Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Șeful Direcţiei de Stabilitate a Băncii Naţionale a României: Din păcate, avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată

Publicat

in

România are o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată, a afirmat joi Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate a Băncii Naţionale a României (BNR), subliniind că există oameni care „îşi termină liceele pe la 40 de ani şi fac câte o facultate din asta de care nu a auzit nimeni pe la 50”, conform agerpres.

„În momentul de faţă noi avem două Românii. Una este deja puternic ancorată în lumea occidentală. Este o Românie care se mişcă repede, care se mişcă eficient, cu oameni care sunt deja chiar acolo. Din păcate, avem încă şi o Românie care bălteşte undeva la limita dintre secolul XIX şi secolul XX, iar acest context teribil al pandemiei a arătat şi a mărit practic decalajele dintre cele două Românii. Am văzut cum mediul antreprenorial a reuşit să se mişte, a reuşit să reziste, a reuşit chiar să găsescă soluţii pentru ca, după ce se va fi încheiat pandemia, să fim într-o economie mai performantă şi într-o societate mai normală. Din păcate, sectorul public nu a participat decât într-o mică măsură la acest demers. Din păcate, avem o parte mare a clasei politice care este în zona slab alfabetizată. Sunt oameni care îşi termină liceele pe la 40 de ani şi fac câte o facultate din asta de care nu a auzit nimeni pe la 50. Iar aceştia sunt cei care conduc politica românească. Nu se poate aşa ceva”, a spus Rădulescu, la conferinţa „Lecţii învăţate în pandemie. Ce urmează?”, dezbatere cu personalităţi ale scenei economice, bancare şi financiare româneşti, organizată de Oxygen Events.
Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni discuţia a fost despre Angela Merkel şi a precizat că ea a fost şef de promoţie în facultate.

„Noi avem conducători care îşi iau bacalaureatul pe la 35 – 40 de ani. Nu putem progresa în felul acesta. Avem mare nevoie ca oamenii care se pricep să fie cei care iau decizii. Discuţia de astăzi a arătat încă o dată că avem o porţiune mare din societate, nu numai din economie, care merge în direcţia care trebuie. Trebuie să smulgem cât mai mult din partea cealaltă şi să adăugăm aici pentru ca în viitorii 5, poate 10 ani, să reuşim să fim o pondere mult mai mare înspre Vest decât înspre stagnare”, este de părere oficialul BNR.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Anamaria Prodan vorbește despre ce nu se vede în imaginile în care e bătută de Reghecampf. Ce s-a întâmplat la Poliție: ‘A căzut peste masă…’

Publicat

in

De

Anamaria Prodan a povestit cu lux de amănunte, sâmbătă, la Realitatea Plus, ce s-a întâmplat la vila din Snagov și cum a pornit scandalul dintre ea și Laurețiu Reghecampf. De asemenea, ea a dezvăluit și ce s-a întâmplat la secția de Poliție. „A căzut peste masa de politie și le-a rupt masa”, a spus Anamaria Prodan.

„Cer scuze pentru imagini. Viața nu este asa cum ne-am dori să fie. Viața pe care am proiectat-o eu superb si imaginea făcută familiei mele și lui Laurențiu Reghecampf începe să se prăbușească… Nu e nimic de spus. Imaginile spun totul”, a declarat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, Anamaria Prodan, în urma scandalului de vineri seară.

Nu e nimic de spus, imaginile sunt totul.

„Noi am incercat sa-l calmam pe Reghecampf. Avem si camerele de filmat de pe strada și cei care au filmat, finii. Audio, video, absolut tot. . Timp de 25 de minute am incercat sa vorbesc linistit si frumos sa mergem la notar sa terminam. Ne-a înjurat…

Ne ameninta cu Radu Budeanu, cu Dragoș Dobrescu. Ne amenință, mă amenință că ne face dosar mie, lui Cristian Rizea, că ne bagă în pușcărie, că ne face Dobrescu dosar… Mi-a dat o grămadă de nume, oameni pe care nu-i cunosc, nu am nicio legătura cu ei. Nu știu de ce Budeanu și Dobrescu apar in toata povestea asta si se lauda in tot orasul că îi are în spate, că o să dărâme… Nu știu de ce ne amenință pe toți, că ne face dosare, că ne termină pe toți, că o să facă niște nenorociri de o să putrezim în pușcărie toți”, a mai spus Anamaria Prodan, sâmbătă, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.

Întrebată dacă are dovezi și probe pentru a susține ce a declarat, Anamaria Prodan a subliniat din nou că sunt „filmarea video si audio unde se aude clar cum încercăm să-l calmăm, inclusiv eu, finul meu. I-a rupt buza, tricoul, hainele, nu puteam să-l liniștim”.

„Toate au început de la Cristian Rizea, de la Chișinău, a făcut o emisiune unde a vorbit de amanta soțului, și de la acel episod a venit pornit la ușa casei, unde a intrat fără să aibă voie. Nu a sunat ca vine. A speriat și a amenințat copilul. Copilul m-a sunat că îl amenință, că iar a venit beat, că iar face scandal.

E mult prea mult. Toată nebunia asta trebuie să se termine, la poliție, oriunde, să se termine. Trăim într-un coșmar. Tot ce apare în ziare sunt prieteniile lui, nu mă interesează. Radu Budeanu până acum ceva timp scria despre amanta lui Reghecampf, acum scrie despre Anamaria Prodan. Mi se pare jignitor…”, a explicat Anamaria Prodan.

Despre reacția dată de Laurențiu Reghecampf pentru un ziar central, Anamaria Prodan a afirmat că nu va comenta: „Nu doresc sa comentez. Aveți imaginile. Mai este ceva de comentat?!”.

În același timp, Anamaria Prodan a dezmințit că vineri seară, după scandalul de la casa sa, ar fi avut loc și la Poliție o bătaie, la audiere. Impresara a dezvăluit ce s-a întâmplat de fapt în cazul lui Reghecampf.

„Nu s-a întâmplat absolut nimic, niște prostii ce au apărut in ziare că ne-am bătut la sectia de politie. NU! Nu există așa ceva. A căzut peste masa de politie și le-a rupt masa, pentru că nu putea sta in picioare. Atât. De acolo l-au luat si l-au dus într-o camera. În rest, ceea ce comentează Reghecampf cred ca se vad imaginile.

Dacă nu aveam imaginile astea, cred că îl vedeați pe Laurențiu Reghecampf tumefiat cum merge el plângând la INML și la Poliție… Trebuia să stau cu mâinile la spate și să mă bată și pe mine și pe copilul meu Laurențiu Reghecampf”, a mai spus Anamaria Prodan.

„S-a ajuns foarte departe. Am strâns din dinți și am tăcut doi ani de zile. În timpul asta l-am apărat.

Asta este, ne-am despartit, dar vreau sa dea ce a furat din casa. Că, după 50 de ani nu poti pleca asa zâmbind…. O să mergem până la capăt, îl dăm pe mâna Poliției pentru că cu vorba bună nu putem.

Copilul meu nu mai poate trai așa, nu poate să se uite în spate tot timpul.. .Ne înjură, ne amenință, ne face în toate felurile. Ca eu am afaceri. Că îmi dsitruge că am cu Budeanu și Dobrescu… Am înnebunit cu Budeanu și Dobrescu. Nu mai pot sa ma trezesc dimineata din pat ca mi-e frica de Budeanu si Dobrescu. Lui Dobrescu, personal, i-am dat mesaj: Te rog, in numele copiilor mei, ajută-mă  sa inchid aceasta situatie…”, a mai adăugat Anamaria Prodan.

Despre plângerile de ambele părți de la Poliție, de agresiune reciprocă, Anamaria Prodan a mai explicat că „am sunat la politie, si-a dat seama clar ca nu mai  e de joaca, nu-l mai iartă nimeni, nici eu, nici finul. El a stiut clar ca nu mai are cum niciun fel in care sa se intoarca sa-si ceara iertare. Promite de doi ani: Gata, mergem la notar. Nu vine de doi ani.

Nu am gresit in fata nimanui ca sa traim asa o viata. A dat in mine, nu am zis nimic, ati vazut imaginile. Nici nu am ripostat de fiecare data. Am si imaginile si video: Te rog, Laurențiu, nu merge, esti baut, Laur, te rog, du-te acasa, ai botez duminică, ai o iubita, ai o viață nouă, te rog, calmează-te… Nu putem mai mult de atât. Timp de peste 20 de minute m-a împins, m-a injurat, m-a scuipat, am strâns din dinți ca sa nu lovesc, e tatăl copilului meu, nici nu am vrut sa ma apar”.

Realitatea PLUS precizează că a incercat să-l contactelze pe L. Reghecampf, dar, la telefon, a răspuns Corina Caciuc, care a refuzat invitația.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Germania `și-a trimis om` la refendumul de anexare a provinciei Zaporojie la Rusia: e un greu din energie care a provocat indignare acasa

Publicat

in

De

Directorul unei companii energetice germane cu acţionariat majoritar de stat participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei ucrainene Zaporojie la Rusia, relatează presa germană, citată sâmbătă de agenţia EFE. Director general al companiei EWF, Stefan Schaller, a confirmat presei că efectuează această călătorie pentru a obţine ”informaţii obiective” despre situaţia de pe teren în acea provincie ucraineană ocupată parţial de trupele ruse şi că se află acolo ”cu titlu personal”, fără vreo legătură cu funcţia sa din Germania, scrie Agerpres.

El a participat ca observator şi la alegerile pentru Duma de Stat rusă în anul 2021, atunci, ca şi acum, venind la invitaţia autorităţilor ruse, care au suportat costurile deplasării. Dar declaraţiile pe care le-a acordat agenţiei TASS, în care afirmă că referendumul pentru alipirea la Rusia este foarte bine organizat şi că populaţia vine cu entuziasm la vot, au provocat reacţii de indignare.

În consecinţă, districtul german Waldeck-Frankenberg, acţionar majoritar al companiei EWF, s-a delimitat explicit de demersul lui Schaller şi a convocat pentru luni o reuniune a consiliului de administraţie pentru a decide dacă acesta mai poate rămâne director. ”Simpla vizită în regiune şi activitatea de a asista ca observator la falsul referendum pot fi intepretate drept o legitimare a unui proces contrar dreptului internaţional”, afirmă într-un comunicat administraţia acestui district din vestul Germaniei.

Un grup de deputaţi ai formaţiunii de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) au efectuat de asemenea săptămâna aceasta o călătorie în provinciile ucrainene pe care trupele ruse le-a preluat total sau parţial sub control după invazia începută pe 24 februarie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend