Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Semnal din China pentru piețele mondiale. Export masiv de inflație și prețuri colosale la îngrășămintele chimice

Publicat

in

Din China vin semnale timide că pe pieţele principalului exportator şi importator al lumii crizele lanţurilor de aprovizionare şi din energie se stabilizează. Însă iarna abia a venit, iar noul val al pandemiei încă nu a lovit cu toată forţa.

Dintre toate crizele cu care lumea se confruntă, una alimentară poate avea cele mai destabilizatoare efecte. O astfel de criză poate să apară dacă preţurile cresc, iar producţia scade.

China poate contribui la amor­sarea sau, din contră, la deza­morsarea unei astfel de situaţii pentru că pe de o parte este cel mai mare consumator şi importator de alimente al lumii, iar pe de alta este un important producător de îngrăşăminte chimice, de neînlocuit pentru producătorii de cereale ai lumii.

În Europa, preţurile record ale gazelor naturale au perturbat serios activitatea producătorilor de îngră­şăminte.

În China, în octombrie, auto­rităţile au introdus măsuri de rest­ric­ţionare sau împiedicare a expor­turilor de îngrăşăminte, amplificând şocul global al preţurilor. Acum, însă, instituţia de stat responsabilă de planificarea economică a anunţat că va garanta aprovizionarea cu energie a companiilor care produc îngrăşăminte şi a cerut furnizorilor de cărbune şi gaze naturale să-şi onoreze con­trac­tele.

Preţurile la producător în general, şi nu doar cele ale com­paniilor de îngrăşăminte, din China au luat-o accelerat în sus în parte din cauza scumpirii energiei pe fondul aprovizionării deficitare cu cărbune şi gaze şi al creşterii preţu­rilor acestor combustibili.

Însă, scrie presa chineză şi internaţională, criza de cărbune a Chinei pare că a trecut mulţumită creşterii producţiei şi rezervelor. Astfel, producătorii de energie vor avea suficient combustibil pentru a acoperi consumul din iarnă. Însă victoria nu este totală deoarece preţurile cărbunelui sunt în continuare ridicate, notează Reuters.

De asemenea, Bloomberg arată că boomul materiilor prime care a propulsat la cote record preţurile de producător a început să dea înapoi. Prin urmare, creşterea preţurilor materiilor prime se stabilizează, dar, ca şi în cazul energiei, o face la niveluri ridicate, ceea ce înseamnă presiuni mari pe producătorii de orice, de la automobile la îmbrăcăminte.

Sincopele de pe lanţurile de transport şi aprovizionare au scumpit deja exporturile chineze. Dacă şi producătorii măresc preţurile, ceea ce unii au început deja să facă, China va deveni un mare exportator de inflaţie. În final, citirea de la sfârşitul lunii trecute a indicelui oficial PMI al activităţii fabricilor chineze arată prima creştere după trei luni de scădere. Rezultatul este surprinzător, scrie Reuters. Însă statisticile despre China pot fi înşelătoare. Un sondaj privat pe aceeaşi temă arată o contracţie a activităţii, dar nu foarte mare.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Twitter a suspendat un cont care publica anticipat răspunsurile corecte la jocul de cuvinte ‘Wordle’

Publicat

in

De

Reţeaua de socializare Twitter a suspendat miercuri un cont robotizat care îi insulta pe participanţii la jocul de cuvinte “Wordle”, devenit un veritabil fenomen mondial, şi dezvăluia anticipat răspunsurile corecte – aşteptate pentru ziua următoare – la întrebările propuse în fiecare zi de acest joc de societate, informează AFP.

“Wordle”, un joc de cuvinte online care propune o singură “enigmă” pe zi, a cucerit milioane de utilizatori. Însă contul @wordlinator părea hotărât să strice plăcerea celor care îşi afişau pe Twitter scorurile obţinute la jocul “Wordle”, potrivit Agerpres.

Contul a fost “suspendat pentru că a încălcat regulamentele Twitter în privinţa profilurilor autorizate şi pentru că a publicat ‘menţiuni’ (mesaje conţinând nume de utilizatori) nedorite”, a explicat un purtător de cuvânt al reţelei de socializare.

Contul robotizat răspundea automat unor utilizatori care îşi publicau pe Twitter scorurile obţinute la acest joc de cuvinte, folosind mesaje de tipul următor: “Ştii ceva? Nu ne pasă de escapadele tale lingvistice mediocre! Ca să nu te mai chinuieşti degeaba, cuvântul de mâine este: XXXXX”.

Twitter a anunţat că nu tolerează situaţiile în care instrumentele platformei sale sunt folosite pentru a-i deranja pe ceilalţi utilizatori.

Regulamentele platformei precizează că menţiunile, răspunsurile şi mesajele directe nesolicitate, agresive şi trimise în bloc pot să îi determine pe administratorii reţelei de socializare să suspende sau să închidă conturile vizate.

Jocul “Wordle” constă în găsirea unui cuvânt secret compus din cinci litere din şase încercări şi se bazează pe un principiu care se aseamănă cu cele aflate la baza jocului de societate “Mastermind” şi a jocului televizat “Motus”, difuzat în trecut de France Televisions.

Deşi este disponibil doar pe web (nu şi sub forma unei aplicaţii mobile), “Wordle” a fost adoptat foarte repede şi pe scară largă de utilizatorii de internet, mai ales datorită funcţiei sale ce permite partajarea scorurilor pe reţelele de socializare, fără să dezvăluie răspunsul zilnic corect.

Este foarte probabil ca persoana care administra contul @wordlinator să fi descoperit cuvintele câştigătoare consultând pur şi simplu codul informatic al platformei Twitter.

“Însă ce fel de persoană bolnavă şi perversă poate să îi deteste atât de mult pe oamenii care se distrează într-o manieră inocentă încât să pirateze jocul ‘Wordle’?”, s-a întrebat marţi o utilizatoare a reţelei de socializare Twitter.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Guvernul României, mesaj de Ziua Victimelor Holocaustului: Pericolul extremismului este real, se întâmplă sub ochii noștri

Publicat

in

De

Guvernul României avertizează că pericolul escaladării mesajelor de tip extremist și al urei rasiale e unul real și că în prezent viața democratică e supusă la ample încercări.

“Ne-am adunat astăzi aici pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Acum 77 de ani, cel care a devenit de atunci simbolul suprem al crimei și al ororilor, lagărul de la Auschwitz era eliberat. Ne-am adunat astăzi aici pentru că un viitor al păcii, al toleranței și respectului pentru demnitatea umană și alteritate nu poate exista fără memorie. În calitate de Reprezentant Special al Guvernului, aduc astăzi un pios omagiu sutelor de mii de victime ale Holocaustului din România. Mă înclin în amintirea victimelor acestei supreme tragedii cerându-mi iertare mereu și mereu în numele statului român. Este modul nostru de a le transmite supraviețuitorilor Holocaustului că destinele strivite de ororile rasismului nu se vor repeta. Că vom fi vigilenți. Că nu vom uita.

Onorată asistență,

Fie că vorbim despre deportările regimului antonescian în Transnistria, de asasinatele din Basarabia sau Bucovina ale aceluiași sistem criminal, de Iași sau București, de pogromuri, de trenuri ale morții, fie despre cele la Auschwitz de către autoritățile horthyste a celor din Transilvania de Nord, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor statale rasiale, antisemite, discriminatorii și criminale. Holocaustul nu a fost o prăbușire accentuată, ci o coborâre treptată în întuneric. Astăzi, tulburările prin care trece lumea și Europa provocate de pandemie și de alte crize, sunt un teren fertil, din păcate, pentru antisemitism, pentru negarea, distorsionarea sau trivializarea Holocaustului, pentru homofobie, xenofobie, rasism și ură. Toate acestea accentuează teoriile conspirației și prejudiciază grav democrația, comunitățile noastre, infectează cu minciuni îngrozitoare tinerele generații și ultragiază memoria Holocaustului.

Doamnelor şi domnilor,

În ultimul an, viața publică românească a fost degradată și prejudiciată, fără precedent în ultimele decenii prin discursuri, mesaje și acțiuni antisemite, xenofobe, naționalist șovine, extremiste, rasiste, de factură neo-legionară. Pericolul extremismului este real, se întâmplă sub ochii noștri. Asistăm la un atac asupra valorilor fundamentale a democrației noastre. Am fost cu toții martorii unor acțiuni publice de elogiere a criminalilor de război chiar de la tribuna Parlamentului, a unor manifestări violente de stradă orchestrate politic, a unor amenințări grotești față de persoane de altă etnie, a profanării și vandalizării unor monumente și simboluri evreiești. Atacarea Parlamentului, marșurile urii, hărțuirea adversarilor politici și a celor care au opinii diferite, atacurile și ocuparea instituțiilor publice și până la întocmirea de liste cu publicații de presă nefavorabile în vederea intimidării și hărțuirii jurnaliștilor, toate aceste tehnici fasciste au fost făcute la îndemnul unor lideri politici manipulatori și demagogi, antisemiți declarați și persoane care urăsc tot ceea ce reprezintă societatea democratică. Acesta nu este un tablou pe care România și-l poate permite. De aceea, nu facem niciun pas înapoi. Guvernul și autoritățile au o politică de toleranță zero față de aceste acte! Condamn public toate aceste acte și încurajez instituțiile și comunitățile să lucreze activ pentru sancționarea imediată a agresorilor, să protejeze deopotrivă valorile, angajamentele și eforturile pe care România le-a făcut în ultimele două decenii!

În final aș dori astfel să le exprim din inimă mulțumiri tuturor celor care sunt alături de aceste eforturi, liderilor și instituțiilor, supraviețuitorilor si Ambasadei Israelului în România. Să ne amintim de toţi cei care au pierit în Holocaust şi să ne rugăm în fiecare zi pentru ca memoria lor să rămână neștearsă”, transmite Guvernul.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend