Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sincope majore la Serviciul Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Piteşti

Publicat

in

Buget mic şi încasări zero până în prezent în ciuda faptului că mulţi pensionari s-au prezentat încă din data de 4 ianuarie la ghişeele primăriei pentru a-şi achita impozitele. Numai că modificările aduse codului fiscal au determinat  modicările softului cu care îşi desfăşoară activitatea serviciul taxe şi impozite şi prin urmare activitatea acestuia este complet blocată. Până când? Cel mai probabil până luni, 11 ianurie, după ce compartimentul IT va fi  finaliza procedurile de modificare a softului dar nu este exclus, deşi puţin probabil, ca acest lucru să se întâmple ceva mai devreme şi anume, vineri 9 ianuarie. Nici caziere fiscale nu eliberează Primăria Piteşti deşi Ministerul Finaţelor a impus o dată limita până la care aceste documente pot fi depuse. Viceprimarul Cornel Ionică şi-a exprimat indignarea faţă de modul în care Ministerul Finanţelor acţioneză precizând ca acelaşi minister impune primăriilor să nu elibereze caziere fiscale. În războiului instituţiilor care par a fi populate nu numai cu incompetenţi ci şi cu oameni de rea credinţă cade, ca de fiecare dată, cetaţeanul, cel care din banii lui finanţează şi primăria şi ministerele.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Viorel Cataramă: Considerăm că informațiile furnizate numai despre Covid și cu prioritate despre numărul de infectări sunt de natură să înfricoșeze populația

Publicat

in

De

Omul de afaceri Viorel Cataramă spune că  autoritățile anunță numai decesele cauzate de coronavirus, ca să sperie populația și să o determine să accepte dictatura.

„În România mor zilnic (ca medie) 650 de persoane.

Advertisements

Mișcarea Patriotilor Români (MPR) solicită Grupului de Comunicare Strategică să informeze populația zilnic despre cauza tuturor acestor decese.

Considerăm că informațiile furnizate numai despre Covid și cu prioritate despre numărul de infectări sunt de natură să înfricoșeze populația pentru a o determina să tolereze dictatura politico-medicala și implicit, suspendarea libertăților!

De asemenea, în țara noastră mor zilnic 27 de persoane ca urmare a unor boli infecțioase (nonCovid), un număr mai mare decât decesele raportate Covid! Cerem explicații pentru această situație.

MPR nu contestă existența virusului. Afirmăm însă cu tărie că limitarea drepturilor fundamentale nu este justificată, iar demolarea economică a țării este o eroare politică enormă!”, scrie Viorel Cataramă pe Facebook.

Vezi și: Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește

Apare o nouă taxă! Toți românii vor fi obligați să o achite

Mega-veste! Cum puteți intra în posesia a mii de lei

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Raed Arafat, despre infectarea vedetelor PRO TV: Dacă nu au respectat normele, au învățat pe pielea lor

Publicat

in

De

Conform informațiilor oferite de PRO TV, mai mulți jurnaliști ai postului de televiziune au fost infectați cu coronavirus. Se pare că și Andreea Esca se află în aceeași situație, virusul fiind luat de la o petrecere la care a participat, alături de zeci de persoane, la malul mării, unde nu a purtat mască de protecție și nici nu a respectat distanțarea socială.

”Nu comentez persoanele. Dacă nu au respectat normele, au învățat pe pielea lor. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, nu știu dacă poliția a aflat. Dacă a aflat, poliția va lua măsuri. Va fi amendat organizatorul.”, a spus Raed Arafat, luni seara, la TVR 1, în emisiunea lui Ionuț Cristache.

Advertisements

Vezi și

Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește

Apare o nouă taxă! Toți românii vor fi obligați să o achite

Mega-veste! Cum puteți intra în posesia a mii de lei

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend