Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Sorin Cîmpeanu îi răspunde lui Clotilde Armand: Documentul pus la dispoziție, ce se întâmplă cu Baza Cireșarii

Publicat

in

Ministerul Educaţiei a anunţat că a propus Primăriei Sectorului 1 o formulă de colaborare în privinţa programului de activitate din Baza Cireşarii, astfel ca accesul vizitatorilor să fie permis în timpul cursurilor şcolare începând cu ora 15, iar în vacanţe accesul vizitatorilor să fie permanent, cu excepţia zilelor în care se desfăşoară activităţi educaţionale.

Ministerul Educaţiei a informat că a trimis, luni, Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, proiectul de protocol având ca obiect reglementarea accesului membrilor comunităţii locale în spaţiile de recreere ale unităţii conexe de învăţământ Clubul Copiilor – Baza „Cireşarii”.

„Ministerul Educației a transmis astăzi, 20 iunie, Primăriei Sectorului 1 București, proiectul de protocol având ca obiect reglementarea accesului membrilor comunității locale în spațiile de recreere ale unității conexe de învățământ Clubul Copiilor – Baza „Cireșarii” (str. Hermann Oberth nr. 2, sector 1, București).

Ministerul Educației s-a implicat și se implică activ în susținerea activității educaționale derulate prin intermediul unităților conexe de învățământ. În contextul în care susținem nevoia deschiderii acestor unități către comunitățile locale, am propus Primăriei Sectorului 1 o formulă de colaborare în privința programului de activitate din Baza „Cireșarii”.*

Ne manifestăm convingerea că eforturile Ministerului Educației de a deschide Clubul Copiilor – Baza „Cireșarii” către comunitatea locală vor avea un răspuns pozitiv din partea doamnei primar Clotilde Armand, reușind astfel, în îndeplinirea obligațiilor legale, să sprijine accesul comunității locale în spațiile de recreere aparținând acestei unități conexe de învățământ”, se precizează în comunicatul Ministerului Educației.

Adresa transmisă de Sorin Cîmpeanu, AICI! (.pdf)

Până în anul 2021 baza era impracticabilă pentru multe activități, îndeosebi în spații deschise, vegetația dezvoltându-se necontrolat. Baza Cireșarii s-a aflat într-o stare de degradare fizică avansată, nefiind efectuate lucrări de reabilitare, modernizare și întreținere a spațiului verde și facilităților specifice activităților sportive și recreative.

Începând de anul trecut, Ministerul Educației s-a preocupat îndeaproape de starea în care se află Baza Cireșarii și a încheiat un parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, parteneriat în urma căruia au fost realizate pro bono o lungă serie de lucrări de întreținere și modernizare care au schimbat radical starea Bazei Cireșarii. Dintre lucrările de refacere menționăm amenajarea terenului de fotbal cu gazon natural, inclusiv sistemul de drenaj și irigații, precum și realizarea de foraje necesare alimentării cu apă pentru irigații.

Acum situația s-a schimbat radical și copiii pot beneficia de activități sportive și recreative pe un teren de sport cu gazon natural, un teren de minifotbal cu gazon sintetic (recent reabilitat), terenuri de tenis și baschet (în curs de reamenajare și dotare corespunzătoare), precum și de spații verzi și alei mai bine întreținute, fiind evacuate toate deșeurile generate de amenajările efectuate.

Identitatea dobândită de Clubul Cireșarii va trebui păstrată și vor trebui susținute și dezvoltate activitățile în interesul copiilor, deschizând în același timp Baza Cireșarii pentru acțiuni recreative și sportive în interesul comunității locale. Îmbinarea celor două tipuri de activități se va face deschizând Baza Cireșarii pentru comunitatea locala în intervalul orar 8.00-20.00 sâmbăta și duminica și în intervalul orar 15.00 – 20.00 în zilele lucrătoare.

În seria demersurilor susținute de Ministerul Educației pentru dezvoltarea Bazei Cireșarii, astăzi, 31 mai 2022, a fost semnat Ordinul Ministrului Educației prin care se va realiza un nou teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, vestiare, alei pietonale, spații verzi, instalație pentru iluminat nocturn. Prin acest OM s-a predat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, un amplasament în suprafață de 1.508 mp pentru realizarea unei baze sportive – TIP 2. Terenul multifuncțional va fi conform cu prevederile regulamentelor de funcționare ale Federațiilor Române de Handbal, Baschet, Volei și Tenis, cu zonă de protecție perimetrală cu lățimea de 2 m, fiind asigurată protecția copiilor prin captușirea stâlpilor cu burete. Suprafața de joc va fi din covor de tartan, pe planșeu din beton armat și balast compactat. Delimitarea suprafeței de joc se va face cu o împrejmuire din stâlpi metalici și plasă bordurată și cu un gard de protecție din stâlpi metalici și plasă textilă. Vor fi amplasate bănci pentru rezerve și antrenori, fileu de tenis și fileu de volei cu stâlpi mobili, panouri de baschet mobile complet echipate, porți pentru handbal. Se va realiza o clădire pentru vestiare, cu suprafața construită de peste 150 mp. Se vor amenaja alei pietonale între unitățile bazei sportive. Obiectivul finalizat va rămâne cu aceeași destinație și va fi întreținut ulterior, pe o perioadă de minimum 15 ani, de către Clubul Cireșarii.

Participarea copiilor va fi stimulată de faptul că înscrierea şi frecventarea cursurilor în cadrul unităţii de învăţământ sunt gratuite și iar accesul este nediscriminatoriu la cursurile organizate în cadrul cercurilor de specialitate. Baza Cireșarii este o unitate de învățământ coordonată educațional şi administrativ de către Ministerul Educației, dedicată activităților instructiv-educative prin care se aprofundează și se diversifică cunoștințe, se formează, se dezvoltă și se exersează competențe potrivit vocației și opțiunii copiilor și se valorifică timpul liber al copiilor prin implicarea lor în proiecte educative.

În Clubul Cireșarii sunt înscriși aproape 2000 de elevi în cadrul a 147 de grupe care compun cele 19 cercuri de specialitate: Cultură Civică, Cultură și Civilizație Franceză, Cultură și Civilizație Engleză, Cultură și Civilizație Germană, Cultură și Civilizație Italiană, Pictură, Teatru, Pian – două cercuri de specialitate, Muzică Vocal Instrumentală – Grădiniță Muzicală – Pian, Redacția Presă – Radio/TV, Gimnastică ritmică, Gimnastică aerobică, Fotbal, Baschet, Tenis de Câmp, Natație, Dans sportiv, Informatică, organizate în două comisii metodice (Cultural-Artistic și Sport-Tehnic), în care activează 17 cadre didactice care vor susține dezvoltarea activităților extracurriculare.

Ministerul Educației susține descentralizarea tuturor cluburilor copiilor și transferul acestora către autoritățile locale, prin lege, astfel încât să existe garanția păstrării și dezvoltării activităților extracurriculare, recreative și sportive în beneficiul copiilor, dar și al comunității locale.

Ne exprimăm speranța în sprijinul care va fi acordat de acum înainte de către Primăria Sectorului 1 pentru servicii de iluminat și de salubritate, pentru întreținerea, paza și ridicarea constantă a deșeurilor provenite din întreținerea bazei în regim de deschidere către comunitatea locală.”, anunță Ministerul Educației.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

O dronă s-a prăbușit pe un aerodrom militar rus la nord-est de Ucraina – guvernator regional rus

Publicat

in

De

O dronă s-a prăbușit pe un aerodrom militar din regiunea Kaluga din Rusia, la puțin peste 200 km nord-est de Ucraina, a anunțat vineri guvernatorul regiunii. „Astăzi a avut loc o explozie pe aerodromul militar Şaikovka din regiunea Kaluga”, a scris guvernatorul Vladislav Şapşa pe Telegram.

„O dronă, care venea probabil din direcția frontierei, s-a prăbușit”, a afirmat el, adăugând că „infrastructura aerodromului și echipamentele nu au fost deteriorate şi nu există nicio amenințare la adresa operațiunilor”, informează Rador.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

TikTok introduce noi instrumente de editare pentru a inspira creativitatea

Publicat

in

De

TikTok introduce o serie de instrumente creative de realizare şi editare a conţinutului. Disponibile acum în România şi în majoritatea regiunilor la nivel global, noile instrumente de editare încurajează oamenii să creeze, să distribuie poveşti mai complexe şi să dea viaţă ideilor de conţinut în diferite formate.

De la reţete editate cu atenţie şi până la tutoriale şi vloguri zilnice, o mulţime de videouri impresionante sunt realizate de oameni talentaţi care îşi exprimă creativitatea prin fiecare edit, clip sau tranziţie. Astfel, prin noile funcţii, TikTok îşi propune să ofere comunităţii şi mai multe oportunităţi creative pe platformă, informează News.ro.

Noile instrumente de editare TikTok le oferă utilizatorilor posibilitatea să ajusteze clipuri, sunete, imagini sau text mai uşor, într-un mediu de editare complet nou, toate în cadrul fluxului de creaţie TikTok, care include:

• Editarea clipurilor: Combinarea, scurtarea şi separarea clipurilor video.

• Editarea sunetelor: Decuparea, scurtarea şi setarea duratei sunetelor.

• Editarea şi poziţionarea textului: Editarea, poziţionarea şi setarea duratei textului mai uşor.

• Adăugarea conţinutul suprapus: Adăugarea imaginilor şi a clipurilor video suprapuse pentru conţinut picture-in-picture sau video-in-video.

• Ajustarea vitezei clipurilor video: Creşterea sau reducerea ritmului clipurilor video.

• Încadrarea conţinutului: Rotirea şi folosirea funcţiilor de zoom in sau zoom out a cadrului pentru fiecare video în parte.

• Adăugarea efectelor sonore.

Prin noile funcţii, TikTok îşi propune să le ofere creatorilor o experienţă de editare îmbunătăţită şi posibilitatea de a crea conţinut creativ mai simplu ca niciodată.

TikTok lansează funcţia Photo Mode

Photo Mode reprezintă un nou format tip carusel disponibil în varianta mobile a aplicaţiei şi este ideal celor care îşi doresc să distribuie imagini de înaltă calitate pe TikTok. Photo Mode a fost creat pentru utilizatorii care îşi doresc să îşi exprime creativitatea în diferite formate, pe lângă cel video. Astfel, prin funcţia Photo Mode, comunitatea TikTok are oportunitatea să distribuie conţinut tip carusel format din imagini statice afişate una după alta în mod automat. Mai mult, creatorii de conţinut pot să adauge sunete imaginilor, astfel încât utilizatorii să vizioneze conţinutul în propriul ritm.

Aceasta opţiune va fi disponibilă în curând pentru creatorii din România.

Descrieri mai lungi în Photo Mode

Comunitatea TikTok poate să adauge descrieri mai lungi, de până la 2200 de caractere, pentru fiecare postare realizată în Photo Mode. Prin spaţiul suplimentar, TikTok îşi propune să le ofere creatorilor încă o modalitate prin care se pot exprima şi pot crea conexiuni cu comunitatea TikTok, astfel încât să construiască poveşti în jurul conţinutului distribuit în noul format, Photo Mode.

Există o mulţime de formate prin care oamenii îşi pot exprima creativitatea pe platformă, iar TikTok îşi propune să construiască experienţe prin care aceştia să creeze conţinut în diverse forme – de la videouri, la LIVE-uri, imagini, text şi multe altele.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend