Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Senatorul Ștefan Pălărie, acuzații legate de concursul de directori de școli: “Li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris”

Publicat

in

Senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie scrie că au fost semnalate mai multe cazuri în țară în care, în cadrul concursului de directori de școli, „li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține interimar, pe funcții, oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris”.

El dă ca exemplu un caz semnalat de filiala USR din Nana, județul Călărași, unde un profesor de matematică, candidat la postul de director, a picat proba interviului și a făcut contestație. Candidatul afirmă, potrivit edupedu.ro, că „rezultatul obținut la proba de interviu pe motiv că persoanele desemnate ca membri ai comisiei de examinare erau înclinate să acorde sprijin actualei directoare, picată la proba scrisă”.

În plus, potrivit celor de USR Nana, „din comisia de evaluare a candidaților fac parte două persoane care sunt implicate, alături de directoare, într-un dosar penal deschis pentru constituire de grup infracțional organizat și care se află pe rol la Tribunalul Călărași.”

Pălărie, care este membru în comisia de învățământ din Senat, scrie că în contractele de management pentru directorii interimari nu mai există prevederea care bloca accesul la funcția de director interimar, dacă persoana avea un concurs la care a picat, cea care exista în metodologia din 2016.

Postarea lui Pălărie:

  • „Am crezut că putem avea concursuri cinstite pentru directorii de școli. Am sperat la un restart. Dar nu. Noua practică pe care o semnalează mai mulți în țară, la fel ca și colegii din USR Nana, este că li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține interimar, pe funcții, oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris.
  • Pentru a-i menține pe funcții pe unii directori interimari, puși acolo din pix, cei care concurează cinstit sunt respinși. Aceeași poveste pe care o tot auzim în orice domeniu, aproape.
  • Pentru că, nu-i așa, partidele vechi nu au nevoie de o școală de calitate, ci de una subordonată politic.
  • Autoritățile care organizează concursul național nu trebuie să stea surde și oarbe la aceste practici. Le solicit să intervină și să verifice toate situațiile reclamate, unde concursul a fost deturnat și transformat într-o armă politică împotriva oamenilor competenți. Ministerul Educației nu poate lăsa lucrurile să degenereze.
  • Încă ceva.
  • Nu cred că este o coincidență, văzând evoluția concursurilor, că în contractele de management pentru directorii interimari NU mai există acea prevedere care bloca accesul la funcția de director interimar, dacă persoana avea un concurs la care a picat. Mă și întreb dacă aceste contracte ar rezista unei instanțe, în felul defectuos în care sunt făcute?
  • Domnul ministru are toate pârghiile necesare să remedieze situația și să înceteze mandatul interimar al tuturor directorilor care nu au participat la un concurs sau care au picat la proba scrisă.
  • În Metodologia pentru ocuparea funcțiilor de conducere din 2016 a fost menținută următoarea interdicție, clară, despre care vorbeam și mai sus, dar care, între timp, în 2021, a fost uitată sau eliminată. În interesul cui? Cred că e evident:
  • Nu pot fi numite în funcțiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs:
  • a) persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs;
  • b) persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise”.”

Proba de interviu în cadrul concursului de directori, la care participă doar cei care au luat minim nota 7 la proba scrisă, se desfășoară între 15 noiembrie și 8 decembrie. Contestațiile pot fi depuse între 16 noiembrie și 10 decembrie.

Deciziile de numire se emit în 20-22 decembrie, cu aplicare de la 10 ianuarie 2022.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

ANM: 11 counties, under Yellow Code for wind until 23:00 hrs

Publicat

in

De

The National Weather Administration has issued on Tuesday evening several nowcasting warnings Code Yellow for wind in effect in 11 counties in Dobrogea, Moldova and Transylvania, in force until 23:00 hrs.

According to the weathermen, the counties of Bacau, Botosani, Suceava, Galati, Neamt, Vrancea, Iasi and Vaslui will see increased wind speeds, in excess of 55-65 km/h, while at altitudes of over 1,800 meters, gusts will exceed 90-100 km/h.

The wind will persist in the depression area of the counties of Brasov and Covasna, in the lower part of Brasov County, but also in the county of Tulcea.

The nowcasting immediate dangerous phenomena warnings are issued for a maximum of period of six hours, the Weather Administration says.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Jurnalista care l-a acuzat pe premier de plagiat, după demersul lui Ciucă: ‘Poate să solicite verificarea CNATDCU, cred că aşa ar fi cel mai onest’

Publicat

in

De

Jurnalista Emilia Şercan a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că, în cazul plagiatului premierului Nicolae Ciucă, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) trebuia sesizat, pentru verificare, şi nu Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” , aşa cum a făcut-o şeful Executivului, ea precizând că această instituţie nu se poate autosesiza. dar este singura care poate emite o decizie de menţinere sau retragere a titlului de doctor. Şercan a mai spus că chiar Nicolae Ciucă ar putea să solicite verificarea tezei sale de către CNATDCU, şi ”aşa ar fi cel mai onest”.

„Universitatea Naţională de Apărare poate să vină cu un punct de vedere, să exprime un punct de vedere care nu are nicio valoare juridică, nu are valoare de verdict. Singura instituţie, potrivit legislaţiei din România, care poate emite o decizie de menţinere sau retragere a titlului de doctor, este CNATDCU (..) o decizie care poate fi ulterior contestată în instanţă”, a spus jurnalista, potrivit news.ro.

Întrebată dacă CNATDCU poate fi sesizat sau să se autosesizeze, ea a spus că această instituţie nu se poate autosesiza dar poate fi sesizată de o persoană fizică sau juridică.

”Nu ştiu dacă până la urmă e treaba jurnalistului care a scris despre o teză de doctorat să facă sesizare. (..) Dovezile pe care le-am prezentat sunt extrem de extinse, pot fi luate din articol şi pot fi depuse ca sesizare la CNATDCU. De ce nu chiar Nicolae Ciucă poate să solicite verificarea CNATDCU, cred că aşa ar fi cel mai onest”, a afirmat el.

Emilia Şercan a precizat că nu cunoaşte echipa de etică de la Universitatea de Apărare ”Carol I”, dar ştie că nu are voie să deţină în componenţă persoane cu funcţii de conducere.

”Ceea ce ştiu este că această comisie de etică de la Universitatea Naţională de Apărare dat o serie de verdicte aş spune neaşteptate, a confirmat alte situaţii de plagiat despre care am scris în trecut, este vorba despre teza de doctorat a fostului şef AEP, Constantin Mituleţu Buică şi teza fostului rector al Academiei Forţelor Aeriene din Braşov, Rădulescu, care a demisionat”, a mai spus Şercan, precizând că această comisie, deşi nu poate da un verdict, a certificat că sesizările apărute în spaţiul public confirmă că sunt plagiate.

Emilia Şercan a a transmis că dacă CNATDCU aşteaptă ca Nicolae Ciucă să nu mai fie premier, acest lucru nu face bine nimănui, nici societăţii şi nici mediului academic.

”CNATDCU ar trebui să fie mult mai ferm şi să dea decizii în 45 de zile, aşa cum spune legea. Noi avem teze de doctorat care au sesizări depuse de ani de zile. (…) Domnilor de la CNATDCU, dacă nu aveţi curaj, dacă nu doriţi să vă exprimaţi în anumite situaţii, pentru că consideraţi că ar putea exista urmări, repercusiuni, puteţi să vă retrageţi, nimeni nu e obligat să facă parte din CNATDCU. (..) Până la urmă, este o instituţie care ar trebui să funcţioneze, şi nu să blocheze verdictele de plagiat în tezele de doctorat”, a mai afirmat jurnalista, precizând că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în vechiul CNATDCU, care şi-a încheiat mandatul în 2020 şi acelaşi lucru se întâmplă şi în actualul CNATDCU.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, printr-un punct de vedere oficial, că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp – Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare.

Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” anunţă, marţi, că a cerut Comisiei de etică universitară să verifice ”existenţa unor similitudini cu alte lucrări ştiinţifice”, în lucrarea de doctorat al premierului Nicolae Ciucă.

”Urmare la informaţiile apărute în mass-media şi a solicitării domnului Nicolae-Ionel Ciucă, adresată Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, vă informăm că la nivelul instituţiei noastre au fost iniţiate demersurile legale, prin intermediul Comisiei de etică universitară, de verificare a respectării standardelor de calitate şi de etică universitară, cu privire la existenţa unor similitudini cu alte lucrări ştiinţifice, în cadrul tezei de doctorat cu titlul «Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale», susţinută de autorul tezei în anul 2003″, a transmis, marţi, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend