Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Șeful CCR explică de nu mai vrea ca instituția să fie implicată în MCV

Avatar

Publicat

in

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, spune că CCR nu mai vrea să fie implicată în Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi că va discuta cu comisia MCV doar despre activitatea Curţii, nu şi a altor instituţii, cum sunt Parlamentul, instanţele de judecată, Parchetul deoarece Curtea nu are dreptul să facă afirmaţii publice despre aceste instituţii. El spune că în cazul în care comisia va avea întrebări concrete privind activitatea CCR, Curtea îi va sta la dispoziţie.

Valer Dorneanu a fost întrebat marţi, de jurnalişti despre relaţia Curţii Constituţionale cu comisia MCV, spunând că discuţiile avute până în prezent au fost benefice pentru ambele părţi.

“Am văzut şi eu reacţii care pornesc de la nereţinerea exactă a discuţiilor pe care le-am avut cu Comisia MCV. Noi am plecat de la premisa că în privinţa întâlnirilor anterioare pe care le-am avut, au fost benefice şi pentru noi şi pentru ei, dar având în vedere că în continuare în discuţiile ce se poartă, potrivit obiectivelor strategice propuse de ei, ar fi trebuit să ne pronunţăm asupra activităţii altor autorităţi publice, a instanţelor judecătoreşti, a Parchetului, a Parlamentului şi noi trebuie să ne păstrăm obligaţii de rezervă faţă de aceste instituţii. Nu avem dreptul să facem comentarii publice şi cu atât mai puţin să le criticăm”, a afirmat Dorneanu.

El a menţionat că CCR nu mai doreşte să fie implicat în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dar dacă această comisie doreşte să pună întrebări despre activitatea instituţiei Curtea îi va sta la dispoziţie.

“Am vorbit de faptul că în continuare dorim să nu mai fim implicaţi în Mecanismul de Verificare şi Control. Am şi precizat că în măsura în care comisia va avea de pus vreo întrebare concretă care să vizeze strict activitatea noastră, le stăm la dispoziţie. Nu să fim parte a acelui mecanism periodic, cu vizite, cu întâlniri şi cu răspunsuri la întrebări care vizau mai multe alte autorităţi decât noi”, a precizat preşedintele CCR.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Ministrul Educaţiei susţine schimbarea metodei de predare, făcând trimitere la Alexandru Ioan Cuza: ‘A pricepe e mai important decât a şti’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine schimbarea metodei de predare din cea disciplinară în cea interdisciplinară. “Noi avem o predare disciplinară, în timp ce evaluările pentru analfabetismul funcţional sunt făcute, testele PISA, interdisciplinar. Noi îi învăţăm pe copii separat biologie, chimie, fizică, după care ne aşteptăm să înţeleagă interdisciplinar şi să răspundă conform acestor întrebări. (…) Până când nu vom face acest lucru, nu vom putea spera la îmbunătăţire radicală a ratei de analfabetism care ne plasează pe ultimele locuri din Europa”, afirmă el.

Întrebat duminică seară, într-o emisiune televizată, în legătură cu rata analfabetismului funcţional în rândul elevilor români, ministrul Educaţiei a făcut trimitere la Alexandru Ioan Cuza care spunea că “a pricepe e mai important decât a şti”, Sorin Cîmpeanu subliniind, la rândul său, importanţa înţelegerii materiei predate.

Cîmpeanu a arătat că este nevoie de schimbarea urgentă a metodei de predare din învăţământul românesc pentru ca performanţele slabe înregistrate de elevii români la testele PISA să se îmbunătăţească.

“Cu această problemă ne confruntăm din cauza faptului că noi avem o predare disciplinară, în timp ce evaluările pentru analfabetismul funcţional sunt făcute, testele PISA, interdisciplinar. Noi îi învăţăm pe copii separat biologie, chimie, fizică, după care ne aşteptăm să înţeleagă interdisciplinar şi să răspundă conform acestor întrebări. Acest lucru se va schimba în momentul în care vom reuşi să îi învăţăm pe copii în aşa fel încât să facă faţă acestor teste. Acest lucru nu se poate face de azi pe mâine, dar acest lucru trebuie neapărat făcut, cât mai urgent posibil. Până când nu vom face acest lucru, nu vom putea spera la îmbunătăţire radicală a ratei de analfabetism care ne plasează pe ultimele locuri din Europa. Este trist, este foarte trist şi foarte îngrijorător. Acum, cu ceea ce ne-a adus pandemia, evident că peste problemele cronice se adaugă aceste probleme generate de pandemie. Din păcate, este foarte important să avem testările PISA şi insist şi susţin importanţa acestor testări, ştiu că este foarte puţin probabil să ne aşteptăm la o îmbunătăţire importantă a rezultatelor pentru testele PSA, deci a ratei de analfabetism funcţional”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Antena 3.

Rezultatele testelor PISA 2018 au arătat că România avea cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la acest tip de evaluare. Scorul obţinut a fost în scădere faţă de ultimele două testări la care România a participat (în anii 2012 şi 2015) la toate cele trei domenii testate: citire, matematică şi ştiinţe, potrivit rezultatelor PISA 2018 publicate de către directoratul pentru Educaţie al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Procentul de analfabetism funcţional este de 44%, în medie, în creştere faţă de 2015.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Preşedintele Portugaliei Marcelo Rebelo de Sousa a fost reales

Avatar

Publicat

in

De

Portughezii l-au reales duminică pe actualul preşedinte, conservatorul moderat Marcelo Rebelo de Sousa, într-un scrutin organizat într-o perioadă în care recrudescenţa pandemiei de COVID-19 a determinat impunerea unor noi măsuri de izolare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Actualul şef al statului, un fost profesor de drept în vârstă de 72 de ani, care a devenit cunoscut în calitate de comentator politic de televiziune, ar fi obţinut 55,5%-62% din voturi, potrivit rezultatelor sondajelor difuzate de mass-media locale.

Cu 12,2 % – 17,1% din voturi, fosta europarlamentară socialistă Ana Gomes s-a clasat pe locul al doilea, aşa cum estimau sondajele efectuate înainte de scrutin, înaintea candidatului populist de dreapta André Ventura, creditat cu 9 % – 14,1% din voturi.

Rezultatele oficiale urmează să fie comunicate în cursul serii, pe măsură ce se vor număra buletinele de vot.

Citește și: SURSE Fostul prim-ministru Tăriceanu începe PELERINAJUJL la DNA-A pus pe masa procurorilor bunuri pentru acoperirea sechestrul de 800.000 dolari pus de Direcție

Acest scrutin ar urma să confirme faptul că fondatorul partidului antisistem ‘Chega’ (‘Ajunge’) nu a reuşit să atingă obiectivul declarat de a se clasa pe locul al doilea, dar rezultatul său pare să confirme progresul extremei drepte într-o ţară care, din acest punct de vedere, a fost o excepţie la nivel internaţional până acum.

Rata absenteismului ar fi între 50% şi 60%, faţă de recordul de 53,5% stabilit în 2011, când predecesorul preşedintelui Sousa a fost reales.

Analiştii s-au temut de o rată mult mai mare a absenteismului, care să depăşească chiar 70%, din cauza exploziei cazurilor de infectare cu noul coronavirus. În ultimele zece zile în Portugalia au fost impuse măsuri de izolare, pentru a doua oară după cele din primăvara anului trecut.

Conform datelor colectate de AFP, Portugalia a raportat în ultimele două săptămâni cel mai mare număr, la nivel global, de infectări şi decese provocate de COVID-19 în raport cu numărul populaţiei, depăşită fiind doar de enclavă britanică Gibraltar.

Pe tot parcursul zilei de duminică, au putut fi observate cozi lungi în afara secţiilor de votare ca urmare a necesităţii respectării măsurilor de distanţare.

În timpul primului său mandat, Marcelo Rebelo de Sousa a coabitat fără probleme majore cu guvernul minoritar socialist al premierului Antonio Costa.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend