Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Senatorul Angel Tîlvăr: `Guvernele de dreapta au ratat tot!`

Publicat

in

Din păcate, Institutul Național de Statistică a confirmat avertismentele PSD privind scumpirile pe linie care s-au produs în ultimele luni și care vor continua. Toate obiectivele Guvernului au fost ratate. În loc de “mai bine” a produs sărăcie! În loc să dezvolte economia, au îngropat-o! În loc să rezolve crizele, au afundat românii în crize suplimentare!, susține senatorul PSD Angel Tîlvăr într-un comunicat de presă.

”Este evident că starea de competiție internă din curțile USR-PLUS și PNL au demonstrat că niciunul dintre aceste partide nu are capacitatea structurală de a face două lucruri în același timp: să guverneze pentru oameni și să ducă o luptă în interiorul propriului partid.
Toți așa-zișii lideri ai ”dezastrului de dreapta”, au preferat însă să își dăruiască toată energia și priceperea pentru câștigarea competițiilor pentru șefia partidelor, cu riscul asumat al pierderii luptei pentru bunăstarea românilor.

Scumpirile și inflația, pe care oamenii le-au simțit, asupra cărora PSD a tras nenumărate semnale de alarmă, au fost confirmate de INS. Serviciile și produsele au înregistrat creșteri de preț cu peste 24%.

Prețul energiei electrice a crescut cu 24,65%, uleiul s-a scumpit cu 21,51%, gazele naturale cu 20,55%, iar combustibilii cu 14,11%. Alimentele, față de august 2020, s-au scumpit cu până la 6%. Până și serviciile poștale înregistrează creșteri de tarif de 5,53%.
Și, avalanșa scumpirilor nu se va opri aici. Inflația va depăși 7% la finalul anului. Tocmai din acest motiv,  Guvernatorul Băncii Naționale a tras un semnal de alarmă cu privire la urgența acțiunilor care trebuie întreprinse pentru a opri dezastrul social: ”prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari.”

Criza socială, despre care am tot averizat în ultima perioadă, se instalează rapid și fără echivoc. Peste 1 milion de familii nu-și permit plata facturilor la energie electrică. Peste 1 milion de familii nu-și permit plata facturilor la gaz. În România anului 2021, sute de mii de familii vor ajunge la situații dramatice , fără căldură, fără lumină și îngropați în datorii.

Situația catastrofală în care au fost aduse economia și societatea, confirmă necesitatea adoptării cu celeritate a inițiativelor legislative ale Partidului Social Democrat pentru a asigura protecția  populației și a întreprinzătorilor în fața efectelor haotice ale guvernării liberalo-useristo-udemeriste.

Așa cum am reușit să impunem o lege a consumatorului vulnerabil aplicabilă cu aproape un an mai devreme, adică de la 1 Noiembrie 2021, față de 1 Septembrie 2022, vom prezenta în cel mai scurt timp un proiect de plafonare temporară a tarifelor la energie care să se adopte și să se aplice urgent. Mai mult, vom susține categoric creșterea salariului minim la 2500 de lei brut și vom introduce în dezbaterea Parlamentului măsuri care să susțină și companiile în fața valului de scumpiri.”, mai susține acesta.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Umilință istorică pentru Cristiano Ronaldo și colegii de la Manchester United: Rivala Liverpool a stins lumina pe Old TrafFord/ VIDEO

Publicat

in

De

Manchester United a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (4-0), de Liverpool, în etapa a IX-a a campionatului englez Premier League.

Au marcat: Keita ‘5, Jota ’13, Salah ’38, ’45+5, ’50.

De la gazde, Pogba, care a intrat pe teren la pauză, a fost eliminat în minutul 60, după o intrare dură asupra lui Keita. Fotbalistul echipei din Liverpool a fost scos cu targa de pe teren după atacul francezului.

Cristiano Ronaldo a marcat în minutul 52, dar reuşita portughezului a fost anulată pentru ofsaid.

Tot duminică, s-au mai jucat Brentford – Leicester, scor 1-2, şi West Ham United – Tottenham, scor 1-0.

Liverpool ocupă locul 2 în clasament, cu 21 de puncte, un punct mai puţin decât liderul Chelsea. Manchester City este pe locul 3, cu 20 de puncte, iar West Ham, pe 4, cu 17 puncte.

Brighton ocupă locul 5, cu 15 puncte, la egalitate cu Tottenham, de pe locul 6. Manchester United este pe locul 7, cu 14 puncte.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

CSM Focşani s-a calificat în turul 3 al European Cup, la handbal masculin

Publicat

in

De

Echipa de handbal masculin CSM Focşani s-a calificat duminică, pe teren propriu, în turul 3 al European Cup, după ce a învins formaţia Handball Kaerjeng (Luxemburg), scor 33-26 (18-10), şi în manşa retur din turul secund al competiţiei. Şi Minaur Baia Mare e calificată în turul 3, potrivit news.ro

În tur, CSM Focşani s-a impus cu scorul de 35-27 (18-14), iar cu 68-53 la general se califică în turul 3.

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE – Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

Ambele manşe s-au jucat pe terenul CSM, conform înţelegerii dintre cele două cluburi.

Şi la Baia Mare s-au jucat ambele manşe dintre Minaur şi Hapoel Ashdod, iar gazdele ai câştigat cu 35-32 şi 33-29, obţinând astfel calificarea în turul 3.

Tragerea la sorţi pentru meciurile din turul 3 va avea loc luni, la Viena.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend