Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Sindicaliștii din BNS îi declară RĂZBOI lui Florin Cîțu, după ultimele derapaje: Îl amenință cu procesul și că îi vor cere lui Iohannis retragerea sprijinului

Avatar

Publicat

in

Blocul Naţional Sindical îl acuză pe Florin Cîţu de numeroase derapaje şi îi cere să respecte Constituţia. Sindicaliştii ameninţă că vor cere preşedintelui Klaus Iohannis să-i retragă premierului sprijinul politic şi anunţă că vor sesiza Organizaţia Internaţională a Muncii, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi nu în ultimul rând PPE.

Congresul Blocului Naţional Sindical, reunit joi, a discutat declaraţiile din ultima perioadă ale premierului Florin Cîţu.

Citește și: Numire dubioasă făcută de USR în funcția de subprefect al județului Alba: Fost șef de post de poliție cu diplomă de la o ‘universitate’ desființată

”Aţi dat dovadă de o crasă necunoaştere a prevederilor constituţionale şi legale ce stau la baza exercitării dreptului la liberă asociere a lucrătorilor din România, ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului. (…) Se pare că dumneavoastră domnule Cîţu, la fel ca şi alţi oameni politici ajunşi în funcţii înalte în aceşti 30 de ani, v-aţi obişnuit ca o dată ajunşi la putere să puneţi în funcţie de conducere oamenii dvs. Ne confundaţi cu o instituţie publică domnule Cîţu! Avem dreptul să ne alegem liber oamenii care să ne conducă”, au transmis sindicaliştii, într-o scrisoare deschisă adresată premierului.

Sindicaliştii îl acuză pe Florin Cîţu de ”inducerea în eroare a opiniei publice cu privire la «plata automată a cotizaţiei sindicale»”.

Citește și: Cristoiu: ‘Respingerea dosarului 10 august convine tuturor celor care conduc România de azi. Dacă jandarmii din noul regim n-ar fi duri, demonstrații ar putea da năvală în Guvernul Cîțu’

”Ceea ce afirmaţi dvs domnule Cîţu, în traducere liberă înseamnă FURT. Ar fi trebuit să stiţi că nu se pot face reţineri din salariu fără acceptul salariatului sau fără o hotărâre judecatorească.Mişcarea sindicala din România respectă întru totul prevederile legale care statuează faptul că reţinerea şi virarea cotizaţiei către sindicat se face cu acordul membrilor de sindicat(art 24, alin 1, Legea 62/2011)”, a mai transmis BNS.

Un alt aspect criticat de către sindicalişti vizează declaraţiile acuzaţiile de manipulare politică a pichetelor protest.

Citește și: Puternic semnal de îngrijorare! Octavian Jurma: ‘București va intra în scenariul roșu, cel mai probabil, săptămâna viitoare’

”Dezinformaţi opinia publică cu nonşalanţă, ceea ce nu face decât să vă discrediteze ca om politic. Criticaţi protestele din acest moment ale lucrătorilor din sectorul bugetar. De ce ar fi protestat bugetarii în condiţiile în care pe durata guvernărilor succesive, începând cu Guvernul USL (PNL si PSD), continuând cu Guvernul Cioloş şi apoi cu Guvernele PSD, toate au crescut salariile în sectorul public. (…) Având în vedere cele de mai sus Congresul BNs vă cere domnule Cîţu să respectaţi Constituţia României, aşa cum aţi jurat la investire. De asemenea vă cere să vă aşezaţi la masa dialogului cu partenerii sociali, aşa cum au facut-o şi cei mai mulţi din predecesorii dvs. Şi nu în ultimul rând vă cerem să prezentaţi scuze public pentru derapajele comunicaţionale pe care le-aţi avut, călcând astfel în picioare efectiv drepturile fundamentale ale omului garantate de Constituţia României şi Tratatele Internationale la care Romania este parte”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Citește și: Numire dubioasă făcută de USR în funcția de subprefect al județului Alba: Fost șef de post de poliție cu diplomă de la o ‘universitate’ desființată

Sindicaliştii ameninţă că vor cere preşedintelui Klaus Iohanns să-I retrag sprijinul premierului.

”În cazul în care veţi continua pe aceeaşi linie vom cere Preşedintelui României şi PNL să vă retragă sprijinul politic. De asemenea vom sesiza Organizaţia Internaţională a Muncii, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi nu în ultimul rând PPE cu privire la derapajele dvs faţă de mişcarea sindicală din România. Vă reamintim domnule Prim Ministru că de mai bine de 3 ani România este monitorizată în ceea ce priveşte modul în care se exercită dialogul social şi ne vom asigura că aceste derapaje se vor vedea şi vor fi cunoscute şi la nivel european şi international”, au mai precizat sindicaliştii.

Citește și: Cristoiu: ‘Respingerea dosarului 10 august convine tuturor celor care conduc România de azi. Dacă jandarmii din noul regim n-ar fi duri, demonstrații ar putea da năvală în Guvernul Cîțu’

Premierul a făcut în ultima perioadă mai multe declaraţii despre mişcările sindicale din România şi despre proteste.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Theodor Paleologu: Vlad Voiculescu a comis patru greșeli majore

Avatar

Publicat

in

De

Theodor Paleologu susține că fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a greșit, în primul rând, pentru că a preferat Ministerul Sănătății în locul postului de viceprimar al Capitalei, funcția pentru care fusese votat de bucureșteni.

”Vă propun o sinteză, pe puncte, a întregului scandal din jurul demiterii lui Vlad Voiculescu.

1) Vlad Voiculescu a comis, după mine, patru greșeli majore:

a) a plecat de la primărie și a lăsat baltă o funcție foarte importantă pentru care fusese votat de 27% dintre bucureșteni (printre care și eu);

b) și-a supraevaluat capacitățile și a crezut că poate face față unei situații extrem de dificile care cere forțe herculeene;

c) a deschis prea multe fronturi în același timp într-un moment cînd gestionarea pandemiei primează asupra altor considerente fără îndoială legitime;

d) a turnat în continuare gaz peste foc după ce a fost demis, ratînd ocazia de a potoli isteria din propriul partid.

2) Vlad Voiculescu a avut pur și simplu ghinion cu o serie de accidente pentru care nu este direct responsabil.

3) Revocînd un ministru, Florin Cîțu și-a exercitat atribuțiile constituționale, dar a făcut-o într-un mod inelegant, fără a-l informa între patru ochi pe cel în cauză că a luat o atare decizie.

4) Revocarea doamnei Andreea Moldovan a fost în plus (“pe mine m-ai omorît, dar cu calul ce-ai avut?”).

5) Reacția doamnei Andreea Moldovan a fost de o decență exemplară.

6) Cuprins de o adevărată isterie colectivă, USRPLUS a oferit prin reprezentații săi de frunte un festival de insulte, mitocănii și declarații iresponsabile.

7) Argumentul că Ministerul Sănătății aparține unui partid din coaliție și că doar acesta poate decide înlocuirea ministrului arată că USRPLUS și-a însușit pe deplin logica bolnavă a partidocrației.

8) Însuși Dan Barna i-a administrat lui Vlad Voiculescu o lovitură parșivă, atunci cînd a spus că “nu e diamant, dar altul mai bun nu avem”.

9) Vulpoii din PNL s-au bucurat că au scăpat de cartoful fierbinte al Ministerului Sănătății, iar acum se spală pe mîini.

10) Florin Cîțu ar face bine să exercite aceleași atribuții constituționale în privința anumitor miniștri din PNL.”, scrie Theodor Paleologu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Another 71,922 people inoculated in past 24 hours

Avatar

Publicat

in

De

The National COVID Vaccination Coordination Committee (CNCAV) informs that according to data provided by the National Public Health Institute through the National Electronic Vaccinations Registry app, 71,922 people have received the coronavirus jab in the past 24 hours, with 54,818 injected with the Pfizer vaccine, 8,481 with the AstraZeneca, and 8,623 with the Moderna serum.

As many as 48,097 people were given the priming shot and 23,825 received the booster shot.

According to CNCAV, 4,231,714 doses of vaccine have been administered since the start of the vaccination campaign on December 27, 2020 to 2,626,810 persons, of whom 1,021,906 received the first dose and 1,604,904 received both doses.

Of those vaccinated in the last 24 hours, 68 persons experienced side effects – 12 had a local reaction and 56 had whole-body reactions.

As many as 12,891 side effect occurrences to the Pfizer, Moderna and AstraZeneca vaccines have been reported since the start of the vaccination campaign, 1,326 local, and 11,565 whole-body reactions; 136 side effect occurrences are under investigation.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend