Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Simona Halep vorbește deschis pentru WTA despre modificările pe care Patrick Mouratoglou i le aduce în joc

Publicat

in

Simona Halep și Patrick Mouratoglou au anunțat la începutul lunii aprilie că au început o colaborare „full time”, iar fosta lideră WTA a obținut joi la Madrid prima victorie alături de antrenorul francez cu origini grecești. După meciul cu Shuai Zhang, sportiva noastră a vorbit despre cum încearcă să își modifice stilul de joc pentru a reveni în elita tenisului feminin.

Simona Halep si Patrick MouratoglouFoto: Mutua Madrid Open / Twitter

Simona Halep, mai agresivă pe terenul de tenis

Halep a afirmat că nu se poate compara cu Serena Williams (fosta elevă a lui Mouratoglou) și a declarat că încearcă să lupte împotriva jucătoarelor puternice fiind mai agresivă pe teren.

Simt că pot că relaționez foarte bine cu Patrick, are suficientă putere pentru a mă conduce și aveam nevoie de o persoană care să mă îndrume. Nimeni nu se poate compara cu Serena (Williams) și nu voi face asta. Patrick știe că sunt o persoană diferită, am un stil de joc diferit, am o structură diferită. Ne concentrăm doar asupra lucrurilor pe care trebuie să le facem pentru a putea deveni cea mai bună versiune a mea.

Știu că trebuie să fiu mai agresivă, pentru că tenisul s-a schimbat, din punctul meu de vedere, jucătoarele lovesc mingea cu putere. Anumite jucătoare mă depășeau în momentul în care stăteam departe de linia de baseline. Nu aveam suficientă putere pentru a putea replica. Prin urmare, eram învinsă de puterea pură.

Acum, fiind mai agresivă, cred că șansele mele au crescut. Împreună am decis această strategie, am încredere totală în Patrick. Anterior, nu am avut încredere în mine că pot să aplic această strategie în fiecare meci. După ce m-am pregătit timp de o lună la academie (n.r. a lui Patrick Mouratoglou), acum este o abordare mai naturală pentru mine. Evident, mai am nevoie de timp, nu voi aplica această tactică în toate meciurile. Dar aceasta este noua abordare.

Am fost la academie şi am văzut că toţi copiii de acolo se antrenează şi au dorinţa de a deveni campioni. Munceau din greu, la ora 8:00 dimineaţa erau pe teren. I-am spus lui Patrick că este destul de greu. Dar am făcut două săptămâni de antrenament la 8:30 dimineaţa, ceea ce nu mai făcusem niciodată în viaţa mea. Dar am făcut-o cu plăcere şi am făcut-o uşor.

Aşa că asta m-a făcut să mă gândesc că încă îmi place şi că încă pot să joc. Aşa că, dacă sunt sănătoasă, cred că pot avea un joc bun” – Simona Halep, într-un interviu pentru site-ul WTA.

Despre meciul cu Paula Badosa

Simona a afirmat că nu se teme de meciul cu Paula Badosa (Madrid, turul al doilea), chiar dacă jucătoarea din Spania este favorita competiției de categorie „WTA 1000”.

„Este probabil în cel mai bun moment al ei în tenis şi va fi greu. Trebuie doar să rămân acolo, să fac ceea ce trebuie să fac şi să încerc să dau tot ce am mai bun. Nu am nimic de pierdut. Vreau doar să-mi găsesc drumul înapoi în circuit. Nu sunt speriată, pentru că ştiu cum este să înfrunţi una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Dar, bineînţeles, va fi un meci mare, mare, o mare provocare” – Simona Halep.

Simona Halep, mulțumită după primul meci alături de Patrick Mouratoglou – Punctele forte ale româncei la WTA Madrid

Mesajul lui Patrick Mouratoglou după primul meci în calitate de antrenor al Simonei Halep

De știut:

  • În runda inaugurală a competiției din Spania, Simona a învins-o categoric pe Shuai Zhang (40 WTA), scor 6-2, 6-3.
  • În turul al doilea, Halep va da peste Paula Badosa (2 WTA). După forfaitul liderei mondiale Iga Swiatek, Badosa este principala favorită la câștigarea trofeului de la Caja Magica.
  • Pentru calificarea în turul al doilea, Halep va primi un cec în valoare de 45.095 de euro şi 65 de puncte WTA în clasamentul de simplu.
  • Simona Halep a câștigat turneul de la Madrid la edițiile din 2016 și 2017. De asemenea, ea a mai disputat finale în 2014 (învinsă de Maria Sharapova) și în 2019 (a cedat cu Kiki Bertens).
  • În 2021, Halep a părăsit turneul de la Caja Magica în faza optimilor (6-4, 5-7, 5-7 cu Elise Mertens).

h2; Simona Halep, traseul virtual de la WTA Madrid

Turul I – 6-2, 6-3 vs Shuai Zhang

Turul II – Paula Badosa

Optimi – Coco Gauff

Sferturi – Ons Jabeur

Semifinale – Victoria Azarenka

Finală – Maria Sakkari / Garbine Muguruza.

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 28 aprilie – 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $6.575.560, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

The Godfather era să rămână fără Francis Ford Coppola / Actorul care a refuzat Game of Thrones din cauza banilor / Viggo Mortensen nu pare entuziasmat de serialul Stăpânul inelelor

Publicat

in

De

Află cum era Francis Ford Coppola să fie concediat din rolul de regizor al „The Godfather”, cine este cunoscutul actor care a refuzat un rol în „Game of Thrones” din cauza salariului, ce spune Viggo Mortensen despre viitorul serial „Stăpânul inelelor”, de ce a refuzat Michael Keaton să îl mai joace pe Batman, și altele într-o ediție specială a Nerd Alert.

Nerd AlertFoto: Hotnews

După un 2020 aproape mort în ceea ce privește lansările de filme și seriale din cauza pandemiei de COVID-19, 2021 a marcat o revenire timidă însă 2022 este un an de-a dreptul fabulos pentru fani, marcând revenirea unor lungmetraje și serii mult așteptate, unele de zeci de ani chiar (ca de exemplu Top Gun: Maverick).

După cum ziceam și într-o ediție specială a Nerd Alert de anul trecut dedicată lumii cinematografice și a noutăților de pe platformele de streaming, că lansările vin cu o mulțime de evenimente pentru fani și presă în care putem afla o grămadă de povești fascinante din spatele scenei. Uite unele dintre cele mai interesante apărute în ultimele 6 luni:

Actorul care a refuzat „Game of Thrones” din cauza banilor

Brian Cox, care de-a lungul carierei sale prolifice a jucat în prea multe filme și seriale ca să-l prezint cu „cunoscut pentru…”, a dezvăluit în cartea sa autobiografică Putting the Rabbit in the Hat că a refuzat un rol în primul sezon al Game of Thrones fiindcă salariul nu era suficient de bun.

„Adesea sunt întrebat dacă mi s-a oferit un rol în Game of Thrones – motivul fiind că fiecărui alt nenorocit i s-a oferit – și răspunsul este ‘da’. Trebuia să fiu un rege numit Robert Baratheon care aparent a murit când a fost atacat de un porc mistreț în primul sezon”, a povestit actorul.

„Știu foarte puține despre Game of Thrones așa că nu vă pot spune dacă a fost sau nu un personaj important și n-o să caut pe Google în caz că era, fiindcă am refuzat rolul. De ce? Păi, Game of Thrones a devenit ulterior un succes uriaș și toată lumea implicată a câștigat o avere colosală. Dar când mi s-a oferit rolul banii nu erau deloc grozavi, ca să zic așa”, a dezvăluit Cox.

„Plus că urma să fiu ucis destul de devreme așa că nu m-aș fi bucurat de beneficiile succesului pe termen lung al seriei când salariile îți cresc cu fiecare sezon care trece. Așa că am zis pas și Mark Addy a fost ucis de porcul mistreț în schimb (Am mințit. Am căutat pe Google)”, glumește el în cartea citată de GQ.

Chiar dacă aceasta nu are neapărat legătură cu noutățile din 2022, mi s-a părut o poveste interesantă dat fiind și faptul că HBO lucrează în prezent la o întreagă serie de proiecte bazate pe scrierile autorului american George R.R. Martin, anunțând deja data de lansare pentru House of the Dragon, mult așteptatul serial prolog pentru Game of Thrones: 21 august.

Cox n-a mai zis pas și la rolul lui Logan Roy din Succesion, un alt serial HBO (FOTO: Jim Ruymen / UPI / Profimedia Images)

De ce n-a vrut Nicolas Cage să joace în „Matrix”

Tot la capitolul refuzuri celebre, imaginați-vă o lume în care Nicolas Cage i-ar fi jucat pe Aragorn sau Neo în trilogiile originale Stăpânul inelelor și Matrix. Nu de alta dar acest lucru ar fi fost cât se poate de posibil dacă actorul nu avea un set clar de priorități. Cage este unul dintre cei mai emblematici actori de la Hollywood și fața unora dintre cele mai populare meme-uri de pe internet.

Însă, înainte de toate, el spune că este un tată și un familist convins. „În primul și în primul rând… nu există nicio versiune din viața reală în care Nic Cage nu vrea să petreacă timp cu copiii săi”, a declarat el într-un interviu exclusiv acordat revistei People în luna aprilie, adăugând că „nu există nicio versiune a lui Nic Cage care nu a pus familia deasupra carierei”.

„Am refuzat Stăpânul Inelelor și Matrix fiindcă nu voiam să merg în Noua Zeelandă pentru trei ani sau în Australia pentru trei ani fiindcă aveam nevoie să fiu acasă cu fiul meu Weston”, a explicat el. Cage a fost însă de acord să meargă în Croația pentru filmările la The Unbearable Weight of Massive Talent, mult așteptatul său film ce a avut premiera internațională pe 21 aprilie.

E drept că filmările din Croația au durat doar câteva luni (FOTO: Entertainment Pictures / Alamy / Profimedia Images)

Keanu Reeves a cerut doar două autografe în viața sa

Și că tot era vorba de Matrix, Keanu Reeves a dezvăluit într-un interviu de promovare pentru Resurrections, cel mai recent titlu al francizei, mai multe detalii personale despre el, printre care și că a cerut doar două autografe în viața sa: unul fostului vocalist și chitarist al trupei The Velvet Underground, Lou Reed, și celălalt de la comediantul american George Carlin.

Reeves, adesea poreclit „cel mai amabil om de la Hollywood, a dezvăluit că a cerut autograful lui Reed pentru un prieten dar că al lui Carlin l-a vrut pentru el după ce au jucat împreună în franciza de comedie sci-fi Bill & Ted, mai puțin cunoscută în afara Statele Unite dar foarte populară în America la începutul anilor 1990. Iar mesajul colegului său de platou l-a luat prin surprindere.

„A fost foarte amuzant. Cred că a scris ‘Dragă Keanu, F**k you!’”, a povestit el, adăugând că „mereu m-am gândit că a scris aia doar pentru mine dar apoi m-am întâlnit cu cineva care mi-a spus că i-a scris și lui exact același lucru. Oricum, frumos”. Din păcate amabilitatea arhicunoscută a lui Keeves nu a ajutat prea mult The Matrix 4 Resurrections care a avut cifre dezastruoase la box office.

George Carlin alături de Reeves și Alex Winter într-o imagine de promovare a unuia dintre filmele Bill & Ted (FOTO: MGM / Entertainment Pictures / Profimedia Images)

Viggo Mortensen nu pare entuziasmat de noul „Stăpânul inelelor”

Mortensen, cel mai faimos pentru interpretarea lui Aragorn în trilogia Stăpânul inelelor după ce Nicolas Cage n-a vrut rolul, pare că nu a fost prea curios de noul serial spin-off The Rings of Power creat de Amazon, proiectul cu cel mai mare buget din istoria diviziei de cinematografie a companiei fondate și până anul trecut condusă de miliardarul american Jeff Bezos.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The Hollywood Reporter, el a răspuns „Ce este aia? Chestia TV? E făcută de Apple sau ceva?” când a fost întrebat despre serialul prolog a cărui poveste va avea loc cu 1.000 de ani înaintea evenimentelor din trilogia Lord of The Rings.

Reporterul i-a spus că seria este creată de Amazon și că, la un buget de un miliard de dolari, va fi unul dintre cele mai scumpe seriale din toate timpurile. „Ah, da. Da, o să mă uit la el”, a spus el, însă imediat după aceea a cerut mai multe detalii: „Știi ce material folosesc drept sursă? Ce li s-a permis să folosească?”.

După ce a fost pus la curent și a aflat că serialul a primit undă verde din partea moștenitorilor scriitorului britanic J.R.R. Tolkien, el a părut ceva mai relaxat, afirmând că serialul „va fi distractiv de văzut”. Amazon a anunțat recent și data de lansare pentru Lord of the Rings: The Rings of Power, serialul urmând să aibe premiera pe platforma sa de streaming Amazon Prime în data de 2 septembrie.

Scoatem sabia dacă Amazon face o porcărie (FOTO: Rights Managed / Mary Evans Picture Library / Profimedia Images)

Ewan McGregor pierduse vocea lui Obi-Wan Kenobi

Înaintea lansării noului serial Star Wars pe Disney+ la sfârșitul lunii mai, Ewan McGregor a vorbit cu cei de la On Demand Entertainment despre cum a fost să reintre în rolul maestrului Jedi după atâția ani de la lansarea celei de-a doua trilogii de filme Star Wars și se pare că nu i-a venit tocmai ușor.

El a recunoscut că era ușor ieșit din mână când a reabordat rolul și că inițial s-a chinuit să regăsească vocea personajului deoarece „a trecut atât de mult timp”. „Când am mers să facem scenele propriu-zise, pur și simplu nu am avut vocea sa”, a povestit actorul scoțian.

„Aveam o voce vag engleză, suna ca un fel de profesor de școală sau ceva. Dar cu siguranță nu a sunat ca Alec Guiness (n.r. actorul britanic care a interpretat rolul în trilogia originală) și cu siguranță nu suna ca Obi-Wan. Trecuse atât de mult timp, pur și simplu nu o aveam”, a mai relatat McGregor.

El a spus că a trebuit să „își facă temele” în lunile de dinaintea filmărilor și că a ascultat numeroase ore cu Alec Guiness vorbind dar că în cele din urmă a devenit încrezător că este stăpân pe rol când a început producția. Iar cam toată lumea pare să fie în asentiment cu el, Obi-Wan Kenobi fiind apreciat atât de critici cât și, mai important pentru un titlu Star Wars, de fani.

Obi-Wan Kenobi este doar unul dintre numeroasele proiecte Star Wars la care Disney lucrează (FOTO: LMK / Landmark / Profimedia Images)

Michael Keaton a dezvăluit de ce n-a mai vrut să-l joace pe Batman

La mai bine de 30 de ani după ce l-a jucat pe supererou în Batman și Batman Returns, actorul american a dezvăluit de ce nu a mai vrut să îl interpreteze și în Batman Forever lansat în 1995, deși rolul era al său. „Îmi amintesc că unul dintre lucrurile la care mă gândeam era că ‘Oh doamne, nu pot să fac asta’”, a relatat el într-un interviu acordat revistei Backstage.

[Regizorul Joel Schumacher] m-a întrebat ‘nu înțeleg, de ce totul trebuie să fie atât de sumbru și atât de trist?’ și eu i-am zis ‘stai puțin, tu știi cum a ajuns acest tip să fie Batman? Ai citit… adică e destul de simplu’”, a dezvăluit Keaton, care n-a fost tocmai încântat de înlocuitorul găsit de Warner Bros. pentru legendarul Tim Burton, regizorul primelor două filme.

Iar istoria i-a dat dreptate, Batman Forever în care Val Kilmer i-a luat locul lui Keaton fiind considerat unul dintre cele mai proaste filme Batman din toate timpurile, la mare concurență doar cu Batman & Robin din 1997 (regizat tot de Schumacher).

Keaton a dezvăluit în interviul acordat Backstage și motivul pentru care a acceptat rolul deși la momentul respectiv era unul dintre cele mai mari nume de la Hollywood iar filmele cu supereroi nu erau nici pe departe la fel de în vogă ca azi: „A fost mereu despre Bruce Wayne. Nu a fost niciodată despre Batman. Am știut de la bun început că este despre Bruce Wayne. Acesta a fost secretul”.

„N-am vorbit niciodată despre asta. Batman, Batman, Batman face asta iar eu mă gândeam în sinea mea ‘gândiți greșit aici’. Bruce Wayne. Ce fel de persoană face asta? Cine devine asta?”, a mai explicat Michael Keaton, care va reveni în rolul eroului cu mantie în filmele The Flash, ce urmează să fie lansat anul viitor, și Batgirl, așteptat cândva în 2022 (deocamdată nu avem o dată de lansare oficială).

Michelle Pfeiffer si Michael Keaton in Batman Returns (FOTO: LMK / Landmark / Profimedia Images)

„The Godfather” era să rămână fără Francis Ford Coppola

Pe 24 martie s-au împlinit 50 de ani de la lansarea Nașul, film care în ultima jumătate de secol a devenit aproape sinonim cu numele regizorului Francis Ford Coppola. Însă lucrurile puteau să ia o turnură foarte diferită, el fiind sub presiune constantă în timpul filmărilor pentru lungmetraj.

Coppola a continuat filmările în pofida adversităților, relatând însă într-un interviu acordat în luna ianuarie revistei Empire că a simțit constant că era pe punctul de a fi concediat de la filmul pe care îl regiza și pentru care a scris scenariul alături de Mario Puzo, autorul cărții cu același nume pe care s-a bazat pelicula.

„Îmi amintesc că mă uitam la Oscaruri cu prietenul meu Marty Scorsese și când am câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu pentru Patton (1970), Marty mi-a zis ‘Păi, bănuiesc că nu te vor putea da afară imediat fiindcă tocmai ai câștigat Oscarul pentru un scenariu’. Aia m-a salvat și în fiecare săptămână am fost salvat de altceva”, a explicat legendarul regizor american.

Coppola a mai spus că inclusiv după filmarea faimoasei scene din restaurant în care Michael îi ucide pe Sollozzo și McCluskey a continuat să simtă proverbiala sabie deasupra capului, în mare parte din cauza membrilor propriei echipe sale de filmare care mereu găseau motive să fie nemulțumiți de munca sa.

Nu doar atât, dar „după prima zi a lui Marlon [Brando] marele zvon era că o să fiu concediat chiar în acea săptămână fiindcă oamenii care se uitau la film, care îl filmau, simțeau că scena a fost prea întunecată, de abia puteai să-l vezi și apoi a început să murmure”, a mai dezvăluit el.

Cum a reușit însă regizorul să se salveze până la urmă? Cu o lecție învățată tocmai de la Michael Corleone, Coppola povestind că, după momentul cu criticile aduse lui Brando, i-a concediat „imediat pe toți cei care făceau lobby să fiu dat afară” și că a refilmat scena în cauză, „salvându-mă, practic”.

Coppola la filmările pentru Nașul (FOTO: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia Images)

Pe același subiect:

În caz că ești curios să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Billie Jean King, după ce avortul a fost interzis în SUA: „Este o zi tristă”

Publicat

in

De

Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat vineri o hotărâre care, timp de aproape jumătate de secol, a oferit dreptul femeilor la avort. Billie Jean King, fostă mare jucătoare de tenis, a criticat în termeni duri decizia luată în SUA.

Billie Jean KingFoto: Billie Jean King – Instagram

Această decizie nu face ca întreruperile de sarcină să fie ilegale, ci readuce Statele Unite la situația în vigoare înainte de emblematica hotărâre „Roe v. Wade” din 1973, când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu.

Potrivit unei analize New York Times, după anularea hotărârii „Roe v. Wade”, avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane.

Billie Jean King consideră total greșită decizia Curții Supreme a SUA de a interizice dreptul femeilor la avort

Billie Jean King, jucătoare de tenis americană care a câștigat 12 Grand Slamuri la simplu, susține că este trist ceea ce se întâmplă în SUA, unde jumătate din state ar putea interzice dreptul femeilor de a avorta.

„Curtea Supremă a anulat Roe v. Wade, care de aproape 50 de ani a protejat dreptul la avort.

Această decizie nu va pune capăt avortului. Acest lucru va pune capăt accesului sigur şi legal la această procedură medicală care salvează vieţi.

Este o zi tristă în America” – Billie Jean King pe Twitter.

Decizia contravine tendinței internaționale de liberalizare a avorturilor, cu progrese în țări în care influența Bisericii Catolice rămâne puternică, precum Irlanda, Argentina, Mexic și Columbia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend