Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ȘEFUL POLIȚIEI CÂMPULUNG A FOST DAT AFARĂ DE MINISTRUL DE INTERNE !

Publicat

in

Imediat după ce presa națională a publicat povestea tragică a adolescentei Mihaela Miloiu din Capul Piscului, care a fost racolată de proxeneţi și ucisă ulterior, pentru că fata a depus mărturie la DIICOT într-un dosar de proxenetism, Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat aseară că l-a destituit din funcţie pe şeful Poliţiei municipiului Câmpulung Muscel, comisarul-şef Gheorghe Ciolan.

Măsura a fost luată ca urmare a incapacităţii, de acum, fostului şef al Poliţiei din Câmpulung, de a ţine sub control activitatea grupărilor de proxeneţi şi traficanţi de persoane din oraş, în contextul în care Câmpulungul are deja renumele de centru de greutate al infracţionalităţii de acest gen.

„Mihaela Miloiu avea doar 15 ani când a fost racolată de traficanţii de carne vie din Câmpulung. Nimeni n-a încercat să o salveze. Nici măcar familia ei, care şi acum se teme de traficanţi. Într-un târziu, fata le-a spus procurorilor DIICOT prin ce a trecut, iar un judecător i-a citit apoi declaraţia. „Nimic grav”, au decis magistraţii. Peste câteva luni, Mihaela a fost traficată în Elveţia, obligată să se prostitueze şi ucisă de un client”, au arătat cei de la „Libertatea.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Uniunea Europeană se poate ‘prăbuși’ din cauza crizei noului coronavirus, trage un semnal de alarmă Manuel Valls

Publicat

in

De

Fostul premier francez Manuel Valls a avertizat joi că Uniunea Europeană (UE) se poate ”prăbuşi” din cauza lipsei unui ”răspuns comun puternic” în lupta împoriva crizei sanitare provocate de noul coronavirus, într-un interviu la postul Europe1.

Valls subliniază că nu vrea să ”dramatizeze”, ci să-i pună în gardă pe europeni.

În lupta împotriva epidemiei noului coronavirus, ”Uniunea Europeană” şi”democraţia” îşi joacă ”viitorul”, avertizează el.

În afara crizei sanitare, ameninţă o criză a lipsei de încredere, apreciază fostul premier francez.

”Totul se poate prăbuşi, iar totul se va prăbuşi”, trage el un semnal de alarmă, ”dacă popoarele au sentimentul că au fost insuficient protejate şi abandonate în faţa crizei economice fără precedent şi şomajului în masă care se anunţă”.

Soluţia, în opinia fostului membru al Partidului Socialist (PS) francez, este conturarea unei ”înţelegeri comune a gravităţii crizei” şi hotărârea unui ”răspuns comun puternic”.

Uniunea Europeană nu a acceptat, pentru moment, această provocare, din cauză că a eşuat în negoccierea unui plan de susţinere europeană în valoare de 500 de miliarde de euro, îşi exprimă regretul Valls.

În contextul unei noi reuniuni a miniştrilor Finanţelor, joi, consilierul municpal din Barcelona se declară îngrijorat.

”În această criză, Europa poate muri din cauza lipsei solidarităţii!”, avertizează el, conform news.ro

Vezi și:

Sindicatele din Poliție reacționează la filmarea care a scandalizat România: Realitatea din spatele imaginilor

Bătaie mare la raft! Odată cu epidemia de coronavirus, aceste cunoscute produse au dispărut din magazine

EXCLUSIV În plină epidemie de coronavirus, Dan Barna grăbește fuziunea cu PLUS! Ar fi un scandal intern în USR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

DOCUMENT. Ordonanța Militară 8 – Interzis exportul de cereale și zahăr – VEZI TOATE MASURILE

Publicat

in

De

Ordonanța poate fi consultată AICI

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a semnat joi seară Ordonanța Militară nr. 8. „O prevedere extrem de importanta. Trebuie sa luam masuri si pentru securitatea alimentara. Pe perioada starii de urgenta se interzice si se suspenda exportul pentru urmatoarele produse agroalimentare: grau, orz, ovaz, porumb, orez, faina de grau, soia, floarea-soarelui, ulei de seminte, zahar, produse de brutarie, biscuiti, turte sau alte reziduuri solide rezultate din produsele din domeniul cerealelor sau domeniul de panificație, tot ce ține de zona aceasta care se refeă la reziduuri inclusiv pentru alimentarea industriei sau agriculturii. Aceste prevederi sunt prevăzute într-o anexă la ordonanță. Precizez ca procedurile de export aflate în derulare se suspendă pe perioada stării de urgență”.

Ordonanța poate fi consultatăAICI

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

SUSȚINE PRESA LIBERĂ

Dacă ești mulțumit de activitatea noastră și crezi că facem o presă liberă, ne poți sprijini să contiumăm în slujba ta, fără a fi nevoiți să încheiem contracte cu statul. Pentru fiecare donație, îți publicăm pe site si print 3 anunturi la loc vizibil.

Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend