Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Serena Williams a anunţat că este ÎNSĂRCINATĂ cu primul său copil

Publicat

in

Tenismena americană Serena Williams a anunţat miercuri pe reţeaua Snapchat că este însărcinată în 20 de săptămâni cu primul său copil, pe care îl are cu logodnicul său, Alexis Ohanian, co-fondatorul Reddit, informează revista People.

Vestea vine la câteva luni distanţă după ce Williams a anunţat că s-a logodit cu Alexis Ohanian, în vârstă de 33 de ani, însemnând că aceasta era deja însărcinată când a câştigat turneul Australian Open în ianuarie.

“20 de săptămâni,” a scris Williams, în vârstă de 35 de ani, alături de selfie-ul făcut în faţa oglinzii, imagine în care jucătoarea de tenis poate fi văzută etalându-şi burtica şi purtând un costum de baie galben dintr-o bucată.

Cuplul s-a logodit în decembrie, atleta anunţând vestea logodnei pe Reddit, printr-o poezie.

“Am ajuns acasă. Puţin cam târziu. Cineva îmi făcuse bagajele şi o caleaşcă mă aştepta. Destinaţia: Roma”, a scris Serena pe reţeaua Reddit. “Ca să mă escorteze la prinţul meu fermecat. La locul unde s-au ciocnit prima oară stelele noastre. Iar acum cercul s-a împlinit. La aceeaşi masă ne-am întânit întâmplător. Dar în mod voit, a îngenuncheat, a spus patru cuvinte. Şi eu am spus da. ”

La rândul său, Ohanian a postat anunţul făcut de Serna pe Reddit, pe reţeaua sa de Facebook, scriind cuvintele: “A spus da.”

Williams deţine recordul pentru cele mai multe titluri de Grand Sam decât orice jucătoare din Era Open, obţinând cel de-al 23-lea titlu la Australian Open, în ianuarie. Este primul bebeluş al cuplului.

Serena Williams a mai postat pe Snapchat şi alte imagini ce fac aluzie la sarcina sa, care pot fi văzute mai jos.

 

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Se vor organiza tombole pentru persoanele vaccinate anti-Covid-19. Ioana Mihăilă: ‘Avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă’

Publicat

in

De

Ministrul Sănătății, medicul Ioana Mihăilă, a anunát c[ persoanele vaccinate anti-COVID-19 vor avea parte de anumite beneficii:“Deocamdată avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă, pentru cei care se vor vaccina de acum înainte, şi suntem în discuţii, încă nu avem o formă finală, a unor loterii la care să participe toate persoanele vaccinate”.

“Noi am venit cu propuneri pe care le-am înaintat Guvernului, propuneri care au fost discutate cu Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare. În acest moment, pe lângă acţiunile pe care le-a pregătit Ministerul Sănătăţii legate de oferirea posibilităţii de vaccinare în ambulatorii, în sensul acesta avem pregătită o Ordonanţă de Urgenţă care probabil că va fi promovată în săptămânile următoare, şi la domiciliul pacientului de către medicul de familie, am venit, de asemenea, cu propuneri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, dar şi anumite măsuri care să recompenseze şi pe cei vaccinaţi anterior şi pe cei care doresc să se vaccineze de acum înainte.

Deocamdată, avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă, pentru cei care se vor vaccina de acum înainte, şi suntem în discuţii, încă nu avem o formă finală, a unor loterii la care să participe toate persoanele vaccinate care doresc acest lucru.

Cam acestea sunt măsurile pe care le avem agreate în acest moment, urmând să vedem dacă considerăm oportun, fie ca ele să fie extinse, dacă sunt de succes, fie să fie înlocuite cu alte măsuri dacă se consideră necesare.

În momentul acesta, loteria este încă la stadiul de discuţii, vom veni cu mai multe propuneri, vedem care sunt cele mai uşor de operaţionalizat şi acceptat de Guvern şi acelea vor fi implementate”, a declarat Ministrul Sănătăţii, conform News.ro.

Vezi și:

Refuzul de a accepta vaccinarea gratuită îi va face pe medici să plătească testarea Covid-19. Ioana Mihăilă: ‘Nu este responsabilitatea contribuabilului român să plătească’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Emanuel Ungureanu atrage atenția: ‘Nimeni nu a numărat morții care sunt consecințe ale unei grave erori produse de statul român atunci când a dat toată puterea în mâna lui Arafat’

Publicat

in

De

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu a lansat un atac dur la adresa Șefului DSU, Raed Arafat, și atrage atenția că ”Nimeni nu a numărat morții care sunt consecințe ale unei grave erori produse de statul român atunci când a dat toată puterea în mâna lui Arafat!”

De asemenea, Emanuel Ungureanu a spus că nu îndeamnă „la obligativitate sau la pedepse” când vine vorba de vaccinare şi a vorbit despre consecinţele măsurilor aplicate de autorităţi în timpul pandemiei, prin limitarea accesului în spitale bolnavilor cronic.

„Un cataclism s-a produs în acest luni în România cu lipsa de acces a pacienţilor în spitale. Nimeni nu a numărat morţii care sunt consecinţe ale unei grave erori produse de statul român atunci când a dat toată puterea în mâna lui Arafat!

Nu e normal să concentrezi puterea medicală în mâna unui om care patronează un sistem care ţine de o instituţie de forţă! Domnul Arafat lucrează la Ministerul de Interne într-o structură militarizată”, a afirmat Emanuel Ungureanu.

Deputatul USR PLUS a spus că a simţit ceea ce el catalogheată drept lipsă de transparenţă în momentul în care nu a primit un „răspuns logic”.

„Chiar dacă nu sunt medic, sunt un om cu capacitate de înţelegere. Nimeni nu a explicat ordinul 43 prin care câteva zile au fost obligaţi copiii sub 4 ani să se testeze anti-COVID.

Am întrebat cine a fundamentat ştiinţific o asemenea grozăvie? Pentru că nu există nicăieri în lume! Niciun răspuns! La câteva zile după ce am făcut interpelarea s-a revenit asupra decizie. Pe oricine întrebi, pe domnul Gheorghiţă care e un om absolut rezonabil şi echilibrat, spune: cred că domnul Arafat”, a spus parlamentarul, conform româniatv.net.

Vezi și:

Emanuel Ungureanu, ieșire dură: ‘Sper ca domnul Arafat să nu vină din nou cu ideea criminală de a închide spitalele pentru bolnavii cronici’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend