Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: ‘Referendumurile fictive organizate de Rusia nu au nicio legitimitate. Aceste pământuri sunt Ucraina’

Publicat

in

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat că referendumurile ‘fictive’ de integrare în Rusia convocate în teritoriile ucrainene, aflate sub controlul forţelor ruse, în estul şi sudul Ucrainei, nu au nicio legitimitate şi constituie o ‘încălcare flagrantă a dreptului internaţional’.

Referendumurile fictive organizate de Rusia nu au nicio legitimitate şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Aceste pământuri sunt Ucraina’, a subliniat Stoltenberg pe contul său de Twitter, potrivit EFE şi AFP.

Secretarul general al NATO a afirmat că, în cursul conversaţiei sale cu Zelenski, ‘a precizat că aliaţii NATO sunt fermi în sprijinul lor pentru suveranitatea Ucrainei şi dreptul ei la autoapărare‘.

Peste 97% dintre votanţii la aşa-zisele referendumuri organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de forţele ruse în estul şi sudul ţării au susţinut anexarea la Rusia, conform rezultatelor parţiale date publicităţii de autorităţile proruse din regiunile Doneţk, Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud).

Moscova a declarat că este pregătită pentru anexarea acestor teritorii.

Separat, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu Stoltenberg despre susţinerea în continuare a forţelor armate ucrainene de către statele membre NATO, potrivit Reuters.

Cu acest prilej, preşedintele ucrainean i-a mulţumit secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice pentru condamnarea consultărilor organizate de Rusia pe teritoriul său, pe care Kievul şi aliaţii săi occidentali le califică drept nişte simulacre.

‘Am discutat despre actualele evoluţii de pe câmpul de luptă şi despre sprijinul în continuare al statelor membre ale Alianţei pentru armata ucraineană’, a spus Zelenski, conform agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Fost parlamentar al Republicii Moldova: ‘Nu sunt de neglijat astfel de amenințări. 50% din cetățenii nu își doresc să ia arma în mână și să lupte pentru Republica Moldova’

Publicat

in

Ana Guțu, fost parlamentar al Republicii Moldova, a spus, că amenințările lui Serghei Lavrov la adresa Chișinăului sunt o cacealma și reflectă nervozitatea lui Putin cu privire la evoluția luptelor din Ucraina:

„Este o cacealma în jurul lui Putin pentru că în fiecare zi el are adunări, reuniuni cu instituțiile de forță dar și cu cele care sunt responsabile de frontul din Ucraina, treburile nu merg bine, Iranul nu furnizează dronele promise la timp și Lavrov a fost certat pentru asta, după care Putin l-a înjurat așa cum a știut el mai bine și Lavrov atât a putut face să își ceară scuze de la Putin și a venit cu acest interviu în presă în care s-a legat de Republica Moldova. Întrebarea a fost foarte directă din partea jurnalistului. Care este următorul stat care va avea soarta Ucrainei, iar Lavrov  a spus Republica Moldova fiindcă are o conducere aleasă non-democratic și că își dorește Unirea cu România”.

Ana Guțu a mai spus că potrivit sondajelor, 50% din cetățenii Republici în Moldova nu își doresc să ia arma în mână și să lupte pentru Republica Moldova:

„Astfel de amenințări am mai auzit la adresa R. Moldova. Pentru ca rușii să ajungă în Republica Moldova trebuie cumva să pună mâna pe teritoriul din jurul Odessei, să aibă un coridor spre Transnistria. Nu știu în ce măsură acest lucru este posibil dar nu sunt de neglijat astfel de amenințări. Noi știm că Rusia are multe rachete, armata Republicii Moldova este cam slabă. Nici oficialii locali, nici experții nu au dat un răspuns foarte clar pentru noi care ar putea fi soarta noastră. Ne va apăra NATO sau nu, ne va apăra România sau nu, ce va fi cu noi, să ne apărăm noi singuri? 50% din cetățenii Republici în Moldova nu își doresc să ia arma în mână și să lupte pentru Republica Moldova. Majoritatea au cetățenie română și cel mai probabil o să se urce în mașini și vor trece Prutul unde au rude, cunoștințe”, conform b1tv.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Lupte pe viață și pe moarte în nordul Bahmutului! Șeful grupului de mercenari Wagner din Rusia: ‘Forțele ucrainene nu se retrag nicăieri. Se luptă până la capăt’

Publicat

in

Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner din Rusia, a declarat duminică că lupte aprige au loc în părţile de nord ale oraşului ucrainean Bahmut, unde atenţia forţelor ruse s-a concentrat de mai multe săptămâni, scrie The Guardian.

Prigojin a declarat că forţele ucrainene nu se retrag, relatează Reuters.

Forţele ruse încearcă să încercuiască şi să captureze Bahmut, un oraş din estul regiunii Donbas, de săptămâni întregi.

Prigojin a respins relatările din mass-media ruse conform cărora trupele ucrainene ar fi abandonat Bahmutul. „Forţele ucrainene nu se retrag nicăieri. Se luptă până la capăt”, a spus el într-o declaraţie publicată pe canalul său Telegram.

„În cartierele nordice au loc bătălii aprige pentru fiecare stradă, fiecare casă, fiecare scară”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în repetate rânduri în ultimele zile că situaţia din jurul oraşului este dură.

Bahmut a devenit „din ce în ce mai izolat”, potrivit ultimei evaluări a Ministerului Apărării din Marea Britanie.

Vineri, Zelenski a promis că forţele sale vor lupta pentru Bahmut „atâta timp cât vom putea”, dar situaţia de acolo devine din ce în ce mai gravă pentru forţele ucrainene.

Dacă forţele ruse reuşesc să captureze oraşul, care a fost decimat de luni de bombardamente de artilerie, acesta ar fi cel mai important avans strategic al lor din vara trecută, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend