Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Singurul maraton din Europa care se desfășoară pe nisip, în România

Avatar

Publicat

in

Maratonul Nisipului, singurul maraton din Europa care se desfășoară pe nisip, va avea loc în mai puțin de trei săptămâni (duminică 27 martie 2016), în stațiunea Mamaia. Până la ora actuală, peste 500 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la inedita cursă de la malul Mării Negre și alte câteva sute de susținători și-au anunțat prezența.

Evenimentul sportiv internațional, ajuns la a treia ediție, este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și conține trei probe competitive (maraton, semimaraton și cursa de 10km) și crosul Family Run (aproximativ 1km) – care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora.

Premii în valoare de 26.600 de lei

Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 26.600 de lei, 22 de premii pentru categoria Open, 18 premii pentru cele 6 categorii de vârstă și premiul suplimentar pentru doborârea recordului cursei la proba de maraton, care a fost stabilit la a doua ediție, de Szomyu Florin (02:45:46 – la masculine) și de Ciortan Nicoleta (03:24:37 – la feminin), în valoare de 500 de lei. În același timp, premiate vor fi și primele 5 familii clasate la crosul Family Run.

[citeste si]

Alergăm pentru scăderea ratei mortalității infantile neonatale

La această ediție, participanții, împreună cu organizatorii, au decis să lupte pentru o cauză nobilă și anume reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța. Prin proiectul social, intitulat sugestiv “Dăruiește primul zâmbet” și inițiat de catre Asociația Dăruiește Aripi, comunitatea sportivă “Sansport” va lupa pentru scăderea ratei mortalității infantile neonatale, care a atins cote alarmante în Constanta. La nivelul județului, rata este de 3 ori mai mare decât media europeană, iar un copil moare în fiecare săptămână la Constanța, în secția de Terapie Intensivă, înainte de a împlini o lună.

“Ediția din acest an a Maratonului Nisipului este cu atât mai specială, cu cât am înțeles cu toții nevoia salvării copiilor nou născuți din cauza infrastructurii medicale precare a sistemului de sănătate din județul Constanța. Vom alerga pentru a salva vieți, vom alearga pentru sănătate și pentru a promova litoralul românesc la nivel internațional. Comunitatea sportivilor internaționali este alături de noi, a demonstrat și în edițiile anterioare că ne respectă pentru ceea ce facem. Ne bucurăm foarte mult că în acest an s-au înscris foarte mulți sportivi străini și ne dorim ca, de la an la an, să aducem pe litoralul românesc tot mai mulți pasionați ai sportului”, declară președintele Asociației Sportive SanaSport, Daniel Antonaru.

Source Article from http://www.dcnews.ro/singurul-maraton-din-europa-care-se-desfa-oara-pe-nisip-in-romania_499651.html

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Iulian Bulai spune că PNL caută înlocuitor pentru Florin Cîțu: ‘Nu mai poate fi premierul României. Fără noi nu se poate’

Avatar

Publicat

in

De

Iulian Bulai, deputat USR-PLUS, a anunțat că PNL deja a început să caute înlocuitor pentru Florin Cîțu, după ce Alianța USR-PLUS a spus clar că nu îl mai susține pentru funcția de premier.

Bulai a precizat, miercuri seara, că USR-PLUS nu va mai continua să lucreze cu Cîțu premier și că nu există o altă variantă.

Citește și: Rareș Bogdan: Unii din coaliție au crezut greșit că sunt 3 premieri / Florin Cîțu este susținut total de Klaus Iohannis

”Știu că sunt discuții în PNL pentru a face o nouă propunere ca premier. Înțeleg că sunt consultări, așteptăm un nume care să fie propus ca să conducem țara. Așteptăm un premier legitim, plin de respect și de comunicare față de toți partenerii de coaliție. Nu există această opțiune pe masă, iar fără noi nu se poate. Ori dau țara pe mâna PSD, trebuie să aleagă.

Mergem înainte, ne descurcăm fără Cîțu. Nu renunțăm, nu dăm înapoi, așteptăm propuneri de la PNL pentru un nou premier. Nu există plan B, Cîțu nu mai poate fi premierul României. Domul Cîțu nu e indispensabil, sunt atâția oameni în PNL care pot veni și gestiona această situație. PNL are mulți oameni valoroși pe care îi poate nominaliza, în momentul de față, ca premier.”, a declarat Iulian Bulai la România TV.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

UPDATE Prime Minister Florin Citu – interim Minister of Health

Avatar

Publicat

in

De

President Klaus Iohannis signed the decree on Wednesday appointing Prime Minister Florin Citu as interim Minister of Health, the Presidential Administration announced.

On Wednesday, Prime Minister Florin Citu removed Vlad Voiculescu from the position of Minister of Health. He announced that Deputy Prime Minister Dan Barna will be acting head of the ministry. At the same time, the head of the Executive dismissed Andreea Moldovan from the position of Secretary of State with the Ministry of Health, agerpres.ro confirms.

Subsequently, the head of state signed the decree on the dismissal of the Minister of Health.

Save Romania Union – Party of Liberty, Unity and Solidarity (USR PLUS) leaders criticized the Prime Minister’s decision to remove the Health minister, saying they had not been consulted and called for an emergency meeting of the governing coalition to discuss the withdrawal of Prime Minister Florin Citu’s confidence.

The National Liberal Party (PNL) and the Hungarian Democratic Union of Romania (UDMR) have announced that they support Prime Minister Florin Citu, pointing out that there is no alternative to the current governing coalition.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend