Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Șeful PSD al Consiliului Județean Prahova,implicat in afaceri cu clanul Cosma

Avatar

Publicat

in

Şeful PSD al CJ Prahova a încercat să concesioneze un teren din centrul Ploieștiului, pe un termen de 99 de ani, unei firme cu legături cu clanul Cosma.

Bogdan Toader, considerat omul familiei Cosma, a introdus pe ordinea de zi a ședinței de CJ din data de 8 septembrie 2020 un proiect de majorare a termenului de concesiune, la 99 de ani, pentru un teren de aproape 1200 de metri pătrați de pe strada Ardealului nr. 4 din centrul Ploieștiului, aflat în proprietatea privată a județului Prahova, în favoarea unei firme din acționariatul căreia a făcut parte Raluca Țărândă, partenera de viață a fostului deputat PSD, Vlad Cosma.

Dreptul de folosință asupra apartamentului 1 din clădirea de pe terenul din strada Ardealului nr. 4 din Ploiești este cedat firmei familiei Cosma, Sothebys Realty, fostă Oznet, potrivit extrasului de carte funciară.

Compania a fost fondată de fostul deputat PSD, Vlad Cosma, apoi cedată mamei sale, Elena, și, acum, printre acționari este partenera lui Vlad Cosma, Raluca Țărândă, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Apartamentul nr. 4 este dat în folosință Cristinei Ianculescu, parteneră de afaceri cu familia Cosma. Dreptul de folosință al celor două apartamente a fost intabulat de către notarul public Andreea Cosma, nimeni alta decât deputata PSD, Andreea Cosma, sora fostului deputat PSD, Vlad Cosma.

Proiectul de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Prahova a fost retras însă după ce afacerea a devenit publică, fiind demascată de liderul USR Prahova, Mihai Polițeanu (foto cu ordinea de zi jos).

Terenul a fost concesionat încă din 2013 firmei Sunart Concept SRL din Ploiești pe o perioadă de 50 de ani, însă acum, șeful CJ Prahova, Bogdan Toader, intenționa să majoreze perioada de concesiune la 99 de ani (foto jos, referat de aprobare).

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Sunart Concept este deținută de o altă firmă, în proporție de 96,67 %, Mandingo BBC, fostă Mapei Internațional, deținută de Alexandru Cristian Hrănici, și de către Steluța-Alina Angelescu, cu 3,33%.

Din acționariatul firmei Sunart s-a retras însă, în februarie 2017, Raluca Alexandra Țărândă. Ea deținea 80% din firmă. Țărândă intrase în firma Sunart în martie 2015 și a avut inițial 20% din părțile sociale.

Raluca Alexandra Țărândă este partenera lui Vlad Cosma, fost deputat PSD și fiul lui Mircea Cosma, ex-președinte al CJ Prahova, liderul de facto al clanului și al județului.

Cosma senior și junior sunt judecați pentru corupție, fiind acuzați că, între 2010 și 2013, ar fi primit mită 1 milion de euro de la patronii unor firme de asfaltare și deszăpezire ca să le acorde contracte.

În noiembrie 2016, Cosma senior a fost condamnat la 8 ani de detenție cu executare, iar fiul lui a primit 5 ani de detenție. În aprilie 2018, sentința a fost anulată de un complet de 5 judecători al ÎCCJ, condus chiar de vicepreședintele instanței supreme, Iulian Dragomir, pe fondul acuzațiilor (nedovedite încă) privind fabricarea unor probe (în alte dosare) de către foștii procurori DNA Ploiești, Lucian Onea și Mircea Negulescu, zis Portocală. Ulterior a venit și decizia CCR care a anulat sentințele date de completurile de 3 judecători de la ÎCCJ pe motiv că aceste completuri nu erau specializate pe corupție așa că procesul se judecă acum de la zero la Tribunalul Prahova.

Raluca Țărândă este fiica lui Marian Țărândă, fost acționar la firma Star T&D din Blejoi. Celălalt acționar de la Star T&D, Ion Dumitru, i-a denuțat la DNA pe cei doi Cosma, tată și fiu.

Potrivit extrasului de carte funciară, în clădirea de pe terenul din strada Ardealului nr. 4, la apartamentul 1, se află firma Sothebys Realty, iar la apartamentul 4, persoana fizică Cristina Ianculescu. Dreptul de folosință a fost intabulat de către notarul public Andreea Cosma (foto jos, extras din cartea funciară).

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Sothebys Realty îi are ca acționari pe Raluca Țărândă, Cristina-Andreea Boga și Cristina Ianculescu.

Acționar în firma Sothebys Realty a fost până în ianuarie 2017 și Elena Cosma, soția lui Mircea Cosma. În trecut, compania s-a numit Oznet și a fost fondată de Vlad Cosma.

Administrator la Sothebys a fost Alexandru Cristian Hrănici, actualul proprietar al firmei Mandingo, care deține firma Sunart, căreia actualul șef PSD al CJ Prahova, Bogdan Toader, voia să îi concesioneze terenul pentru o perioadă de 99 de ani.

Legăturile de afaceri sunt însă și mai strânse și încâlcite. Spre exemplu, Cristian Boga a făcut parte din acționariatul firmei Mandingo, iar Cristina Ianculescu este asocată cu Elena Cosma în firma Unitehnica, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Citeşte şi:

Reacția sexy-cântăreței de la Sănătate, după oferta-bombă făcută de Traian Băsescu

Se face ‘curățenie’ în spitale. Pe cine vizează Nelu Tătaru și Raed Arafat

Doarme pe saci de bani! Averea uriașă a Clotildei Armand!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Gheorghe Piperea răstoarnă ceea ce au transmis autoritățile: Obligația purtării măștii este, de fapt, o recomandare. Nu se pot aplica decât amenzi ilegale

Avatar

Publicat

in

De

Avocatul Gheorghe Piperea, cunoscut profesor de drept, răstoarnă ceea ce au transmis autoritățile la nivelul Bucureștiului.

Piperea explică, pe pagina de socializare, că obligația purtării măștii este, de fapt, o recomandare și că autoritățile nu au cadrul legislativ să impună o astfel de obligativitate.

Mai mult, Gheorghe Piperea susține că amenzile pe care le vor da oamenii legii în acest context sunt ilegale.

Obligația de a purta mască în aer liber nu este prevăzută nici în Legea 55, nici în Legea 136. Stabilirea unei astfel de obligații prin hotărâre de guvern sau alt act normativ inferior este interzisă de pricipiul ierarhiei actelor normative, dar și de art.53 din Constituție, conform căruia restricțiile de drepturi și libertăți nu pot fi impuse decât prin lege ca act juridic al parlamentului.

Textele din Legea 55 care stabileau contravenții pentru nepurtarea măștii sunt declarate neconstituționale de către CCR. În acest moment sunt virtual abrogate, pentru ca au trecut deja cele 45 de zile de suspendare a aplicabilității lor și nu au fost încă modificate pentru a fi puse de acord cu decizia CCR. Așadar, pentru fapta de a nu purta mască în aer liber nu se pot aplica decât amenzi ilegale, ușor de desființat în instanță, în procedura plângerii contravenționale.

Obligația purtării măștii este, de fapt, o recomandare.

De altfel, recomandarea cu adevărat rațională și cu potențial de eficiență este ca cei care au simptome să stea acasă.

Nu este așa de greu. Dintotdeauna, când oamenii au avut simptome de gripă sau alte boli contagioase au stat acasă ori s-au dus la medic. Nicidecum nu au ieșit pe stradă, nu au mers la școală sau la muncă, pentru că nu e nimeni atât de iresponsabil să se pună pe el/ea însu(ă)și și să îi pună pe ceilalți în pericol. Dimpotrivă, sunt puși în pericol ceilalți când cineva convins de la tv că masca sa îi protejează pe terți iese din casă știind că are simptome. Atunci, când garda este lăsată jos, suntem vulnerabili.

Așadar, purtați masca dacă credeți că sunteți asimptomatici, dar nu ieșiți în public cu masca pe figură când știți că sunteți bolnavi”, explică Gheorghe Piperea.

Vezi și

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

EXCLUSIV Firma mamei secretarului Violetei Alexandru solicită bani de la Guvern!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Senator PSD, ieşire nemiloasă la Cîţu: ‘M-am săturat să văd un ministru incapabil cum încearcă disperat să scape de responsabilitatea ratingului de țară’

Avatar

Publicat

in

De

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea îl acuză de responsabilitate faţă de ţară pe ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.Acum vine cu o fumigenă și, ce să vedeți, de vină este PSD pentru că dezbate noul program de guvernare.

Ștefan Radu Oprea,  m-am săturat de minciunile lui Cîțu! M-am săturat să văd un ministru incapabil cum încearcă disperat să scape de responsabilitatea ratingului de țară. Acum vine cu o fumigenă și, ce să vedeți, de vină este PSD pentru că dezbate noul program de guvernare.

Nu, dle. Cîțu, de vină este guvernul pe care îl reprezentați și care s-a împrumutat fără măsură. Creșterea exorbitantă a datoriei, lipsa măsurilor care să sprijine economia și locurile de muncă sunt cauzele reale pentru care ratingul de țară este amenințat”, spune senatorul PSD Ștefan Radu Oprea, citat de Mediafax.

„Sunteți la guvernare de 11 luni, incapabili să gestionați treburile țării, preocupați doar ca alegerile generale să aibă loc cât mai repede, în detrimentul sănătății publice. Dle. Cîțu, am lăsat țara stabilă din punct de vedere economic, ratingul de țară a fost reconfirmat în ciuda declarațiilor panicarde pe care le făceați atunci din Parlament.

Sunteți ministrul Finanțelor Publice și ar trebui să vă faceți treaba în conformitate cu fișa postului. Dacă nu puteți, plecați și lăsați locul unor oameni responsabili și profesioniști, care să gestioneze corect treburile țării”, conchide Oprea.

PSD despre ministrul Finanțelor: Guvernul s-a împrumutat pe o sută de ani! 85 de miliarde de lei împrumutați de Cîțu în 11 luni

PSD spune că ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a atins un „record istoric absolut în România”, împrumutând 85 de miliarde de lei în 11 luni. Ponderea datoriei în PIB a crescut de la 34,6% din PIB în octombrie 2019 la 42,8% în august 2020, arată PSD într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a partidului, informează gândul.ro

Citeşte şi:

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

EXCLUSIV Firma mamei secretarului Violetei Alexandru solicită bani de la Guvern!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend