Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sfântul Nicolae! Tradiţii, obiceiuri și superstiții

Publicat

in

Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. În ziua de 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care vine să le aducă daruri

Joi, 6 decembrie, Biserica îl pomeneştepe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni, scrie News.ro. Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

Cine a fost Sfântul Nicolae

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie. În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă. Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

Minuni făcute de Sfântul Nicolae

O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0. Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei. Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare. De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Tradiţii şi obiceiuri

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit. În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Moş Nicolae va veni să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor. Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război. Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Unde se mai sărbătorește Sfântul Nicolae

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mica, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este numit şi Tatăl Spriritual al locuitorilor din Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina. Această mică localitate (14.500 locuitori) este una şi aceeaşi cu aşezarea Galem menţionată în Vechiul Testament. Există aici o comunitate continuă de creştini de 2000 de ani. Locuitorii îl îndrăgesc atât de mult pe Mar Nicola (cum este numit aici), încât a devenit patronul creştinilor din oraş, sfântul protector al localităţii. Aproape fiecare familie creştină din Beit-Jala are un Nicola în famile. Un alt loc unde se cinsteşte ziua sfântului prin mare pelerinaj este Bari – Italia. Bari, oraşul situat pe ţărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj întrucât aici se află biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul al XVII-lea, (construcţia a durat 110 ani) pentru a adăposti moaştele Sfântului Nicolae, furate din Mira Lichiei (localitatea Demre aflată în sudul Turciei de astăzi) de un grup de marinari din Bari. Potrivit legendelor, sfântul, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, a ales Bari drept loc pentru înmormântarea sa. Bari este un important centru de pelerinaj atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Marcel Vela a dat o giga-lovitură! Mii de polițiști vor beneficia de echipamente similiare cu cele ale Poliției Marii Britanii

Publicat

in

De

Organizația noastră a demarat acest proiect în exclusivitate încă din anul 2017, când am oferit spre folosință Poliției Capitalei, 20 de dispozitive, care au fost folosite de către colegii din  cadrul Brigăzii Rutiere. În momentul de față am extins acest proiect și în cadrul altor 10 Inspectorate Județene de Poliție, cât și la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Poliția de Frontieră din cadrul Aeroportului Otopeni,  în total fiind peste 200 de dispozitive.

Bodycam-ul poate fi folosit în mai multe situații, precum la :

  • legitimarea persoanelor;
  • conducerea la sediul poliției;
  • oprirea vehiculelor;
  • utilizarea forțelor și mijloacelor din dotare;
  • efectuarea controlului corporal și al bagajelor;
  • constatarea contravențiilor și a infracțiunilor;
  • prevenirea unui pericol iminent la adresa vieții și integrității fizice a unei persoane;
  • punerea în executare a mandatelor emise de organele judiciare;

Dotarea polițiștilor cu bodycamuri în anul 2017 de către organizația noastră a venit ca o reacție la faptul că de multe ori polițiștii au fost  intimidați sau descurajați  să-și facă datoria  de plângerile unor cetățeni influenți sau a celor care utilizau diferite tertipuri și depuneau plângeri penale împotriva polițistului în mod nejustificat. Dar și pentru acei cetățeni care susțineau că au întâmpinat un comportament neadecvat  din partea polițistului sau chiar au suferit vătămări când au fost duși la sediul poliției sau alte situații în care era foarte greu  să probezi afirmațiile  unei părți sau a celeilalte.

Sperăm că în acest mod nu va mai exista niciun dubiu din partea opiniei publice  cu privire la  sancțiunile aplicate unor deputați, atunci când acestora li se va face poftă de o shaorma cu de toate  sau  când vor încerca să lovească polițiștii după ce au ieșit din cluburile de noapte.”,  a anunțat Sindicatul Europol.

Mașinile vechi vor fi schimbate, după ancheta Bugetul.ro

Bugetul.ro a dezvăluit zilele trecute că Poliția Brașov circulă cu mașini fără ITP. În urma acestei investigații, Marcel Vela a decis ca maținile vechi să fie înlocuite gradual.

Luni, Bugetul.ro a dezvăluit, în exclusivitate, că la IPJ Brașov se folosesc mașini fără ITP valabil. Astăzi, după ancheta publicată de Bugetul.ro, a fost o ședință importantă la Ministerul de Interne, iar ministrul Marcel Vela a dat dispoziție ca toate autoturismele vechi ale Poliției Române să fie scoase, gradual, din uz, ne-au informat sursele noastre.

Cum până în septembrie Poliția Română va primi 6.744 de autoturisme, ca urmare a unui acord cu Group Renault România, dispoziția dată de șeful Internelor vine ca o mănușă la momentul actual.

Vezi și EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

Dacă am putea, le-am schimba pe toate chiar mâine. Până în septembrie, vom primi 6.744 de mașini. Parcul auto va fi înnoit gradual. Vom scoate din folosință autoturismele vechi”, au precizat sursele Bugetul.ro.

Să zicem că sunt autoturisme de 5,6,7 ani vechime, dacă putem, le înlocuim pe toate. Dacă nu, vom începe cu cele mai vechi de 7 ani, vom continua cu cele mai vechi de 6 ani și tot așa”, au mai declarat acestea.

Un prim lot de mașini a ajuns deja la Ministerul de Interne

Un prim lot din cele peste 6.700 de mașini a fost furnizat de Group Renault Românie Mininsterului de Interne, conform surselor Bugetul.ro.

Autospecialele au plecat azi de la București în teritoriu.

La IPJ Brașov, Bugetul.ro a descoperit mașini fără ITP

Surse au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că șapte mașini din cadrul IPJ Brașov nu ar deține ITP valabil. Poliția Brașov a infirmat, pentru Bugetul.ro, informația, precizând că în parcul auto al instituției nu există mașini fără ITP la zi. Pe de altă parte, contactat de Bugetul.ro, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului, Sorin Susanu, a confirmat spusele surselor noastre.

Potrivit informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, șapte mașini care aparțin Poliției Brașov nu ar avea ITP valabil.

Comisarul-șef Sorin Susanu, șeful CRPC Brașov, a precizat, pentru Bugetul.ro, că Registrul Auto Român i-a comunicat că mai multe autoturisme ale IPJ Brașov nu dețin ITP valabil.

Ca urmare a informării și a solicitării instituției noastre către Registrul Auto Român, de a ne comunica dacă mașinile IPJ Brașov care prezentau coroziuni importante ale caroseriei dețin ITP valabil, ni s-a comunicat că șapte dintre ele nu dețin ITP valabil, fapt care este extrem de grav și dacă corelăm cu comunicatul IPJ Brașov, în care ni se spunea că aceste coroziuni la autoturisme pun în pericol participanții la trafic și persoanele din autoturism, situația devine și mai gravă.

Tot referindu-ne la comunicatul IPJ Brașov, sperăm că nu a fost un simplu populism faptul că ne anunța că, pentru Poliția Brașov, nu contează cine este deținătorul autoturismului și că legea este pentru toată lumea, sperăm ca măsurile să fie aplicate și în cazul lor.

Cu toate că nu am primit, până la momentul acesta, răspuns la adresele noastre înaintate în atenția comandantului Poliției Brașov, referitoare la această situație”, a confirmat, pentru Bugetul.ro, Sorin Susanu. Citește continuarea AICI!

În iunie, Ministerul de Interne a anunțat că s-a înțeles cu Renault România pentru achiziția a 6.744 de autospeciale

Vineri, 5 iunie a.c., ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a semnat cu Directorul general al Group Renault România, Christophe Dridi, acordul pentru achiziția a 6.744 de autospeciale pentru dotarea structurilor operative ale MAI.

„Ne dorim ca Ministerul Afacerilor Interne să poată avea capacitatea de a apăra siguranța cetățenilor. Este foarte important să știm că în orice misiune, polițiștii sunt în siguranță și că avem posibilitatea să creștem mobilitatea efectivelor noastre pentru a lupta împotriva infractorilor. Mulțumesc colegilor din Guvern și premierului Ludovic Orban pentru deschiderea de care au dat dovadă prin alocarea a 343 milioane de lei din rezerva bugetară pentru achiziția acestor mașini”, a declarat Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, cu prilejul acestei ceremonii.

Autospecialele sunt achiziționate din bani alocați de la bugetul MAI și din rezerva bugetară. Valoarea totală este de 483.020.139 de lei.

La rândul său, Directorul general Christophe Dridi a declarat că este o mândrie pentru Group Renault România ca mașini model Duster și Logan să fie în dotarea Poliției Române și să contribuie la siguranța cetățenilor.
Autovehicule achiziționate sunt: 3.360 modele Logan, 3.382 model Duster și 2 Dokker .

Autospecialele vor avea dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor.

Achiziția autospecialelor va contribui la îmbunătățirea capacității de răspuns și de acțiune a structurilor MAI, dar și la creșterea gradului de protecție a personalului, fiind special compartimentate pentru a separa locurile din față de spațiul din spate.

Vezi și

Traian Băsescu face praf un detaliu din Legea carantinării: ‘E o prostie monumentală’

Lovitură cruntă pentru Rareș Bogdan! De ce a fost trădat și cine este pe urmele lui

Dosare cu nume grele de procurori din ‘elita lui Kovesi’, date uitării în sertarele birourilor de la SIIJ și CSM

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Victor Ponta și Traian Băsescu s-au certat, în direct, în emisiunea lui Ciutacu! Șeful Pro România a închis telefonul

Publicat

in

De

Scandal total între fostul președinte al României, Traian Băsescu, și fostul premier al țării, Victor Ponta, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Invitat la România TV, prin videoconferință, Traian Băsescu a făcut praf Guvernul Orban, pentru că a introdus în proiectul de lege privind carantinarea și izolarea articolul referitor la confiscarea bunurilor.

Între timp, a intervenit telefonic și Victor Ponta, cel care l-a acuzat de demagogie pe Traian Băsescu, dat fiind că PMP a votat proiectul de lege al Guvernului.

Ulterior, Victor Ponta a închis telefonul, după ce a spus că, la ore târzii, fostul șef de stat „e obosit”.

În replică, Traian Băsescu a spus apoi că Ponta a folosit „tonul prostului” și că, după intervenția fostului premier, discuția nu s-a mai purtat în mod civilizat.

Victor Ciutacu și-a cerut, ulterior, scuze față de fostul președinte al României, pentru atacul lui Victor Ponta.

Vezi și

Traian Băsescu face praf un detaliu din Legea carantinării: ‘E o prostie monumentală’

Lovitură cruntă pentru Rareș Bogdan! De ce a fost trădat și cine este pe urmele lui

Dosare cu nume grele de procurori din ‘elita lui Kovesi’, date uitării în sertarele birourilor de la SIIJ și CSM

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend