Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Si-a dat demisia ! Directorul Marian Hiru a renunţat sǎ mai administreze Spitalul Municipal Curtea de Argeş

Avatar

Publicat

in

Fostul director medical, Viorel State, asigurǎ interimatul

Marian Hiru candideazǎ pentru un post mai bun

Situaţie ciudatǎ la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. La aproximativ trei luni de zile de când a câştigat detaşat postul de director medical al instituţie, doctorul Marian Hiru a demisionat, din motice personale, dupǎ cum şi-a argumentat cererea depusǎ la managerul instituţiei.

Marian Hiru lucreazǎ acum la serviciul Ambulanţǎ unde fusese angajat şi unde avea contractul suspendat pentru perioada în care ocupa funcţia de director medical. « Motivele pentru care am demisionat sunt motive personale. Nu are rost sǎ mai dǎm explicaţii. Voi candida pe data de 10 august la postul de manager al Spitalului Brǎdet, unde de altfel am mai susţinut un examen », a declarat Marian Hiru.

Viorel State – interimar trei luni de zile

Aşadar, începând cu data de 7 iulie, când, incluiv primarul Nicolae Diaconu a luat la cunoştinţǎ de aceastǎ demisie, interimatul este asigurat de medicul neonatolog Viorel State, cel care de altfel, ani buni a ocupat funcţia de director medical plin.

« Domnul doctor Hiru a spus cǎ demisioneazǎ din motive personale, noi i-am înregistrat cererea, am prezentat-o şi domnului primar şi l-am numit interimar pe domnul doctor Viorel State. In 90 de zile vom organiza din nou concurs şi vom desemna un alt director”, a declarat managerul Spitalului Municipal, medical chirurg Ionela Dǎneţ.

Marian Hiru avea planuri mari dar s-a rǎzgândit subit

Adevǎratele motive pentru care Marian Hiru a demisionat nu se vor afla probabil niciodatǎ. Cert este cǎ, în momentul în care a preluat funcţia de director medical avea planuri mari pentru instituţia spitaliceascǎ. A început prin reluarea anchetei interne referitoare la cazul copilului de 8 ani mort în spital, s-a prezentat la şedinţele de consiliu local şi a avut o bunǎ colaborare cu municipalitatea, nu de puţine ori declarând cǎ este foarte mulţumit de modul în care primǎria rǎspunde cererilor unitǎţii spitaliceşti. De asemenea, a încercat sǎ rezolve problema câinilor comunitari din curtea spitalului, a ghenelor de gunoi infecte şi alte lucruri ce ţineau de administraţie.

Cel mai probabil va pune în aplicare toate aceste idei la Spitalul Brǎdet, acolo unde, cu puţin noroc, va câştiga postul de manager în urma concursului la care va participa luna viitoare.

Rǎmâne de vǎzut şi cine se va înscrie la noul concurs care va fi organizat peste 90 de zile la spital. La ultimul au fost admise trei dosare, cele ale medicilor Viorel State, Camelia Bǎrbulescu şi Marian Hiru. Nu este exclus ca acum sǎ nu mai fie decât un singur candidat.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Video. Scenă de coșmar! Un polițist a fost lovit violent cu mașina: ‘Tentativă de omor’

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Atac fără precedent al lui Andrei Caramitru asupra lui Nicușor Dan: ‘Primarul Bucureștiului și-a schimbat numele. Acum e NicuȘiOrban’

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend