Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ședință secretă în Senat: Diana Șoșoacă se răfuiește cu senatorii care au sancționat-o

Publicat

in

Biroul permanent al Senatului a decis ca luni, de la ora 17,30, să se desfăşoare o şedinţă secretă a plenului Senatului pentru analizarea contestaţiei depuse de senatorul Diana Şoşoacă, împotriva deciziei prin care a fost sancţionată cu avertisment scris. Presa nu va avea acces la lucrări, iar ședința nu va transmisă live.

Contestaţia Dianei Șoșoacă se va soluţiona de plenul Senatului cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

În urma sancţiunii cu avertisment scris care i-a fost aplicată Dianei Şoşoacă pe 26 aprilie, aceasta nu mai poate reprezenta Camera superioară a Parlamentului în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, Dianei Şoşoacă i se reproşează „nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor Regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt”.

O altă ședință secretă a avut loc recent în plenul Camerei Deputaților pe tema sancționării lui Dan Tănasă (AUR).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Australian Open 2023 – Simona Halep, absentă de pe lista participantelor

Publicat

in

De

​Organizatorii de la Australian Open 2023 au anunțat lista jucătoarelor direct acceptate pe tabloul principal de la primul Grand Slam al sezonului viitor. Suspendată provizoriu pentru dopaj, Simona Halep lipsește.

Simona HalepFoto: JULIAN FINNEY / Getty images / Profimedia

Conform jurnalistului Ben Rothenberg, Simona Halep (depistată pozitiv la un control de la US Open 2022) și Daria Saville (fostă Gavrilova) sunt singurele absențe notabile de pe tabloul feminin de simplu.

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Patricia Țig, pe tabloul principal de la Australian Open 2023

România nu stă deloc rău atunci când vine vorba despre sportivele care au prins direct tabloul principal de la Australian Open 2023. Vorbim despre cinci jucătoare care sunt sigure de participarea la Grand Slamul de la Melbourne (desigur, dacă totul este ok din punct de vedere fizic).

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian (clasament protejat) și Patricia Țig (tot clasament protejat) se vor afla pe tabloul principal al competiției australiene.

Australian Open 2023 va avea loc în perioada 16-23 ianuarie. Campionii en-titre sunt Ashleigh Barty (retrasă între timp din activitate) și Rafael Nadal.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cosmina Pană, locul 8 la Mondialele din Columbia

Publicat

in

De

Sportiva română Cosmina Pană s-a clasat pe locul 8 la total în cadrul cat. 45 kg, luni, la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia), cu 157 kg, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Haltere, potrivit Agerpres.

Pană a fost a şasea la stilul smuls, cu 71 kg, iar la aruncat s-a clasat pe 10, cu 86 kg, ratând prima încercare la această greutate.

Medalia de aur la smuls a fost obţinută de thailandeza Thanyathon Sukcharoen, cu 82 kg, la aruncat a câştigat o altă thailandeză, Siriwimon Pramongkhol, cu 102 kg, iar la total s-a impus Sukcharoen, cu 182 kg.

La Mondiale participă 537 de sportivi din 93 de ţări, 270 la feminin şi 267 la masculin, aceasta fiind prima competiţie de calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024. România este reprezentată de şase sportivi, patru la feminin şi doi la masculin.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend