Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Şefii băncilor centrale avertizează că era ratelor scăzute şi a inflaţiei moderate s-a sfârşit

Publicat

in

Cei mai mari bancheri centrali ai lumii au avertizat că era ratelor scăzute ale dobânzilor şi inflaţiei moderate a luat sfârşit din cauza şocului geopolitic masiv generat de invazia Rusiei în Ucraina şi a pandemiei de coronavirus, scrie cotidianul Financial Times (FT), potrivit mediafax.

La conferinţa anuală a Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, preşedintele BCE, Jay Powell, preşedintele Rezervei Federale, şi Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, au cerut măsuri rapide pentru a reduce inflaţia.

Ei au spus că eşecul de a creşte ratele dobânzilor suficient de repede ar putea permite încorporarea inflaţiei ridicate şi, în cele din urmă, ar necesita o acţiune mai drastică din partea băncilor centrale pentru a readuce creşterea preţurilor la niveluri mai moderate.

„Este foarte probabil ca procesul să fie dureros, dar cea mai mare durere ar fi din faptul că nu am reuşi să abordăm această inflaţie ridicată şi dacă i-am permite să devină persistentă“, a spus Jay Powell, citat de FT.

Într-o întâlnire organizată la Sintra, în Portugalia, şefii băncilor centrale au spus că pandemia şi războiul din Ucraina inversează mulţi dintre factorii care au provocat mai mult de un deceniu de inflaţie ultra-scăzută în majoritatea economiilor dezvoltate. Ei au avertizat că scindarea economiei globale în blocuri concurente riscă să fractureze lanţurile de aprovizionare, să reducă productivitatea, să mărească costurile şi să reducă creşterea.

„Nu cred că ne vom întoarce la acel mediu de inflaţie scăzută. Există forţe care au fost dezlănţuite ca urmare a pandemiei şi ca urmare a acestui şoc geopolitic masiv care vor schimba imaginea şi peisajul în care ne desfăşurăm activitatea. Unii ar susţine că locul în care fabricaţi sau locul din care furnizaţi serviciile va fi decis şi de alţi factori în afara de costuri“, a spus preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Powell a spus că această dinamică în schimbare din contextul geopolitic ar forţa o regândire a modului în care funcţionează băncile centrale ale lumii, având în vedere că mediul cu inflaţie scăzută pare că a dispărut acum.

„Trăim cu forţe diferite acum şi trebuie să ne gândim la politica monetară într-un mod foarte diferit.“

Prognoza inflaţiei în acest mediu a devenit o sarcină mult mai dificilă, a adăugat el.

„Ne dăm seama acum mai bine acum cât de puţin înţelegem despre inflaţie“, spune preşedintele Rezervei Federale.

Christine Lagarde a mai spus că războiul din Ucraina loveşte Europa mai puternic decât majoritatea celorlalte regiuni sub forma preţurilor mai mari la energie şi alimente, ceea ce înseamnă că continentul nu se află în aceeaşi situaţie precum SUA şi alte ţări.

Dar ea a avertizat că ce se întâmplă pe frontul energetic şi pe frontul de război va afecta aşteptările inflaţioniste. Acest lucru ar putea impune BCE să treacă de la abordarea actuală graduală a creşterii ratelor dobânzilor începând cu o creştere cu un sfert de punct procentual în iulie la o politică mai hotărâtă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Digi24. O glumă despre anexarea Kaliningradului a devenit virală pe Twitter. Putin: „Care este situația în Kaliningrad?”. Cehii: „Ahoj”

Publicat

in

De

O glumă răspândită pe rețelele sociale, care propune ca cehii să ocupe exclava rusă Kaliningrad, a devenit virală, stârnind sentimente de bucurie și furie din partea celor care o consideră reală, scrie publicația The Moscow Times.

Harta distribuită pe rețelele sociale Foto: @KralovecCzechia / twitter

Citește continuarea pe Digi24.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Bărbat aflat în Registrul agresorilor sexuali, cercetat după ce a încercat să violeze o tânără în toaleta dintr-un parc din Pitești / Câți agresori sunt în registrul național

Publicat

in

De

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, al cărui nume figurează în Registrul agresorilor sexuali, este cercetat pentru tentativă de viol, după ce a intrat în toaleta publică dintr-un parc din Piteşti peste o tânără pe care abia o cunoscuse. Victima are 20 de ani şi se afla în vizită la Piteşti, femeia scăpând după ce s-a opus agresorului, determinându-l să fugă. Zilnic, conform datelor MAI, au loc în medie cinci cazuri de viol în România.

Masina PolitieFoto: Facebook

Potrivit Poliției Județene Argeș, fapta a avut loc în 2 octombrie, iar agresorul a fost prins joi, în condiţiile în care, imediat după tentativa de viol, bărbatul a reuşit să fugă.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul,în vârstă de 49 de ani, din Piteşti, a intrat în vorbă cu o tânără de 20 de ani, pe o stradă din oraş, femeia, care are doar un părinte român, fiind în vizită în judeţul Argeş şi vorbind foarte puţin limba română.

El a mers împreună cu tânăra într-un parc, sub pretextul că îi arată oraşul, iar când aceasta a mers la toaleta publică din parc, a intrat peste ea, încercând să o violeze. Victima a opus rezistenţă fizică, a început să-l îmbrâncească pe bărbat, iar agresorul a fugit. Femeia a ieşit după el, a povestit unui trecător ce i s-a întâmplat, iar acesta a plecat în urmărirea agresorului, însă nu a reuşit să-l prindă.

În urma sesizării cu privire la acest caz, poliţiştii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere de pe traseul parcurs de femeie împreună cu suspectul şi au reuşit să-l identifice. Aceştia au constatat că bărbatul are o condamnare pentru infracţiuni la viaţa sexuală, iar numele lui figurează în Registrul agresorilor sexuali.

Joi, poliţiştii au făcut o percheziţie la locuinţa suspectului, în urma căreia au descoperit şi ridicat mai multe mijloace de probă. El se află în custodia autorităţilor, care, cel mai probabil, vor cere arestarea preventivă a bărbatului. Faptul că are antecedente în ceea ce priveşte agresiuni sexuale face ca pedeapsa sa, dacă va fi găsit vinovat, să fie mai mare, antecedentele sale constituind circumstanţe agravante.

Ce este Registrul național al agresorilor sexuali

Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor este funcțional în România din vara anului trecut.

Persoanele înscrise în registru au obligaţia să comunice poliţiei, odată la cel mult trei luni, informații precum profesia, mijloacele de existenţă, cu ce persoane minore, în vârstă, cu dizabilităţi sau vulnerabile locuiesc sau intră în contact frecvent sau ce școli sau spitale de copii frecventează.

De asemenea, dacă își schimbă locuința sau pleacă într-o călătorie trebuie să anunțe Poliția în cel mult 3, respectiv 15 zile. La rândul său, Poliția trebuie să facă verificări la domiciliul persoanelor înscrise în registru, nu mai târziu de trei luni.

Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare a persoanelor care au comis următoarele infracţiuni:

  • a) trafic de persoane
  • b) trafic de minori
  • c) proxenetism
  • d) exploatare a cerşetoriei
  • e) folosire a unui minor în scop de cerşetorie
  • f) folosire a serviciilor unei persoane exploatate
  • g) folosire a prostituţiei infantile
  • h) viol
  • i) agresiune sexuală
  • j) act sexual cu un minor
  • k) corupere sexuală
  • l) racolare a minorilor în scopuri sexuale
  • m) hărţuire sexuală
  • n) folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual
  • o) pornografie infantilă
  • p) ultraj contra bunelor moravuri
  • q) incest

În registru se ţine evidenţa următoarelor categorii de persoane:

  • a) persoanele fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2), de către organele române competente;
  • b) persoanele de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi ale autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate;
  • c) persoanele născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
  • Registrul se constituie ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar.

Câți agresori sexuali sunt în Registrul național

Conform Poliției Române, la data de 16 septembrie 2022 erau înscrise în Registrul agresorilor sexuali 63.090 de persoane active, a scris presshub.ro:

  • 52.975 – persoane fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal
  • 11.794 – persoane de cetăţenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din alte state
  • 20 – persoane născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state, cu privire la săvârşirea unei astfel de infracţiuni și despre care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României
  • 0 – minori în cazul cărora instanţa de judecată a dispus înscrierea în Registru în mod expres, în cadrul unui proces penal

Zilnic, conform datelor MAI, au loc în medie cinci cazuri de viol în România, iar la fiecare patru zile un minor este abuzat sexual. Anual, există peste 700 de cazuri de nașteri la fetițe cu vârsta între 10 și 14 ani, nașteri corelate adesea cu un istoric de abuz sexual, se arată în expunerea de motive a legii adoptate în 2019 prin care a fost înființat Registrul agresorilor sexuali.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend