Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Șocant! Bătrâni mutilați de nepot

Avatar

Publicat

in

Un bărbat din localitatea Berbeni, județul Olt, și-a mutilat bunicii și i-a obligat să doarmă în spatele casei, după care le-a luat banii și a plecat. 

Cei doi bătrâni, în vârstă de 73, respectiv 67 de ani, au ajuns la spital în stare gravă, după ce au fost bătuți și mutilați de nepotul lor de 32 de ani. Potrivit anchetatorilor, tânărul le-a tăiat acestora urechile și nasul și i-a lăsat în frig în spatele casei.

„Este vorba de două victime agresate, transportate la spital la Craiova. Una dintre ele, respectiv bărbatul este în stare gravă, în comă. Cealaltă are și ea nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale, dar nu-i este pusă viața în pericol. A fost agresiune pentru a se sustrage bani din domiciliu”, a declarat prim-procurorul Parchetului Olt, Anca Anuța.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Comisia Europeană are vești bune pentru România: Primii bani ar putea veni înaintea vacanței de vară

Avatar

Publicat

in

De

Comisia Europeană a anunţat vineri că obiectivul său este ca ”unele” dintre planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care statele UE trebuie să i le trimită pentru a beneficia de sumele din fondul ‘NextGenerationEU’ să poată fi aprobate înaintea vacanţei de vară, relatează agenţia EFE.

Statele cărora Comisia Europeană le va aproba planurile naţionale vor putea beneficia astfel de o prefinanţare de 13% din sumele ce le revin din acest fond, din care vor accesa granturi şi credite, potrivit agerpres.ro.

”Obiectivul nostru este să reuşim aprobarea cel puţin a unora dintre planuri, cu prefinanţarea de 13% înaintea pauzei de vară”, a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, la o conferinţă de presă după reuniunea Eurogrupului.

El a admis că acest obiectiv ”este îndrăzneţ”, întrucât cele 27 de state membre trebuie să adopte legislaţia care să permită Comisiei Europene să se împrumute pe pieţele financiare pentru a constitui fondul în valoare de cel mult 800 de miliarde de euro (în preţuri curente, respectiv 750 de miliarde de euro în preţuri constante din 2018), dar a apreciat că UE se află ”cu adevărat pe drumul cel bun”.

Însă 10 din cele 27 de state nu au ratificat până în prezent această legislaţie, situaţia cea mai preocupantă fiind în Germania, unde Curtea Constituţională a dispus suspendarea procesului de ratificare pentru a se pronunţa asupra unor plângeri care contestă mai ales legalitatea emiterii de datorie europeană comună.

Fondul ‘NextGenerationEU’ va finanţa în special investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital. Pentru a putea beneficia de granturile şi împrumuturile din acest mecanism statele membre trebuie să obţină aprobarea Comisiei Europene şi a Consiliului UE pentru planurile lor naţionale de reforme şi investiţii.

”Niciun plan naţional de redresare şi rezilienţă nu a fost trimis până în prezent (Comisiei Europene). Credem că le vom primi în următoarele două, trei sau patru săptămâni de la majoritatea statelor membre”, a mai declarat comisarul Gentiloni.

După primirea planurilor naţionale, Comisia va trebui să se pronunţe asupra lor într-un termen de două luni, iar după ce le va da undă verde va reveni Consiliului UE – ce reuneşte statele membre – sarcina să le valideze în termen de o lună.

Potrivit unor surse europene citate de agenţia spaniolă de presă, Spania, Portugalia, Grecia şi Franţa ar putea fi primele care vor prezenta Comisiei planurile lor naţionale, probabil înainte de 30 aprilie.

Cele 800 de miliarde de euro din acest fond european de redresare post-pandemie reprezintă însă mult sub suma de 1.900 de miliarde de dolari din planul promovat în SUA de administraţia preşedintelui Joe Biden.

Totuşi, Gentiloni a cerut să nu fie ”subestimată” reacţia UE, în opinia sa aceasta fiind de asemenea foarte puternică în combaterea efectelor economice ale pandemiei, dând exemplul folosirii pe scară largă a garanţiilor publice pentru împrumuturi, evitându-se astfel falimente şi creşterea şomajului.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Este cel mai bun vaccin: Are o eficienţă de 67% împotriva infecţiilor simptomatice și de 80% contra deceselor

Avatar

Publicat

in

De

Vaccinul CoronaVac dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania chineză Sinovac a demonstrat o eficienţă de 67% în prevenirea infecţiilor simptomatice, potrivit primului studiu în rândul populaţiei ce a vizat acest ser, au anunţat vineri reprezentanţii guvernului din Chile, citaţi de Reuters.

Totodată, vaccinul CoronaVac a prezentat o eficienţă de 85% în prevenirea spitalizărilor şi o eficienţă de 80% în prevenirea deceselor asociate maladiei COVID-19, a anunţat guvernul chilian, prezentând un raport întocmit de Ministerul Sănătăţii din această ţară, potrivit agerpres.ro.

Prin acest studiu, Chile a devenit una dintre puţinele ţări din lume, alături de Marea Britanie şi de Israel, care au folosit campaniile lor naţionale de vaccinare pentru a obţine informaţii despre eficienţa vaccinurilor în afara studiilor clinice controlate, calculând eficienţa acestor seruri care se confruntă cu mai multe variabile imprevizibile ce apar în rândul populaţiilor.

Studiul din lumea reală realizat în Israel pentru a măsura eficienţa vaccinului Pfizer-BioNTech a analizat rezultatele obţinute de la 1,2 milioane de persoane, dintre care unele au fost vaccinate, iar altele nu au primit acel vaccin.

Autorităţile din Chile au examinat eficienţa vaccinului CoronaVac în rândul unui grup de 10,5 milioane de persoane, împărţite în voluntari vaccinaţi şi voluntari nevaccinaţi.

Datele astfel obţinute sunt mai bune decât informaţiile precedente care au fost publicate despre eficienţa vaccinului CoronaVac, calculată în cadrul unor studii clinice.

La începutul lunii ianuarie, cercetători din Brazilia au anunţat că vaccinul CoronaVac a avut o “eficienţă clinică” de 78% împotriva “cazurilor medii şi severe” de COVID-19 în faza 3 a studiilor clinice. Aceiaşi cercetători au adăugat apoi un grup de voluntari cu “infecţii foarte uşoare” şi anunţat că eficienţa generală a acestui vaccin chinezesc era de 50,4%.

Indonezia a acordat autorizaţia de utilizare în regim de urgenţă pentru vaccinul CoronaVac în baza unor date intermediare care arătau că acest ser are o eficienţă de 65%.

Într-un studiu realizat în Turcia, vaccinul CoronaVac a arătat o eficienţă de 83,5% în prevenirea infecţiilor simptomatice şi o eficienţă de 100% în prevenirea cazurilor severe de îmbolnăvire şi a spitalizărilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend