Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: ‘Rusia este o ţară de o mare cultură, de o mare profunzime culturală, e un contributor masiv la cultura universală’

Publicat

in

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), că Rusia reprezintă „un contributor masiv la cultura universală”.

Răspunzând la o întrebare adresată în cadrul TIFF Talks cu privire la decizia organizatorilor de a primi în festivalul de la Cluj producţii ruseşti, lucru care nu s-a întâmplat la alte evenimente de anvergură din cinematografie, Mircea Geoană a precizat că nu trebuie abandonată speranţa că Rusia ar putea într-un anumit orizont, nu neapărat să ajungă o democraţie de tip occidental, dar să nu mai accepte să trăiască aşa cum o face acum şi a subliniat că pentru un astfel de deziderat cultura ar putea fi o şansă.

„Nu avem niciun fel de interes sau de intenţie să comentăm subiecte care sunt absolut deciziile lor (ale organizatorilor, n.r.). Pot să spun că am încredere totală în Tudor Giurgiu şi în modul în care el şi echipa lui judecă astfel de situaţii. (…) Totuşi, Rusia este o ţară de o mare cultură, de o mare profunzime culturală, e un contributor masiv la cultura universală. (…) A păstra legătura cu elitele care au o viziune diferită faţă de viitorul Rusiei nu este un lucru rău. A închide totul cu regimul Putin, cu maşinăria de război a lui Putin, a tăia legăturile acestora cu barbarismul pe care îl desfăşoară în Ucraina este un lucru. (…) Şi poate cultura este până la urmă şansa.

Până la urmă cultura este mai puternică. Comunicarea vizuală şi nonvizuală prin simboluri este de multe ori mai puternică decât comunicarea politică sau diplomatică sau militară”, a menţionat secretarul adjunct al NATO.

Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o discuţie pe baza documentarului Navalnîi, în regia lui Daniel Roher despre Alexei Navalnîi, oponentul lui Vladimir Putin care a supravieţuit unei tentative de asasinare în august 2020.

Geoană a apreciat filmul ca fiind unul „profesionist” şi a spus despre producţie că i-a provocat sentimente „amestecate” de furie, de admiraţie, dar şi de dubiu şi anxietate, informează agerpres.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Furt pe față la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” cu aer de câteva milioane – OPC a intervenit rapid

Publicat

in

De

Situație halucinantă la o benzinarie din Argeș ! Un șofer de TIR oprit să alimenteze la o benzinărie din comuna Căteasca. După ce a alimentat litri buni de carburanți, pompa s-a terminat și…în loc de combustibil, a alimentat cu aer. „Hai măi să vă arăt cum se alimentează la pompe! Pompe funebre… Ia uitați cum se alimentează un camion cu aer! Ia să vedem! Înregistrează! Ia uitați, ia ziceți măi fraților, veniți și alimentați! E bun, nu? Ia uitați-vă, furt pe față! Ia uite măi frate, după ce că e 9 lei motorina, ia uite! Hai să mai vedem ce mai înregistrează aici, furt pe față! Uitați și voi, cică am băgat 403 litri de aer, uitați-vă și voi! Ia ziceți și voi, pompa e oprită și asta tot înregistrează!”, spune șoferul care a încercat să facă plinul. El a chemat un echipaj de poliție și a depus o sesizare împotriva benzinăriei, în vreme ce vânzătorul i-a spus că nu trebuie să plătească nimic.

Totul s-a întâmplat la o pompă de combustibil de la staţia Fuel One din Căteasca, judeţul Argeş. Aceasta contoriza costul cantităţii de combustibil livrate, ca şi când ar fi fost vândută în mod real, dar în fapt containerul de combustibil era gol, este concluzia inspectorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Argeş,
Cei de la benzinărie au explicat faptul că rezervorul de tip container a fost epuizat. Inițial, la golirea rezervorului pompa s-a oprit, fapt care ar fi fost surprins pe camerele video de supraveghere. Se pare însă că ulterior pompa nu s-a blocat și a continuat să funcționeze.

OPC Argeș confirmă: REZERVORUL BENZINĂRIEI ERA GOL

Controlul făcut de Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Argeș a fost extins. A fost sesizat faptul că în benzinăria cu pricina erau vândute diverse produse alimentare, deși în unitatea respectivă nu puteau fi prestate servicii de alimentație publică.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public, în data de 10.08.2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Argeș din cadrul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, a desfășurat o acțiune de control la stația Fuel One din Căteasca, județul Argeș.

Situația prezentată se referea la faptul că o pompă de combustibil funcționa în continuare, deși rezervorul corespunzător era gol, și contoriza costul așa-zisei cantități de combustibil livrate, ca și când ar fi fost distribuită în mod real. 

Aceasta a fost confirmată la fața locului de reprezentanții operatorului economic și „justificată” cu faptul că rezervorul (tip container) a fost epuizat. Din relatările verbale comisarii CJPC Argeș au înțeles că, deși la golirea rezervorului, pompa s-a oprit inițial – fapt care ar fi fost surprins pe camerele video de supraveghere -, ulterior aceasta nu s-a blocat și a continuat să funcționeze.

La fața locului, reprezentanții companiei au comunicat verbal comisarilor că persoana respectivă ar fi alimentat, totuși, în mod real, cu o cantitate consistentă de combustibil pe care nu a mai plătit-o, cu titlul de gest comercial din partea operatorului economic.

Controlul a fost extins la produsele comercializate (ambalate), în unitate neprestându-se servicii de alimentație publică, constatându-sel abateri referitoare la afișarea prețurilor și la alte detalii de informare.

Acțiunea comisarilor argeșeni nu s-a încheiat încă, în ceea ce privește operatorul economic menționat, în zilele următoare fiind verificate și alte informații și documente referitoare la această situație.”, a precizat CJPC Argeș

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Tineri în cătușe după ce au furat din magazinele din Curtea de Argeș

Publicat

in

De

În ziua de 09 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat, și au reținut doi tineri, de 19 ani, din Poienarii de Argeș, respectiv 17 ani, din Curtea de Argeș.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 02 spre 03 august a.c., cei doi ar fi sustras suma de 2.000 de lei, dintr-o societate comercială din Curtea de Argeș, după ce ar fi pătruns, prin efracție, iar în noaptea de 08 spre 09 august, ar fi încercat să pătrundă, în același mod, în incinta unei alte societăți din aceeași localitate.

După administrarea probatoriului, în ziua de 09 august a.c., tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend