Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Septembrie 2021 a fost una dintre cele mai călduroase luni septembrie înregistrate vreodată

Publicat

in

Luna septembrie din acest an a fost, la nivel global, una dintre cele patru cele mai călduroase astfel de perioade de la debutul înregistrărilor, în 1979, a anunţat joi serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, informează DPA, anunță Agerpres.

Este probabil chiar să fie cea mai călduroasă lună septembrie înregistrată vreodată. Diferenţa dintre cele mai călduroase luni septembrie, printre care se numără cele din 2016 şi 2019, este de doar o zecime de grad.

În unele locuri din Europa, nivelul record de căldură a fost atins în septembrie, în timp ce în est a fost mai frig comparativ cu valorile medii. Ca urmare, media temperaturii pentru Europa în ansamblu a fost aproape de media anilor 1991-2020.

Temperaturile peste medie pentru această perioadă a anului au fost consemnate în nord-vestul Africii, precum şi în centrul Americii de Sud şi regiuni din China.

Serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice produce rapoarte lunare asupra temperaturii atmosferice, gheţii marine şi circuitului apei. Copernicus se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor, a navelor, aeronavelor şi staţiilor meteo terestre din întreaga lume, precum şi pe statistici.

Înregistrările Copernicus datează din 1979.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Florin Cîțu își dorește ca minorii să poată vota la alegeri: ‘În UE vârsta pentru cei care votează este coborâtă la 16 ani’

Publicat

in

De

Președintele Senatului, liderul PNL Florin Cîțu, a răspuns afirmativ la o întrebare care viza posibilitatea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani, menționând că o modificare a Constituției în acest sens ar fi un lucru bun.

„Vedem, de exemplu, în UE că vârsta pentru cei care votează este coborâtă la 16 ani (…). Din punctul meu de vedere, da. Eu cred că este un lucru bun”, a precizat Cîţu, întrebat ce crede despre posibilitatea revizuirii Constituţiei de către actuala coaliţie PNL – PSD – UDMR.

Cîţu a menţionat că o discuţie pe această trebuie să aibă loc în interiorul partidului pentru a clarifica ce se doreşte prin această modificare a Constituţiei.

„Am avut o discuţie şi în Biroul Executiv al PNL. Vreau întâi să avem o discuţie în partid, să vedem care sunt priorităţile. Este adevărat că avem acum o majoritate care poate să modifice Constituţia, dar asta nu înseamnă neapărat că trebuie să modificăm Constituţia, dacă nu avem exact ceea ce trebuie să modificăm. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le discutăm în PNL întâi. E adevărat, în ultimii ani am văzut, din experienţa şi parlamentară, relaţiile dintre preşedinte – Parlament – Guvern, Guvern – preşedinte ş.a.m.d., că există dezechilibre care ar putea fi corectate”, a conchis preşedintele Senatului, conform agerpres.ro.

Vezi și:

Șefului Senatului îi stă gândul la implementarea certificatului verde: ‘Este o măsură care ajută economia’

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Sportivul echipei de rugby Ştiinţa Baia Mare, “foarte probabil” infectat cu varianta Omicron a coronavirusului

Publicat

in

De

​Sportivul echipei de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare, repatriat săptămâna trecută din Africa de Sud, este “foarte probabil” infectat cu varianta Omicron a coronavirusului, similară cu cele identificate la alți doi pasageri din cursa din Africa de Sud, deja confirmați cu noua tulpină – o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui – anunță Ministerul Sănătății. În cazul în care va fi confirmat, acesta va fi al treilea caz de infectare cu varianta Omicron în România.

“În urma rezultatelor parțiale ale secvențierii tulpinii provenind de la sportivul din județul Maramureș, este foarte probabil ca aceasta să fie similară (Omicron) cu cele identificate la alți 2 pasageri din cursa din Africa de Sud”, precizează Ministerul Sănătății.

Diagnosticul (secvențierea) va fi finalizat în cursul acestei săptămâni.

Persoana se află în izolare, cu stare de sănătate bună, precizează Ministerul Sănătății.

Zeci de români repatriați din Africa de Sud

29 de sportivi repatriați din Africa de Sud, care au sosit la Baia Mare, au fost testați și li s-au asigurat condițiile pentru carantinare, conform metodologiei stabilite de către INSP. Echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a fost repatriată din Africa de Sud, în cursul nopţii de 30 noiembrie spre 1 decembrie, cu o cursă specială TAROM şi a intrat în carantină.

Cele 29 de persoane au aterizat în noaptea de marţi spre miercuri cu o cursă TAROM pe Aeroportul Internaţional Maramureş. Ele au fost testate şi s-au recoltat probe RT-PCR în Africa de Sud, Kenya, dar şi la sosirea pe aeroport de către personal medical din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.

Alți 46 de cetăţeni români şi 24 de cetăţeni străini repatriaţi din Africa de Sud au aterizat, marţi după-amiază, cu o aeronavă a companiei TAROM, la Baza Aeriană 90. Toți cetățenii români reveniți din Africa de Sud au fost testați.

Trei dintre ei – sportivul de la echipei de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare și doi cetățeni din Brașov și Vaslui – au avut teste pozitive la întoarcerea în țară și s-a trecut la secvențiere pentru varianta Omicron.

În cazul celor doi cetățeni din Brașov și Vaslui s-a confirmat infecția cu varianta Omicron, iar în cazul sportivului de la Stiința Baia Mare se așteaptă în continuare rezultatul secvențierii.

Citește și:

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend