Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Skoda anunță concedieri în rândul angajaților săi din Cehia

Avatar

Publicat

in

Skoda vrea să reducă anul acesta 2% din posturile administrative din Cehia, nu prin concedieri, ci renunţând să înlocuiască angajaţii care se pensionează, a anunţat joi cel mai mare producător auto al ţării, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Skoda, subsidiară a grupului german Volkswagen, are pe plan global 42.000 de angajaţi. Deşi majoritatea lor lucrează în Cehia, compania nu a dat publicităţii detalii privind numărul exact al angajaţilor locali şi câte poziţii sunt administrative.

Agenţia cehă de presă CTK estimează la 34.000 numărul de angajaţi din Cehia ai Skoda – cel mai mare exportator al ţării.

Vezi și: Alertă în București: Tânărul care amenința că se sinucide s-a aruncat în gol de pe clădirea căminului

“Anul acesta vom putea scădea numărul de angajaţi din aparatul administrativ cu 2% datorită fluctuaţiilor naturale şi a evoluţiei demografice. Vrem să îndeplinim acest obiectiv fără a concedia oameni din motive organizaţionale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Skoda, Tomas Kotera.

Sindicatele de la Skoda anunţaseră joi că firma vrea până în 2023 să reducă anual “personalul indirect” – cei care nu sunt implicaţi în producţie – cu 5%.

Reprezentantul Skoda nu a dorit să comenteze informaţia.

Skoda a raportat o scădere cu 19,1% a vânzărilor în 2020, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi a închiderii fabricilor. Skoda a livrat uşor peste un milion de vehicule anul trecut, faţă de 1,24 milioane unităţi în 2019.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

CUTREMUR în fotbal! 12 mari cluburi vor să abandoneze Liga Campionilor și să facă o Superligă privată

Avatar

Publicat

in

De

Juventus, AC Milan, Manchester United, Liverpool, Real Madrid și Barcelona s-au pus de acord pentru înființarea unei noi competiții: Super Liga Europei, care ar urma să înceapă din 2022 și să fie sprijinită financiar de JP Morgan, bancă de investiții, anunță gsp.ro.

Prestigioasa publicație The New York Times anunță că unele dintre cele mai bogate și cunoscute cluburi de fotbal din lume au convenit, în principiu, să participe la o nouă competiție europeană, care ar duce economia sportului la un alt nivel.

Conform sursei citate, giganții Europei ar urma să-și anunțe public planurile privind Super Liga Europei până luni. Motivul? UEFA va promulga săptămâna viitoare modificările pe care Champions League urmează să le adopte din 2024, iar astfel mișcarea de branding a forului condus de Aleksander Ceferin va fi umbrită.

Cel puțin 12 echipe și-au asumat statutul de cluburi-fondatoare, între care cele 6 grupări de tradiție de mai sus – venite din Italia, Anglia și Spania.

Se încearcă negocierea și cu alte formații de renume, precum Bayern, Dortmund sau PSG, care nu se arată încă dornice să părăsească Champions League, o competiție ce urmează să fie serios zdruncinată.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Presiunea continuă la ATI! Andrei Baciu anunță că vor fi inaugurate zeci de paturi pentru bolnavii COVID în stare gravă

Avatar

Publicat

in

De

Secretarul de stat Andrei Baciu a anunțat că spitalele din România vor avea încă 73 de paturi pentru terapie intensivă. Acestea vor fi folosite pentru bolnavii COVID în stare gravă.

Andrei Baciu a declarat că în prezent, în spitalele din România sunt 20 de paturi libere la secții ATI. Baciu a dezvăluit faptul că, în curând, vor fi inaugurate zeci de paturi pentru bolnavii COVID în stare gravă.

„Presiunea cea mai mare rămâne în continuare pe secțiile de Terapie Intensivă. Însă, potrivit analizelor făcute de colegii noștri din țară, aveam disponibile 20 de paturi ATI și se lucrează pentru operaționalizarea a încă 73. Căutăm soluții pentru a suplimenta numărul acestora, iar pacienții infectați cu SARS-COV2 și care au o formă gravă a bolii să fie transferați cât mai repede în secțiile de Terapie Intensivă”, a spus secretarul de stat la Ministerul Sănătății.

Andrei Baciu a mai spus că numărul persoanelor infectate cu virusul SARS COV-2 este în scădere ceea ce ar putea duce la anularea unor restricții.

„Specialiștii ne-au informat că rata de pozitivare este în scădere și sperăm să rămânem pe acest trend descendent. Important este că sunt tot mai multe persoane vaccinate, iar acest lucru ne dă speranța că într-un timp cât mai scurt putem să renunțăm la unele măsuri restrictive”, a precizat Andrei Baciu.

Declarația a fost făcută în urma ședinței de duminică a Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend