aflat de legatura contrainformațiilor militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, asa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate „Căpitan Traian Băsescu”. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov”, a mai spus Băsescu în fața instanței.

El a susținut că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri dinCehoslovacia.

Ce drepturi a pierdut Traian Băsescu după decizia de colaborare cu fosta securitate

Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

  • a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
  • b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
  • c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Potrivit modificărilor aduse în 2021 legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, o decizie definitivă de colaborare cu fosta securitate atrage pierderea tuturor acestor drepturi acordate pentru restul vieții.

Prin urmare, în urma deciziei definitive a instanței, Traian Băsescu a fost evacuat din vila de protocol din strada Gogol și rămas fără pază.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cum se rezolvă o moțiune de cenzură în Vanuatu: Dizolvi Parlamentul

Publicat

in

De

Președintele Vanuatu a dizolvat joi parlamentul acestei națiuni insulare din Pacific, a anunțat televiziunea de stat VBTC, după o tentativă a unor politicieni de a-l demite pe premier, notează Reuters.

Parlamentul din VanuatuFoto: Wikimedia Commons

Decizia vine în condițiile în care premierul Bob Loughman urma să se confrunte cu o moțiune de cenzură la următoarea ședință a parlamentului, după ce un grup de parlamentari din partidul său au declarat că s-au alăturat opoziției în încercarea de a-l demite.

Președintele țării, Nikenike Vurobaravu, a semnat joi o notificare de dizolvare a parlamentului, care va intra în vigoare în aceeași zi, se arată într-o copie a notificării.

Vanuatu urma să aibă alegeri abia în 2024.

O încercare eșuată a lui Loughman de a modifica constituția, printre altele, pentru a extinde ciclurile electorale de la patru la cinci ani, a provocat nemulțumiri în ultimele luni.

Liderul opoziției, Ralph Regenavu, a declarat pentru Reuters că dizolvarea va fi contestată în instanță, iar majoritatea membrilor parlamentului au fost de acord cu încercarea de a-l demite pe Loughman. Regenavu a declarat că are sprijinul a 29 din 51 de parlamentari.

Loughman și susținătorii săi au boicotat parlamentul marți pentru a evita votul de neîncredere, a spus el. Acesta a declarat că este prim-ministru interimar și a salutat decizia președintelui.

Pacificul a devenit în acest an un punct central al competiției geopolitice dintre China și Statele Unite și aliații săi, Beijingul încercând să își sporească prezența comercială și de securitate.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend