Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Se naște un nou trend pe YouTube: Utilizatorii devin detectivi amatori și încearcă să rezolve cazuri neelucidate

Publicat

in

Un utilizator al platformei YouTube, echipat cu o cameră de luat vederi, s-a filmat în timp ce a descoperit într-un automobil scufundat într-un râu din statul Tennessee rămăşiţele pământeşti ale doi tineri americani declaraţi dispăruţi cu mult timp în urmă, în cadrul celui mai recent episod al unui fenomen emergent pe acest serviciu online specializat în partajarea de conţinuturi video şi audio, informează AFP.

Printre videoclipurile care se bucură de cel mai mare succes pe YouTube în ultima vreme se află şi cele ale unor utilizatori care se filmează în timp ce utilizează diverse aparate, inclusiv sonare, pentru a cerceta cursuri de apă din Statele Unite în căutarea unor vehicule scufundate, asociate unor cazuri de dispariţii ce nu au fost niciodată elucidate.

În statul Tennessee din sudul Statelor Unite, cazul unei dispariţii vechi de 21 de ani a fost rezolvat în această săptămână în urma acestui tip de cercetări, pentru care scafandrii utilizatori de YouTube sunt plătiţi de platforma online în funcţie de numărul de vizualizări generate de videoclipurile lor.

Potrivit specialiştilor, apariţia acestui fenomen al detectivilor amatori a avut un impact mixt, marcat de anumite eşecuri spectaculoase provenite din încercarea de a produce un conţinut viral, dar şi de rolul esenţial, în anumite cazuri, jucat de aceşti amatori.

„Ca un val”

Erin Foster şi Jeremy Bechtel, doi adolescenţi din micul oraş Sparta din centrul statului Tennessee, au dispărut misterios în aprilie 2000. De 21 de ani, familiile şi prietenii lor apropiaţi au trăit cu speranţa că cei doi tineri au fugit din localitate pentru a începe o viaţă nouă în altă parte a lumii.

Însă Jeremy Sides, un scafandru de 42 de ani al cărui canal de YouTube „Exploring with Nug” s-a specializat în căutarea de persoane şi obiecte dispărute, a publicat un videoclip pe 4 decembrie, vizionat de atunci de peste 1,5 milioane de ori, care prezintă felul în care el a descifrat misterul dispariţiei celor doi adolescenţi.

„Odată ce am putut să confirm că am găsit plăcuţa lor de înmatriculare… a fost ca un val: totul se va încheia, cadavrele lor vor putea fi duse acasă, familiile lor vor avea un răspuns”, a declarat Jeremy Sides pentru AFP, referindu-se la descoperirea făcută în râul Calfkiller.

A fost pentru a doua oară în decurs de aproape o lună când scafandrul amator a jucat un rol crucial în rezolvarea unor cazuri neelucidate. El a descoperit şi automobilul unei femei dispărute în 2005 în oraşul Oakridge, care se află tot în statul Tennessee.

Alţi utilizatori de YouTube, care îşi spun „Chaos Divers”, au afirmat că au descoperit în ultimele două luni rămăşiţele pământeşti ale şapte persoane dispărute în cazuri distincte, în urma unui periplu de aproape 13.000 de kilometri în Statele Unite.

Activitatea acestor detectivi amatori suscită emoţii intense, mai ales atunci când ei trebuie să anunţe familiile celor dispăruţi în legătură cu descoperirile pe care le-au făcut.

„Este un sentiment care îţi frânge inima şi îţi produce emoţii intense în stomac, un sentiment la care nu vrei să renunţi niciodată. Pentru că le spui familiilor ceea ce ai găsit, vezi cum le curg lacrimile pe obraji, dar vezi totodată cum se ridică greutatea de pe umerii lor”, a declarat Lindsay Bussick, partenera fondatorului grupului „Chaos Divers”, Jacob Grubbs.

Cei doi scafandri amatori spun că munca lor nu constă doar în a strânge vizualizări pe YouTube.

„Îmi pare rău că trebuie să produc conţinuturi în acest fel”, a declarat Jacob Grubbs, fost muncitor într-o mină de cărbune, în vârstă de 38 de ani. „Este şi un mijloc pe care l-am găsit pentru a putea să finanţăm ajutorul de care nevoie o altă familie”, a adăugat el.

Egocentric

Adam Scott Wandt, profesor-asistent de politici publice la colegiul John Jay de drept penal din New York, consideră că aceşti „detectivi amatori” şi operaţiunile lor au devenit un veritabil fenomen cultural în ultimul deceniu.

Deşi notează că anumite persoane din această categorie au contribuit într-adevăr la descoperirea cadavrului lui Gabby Petito, o turistă dispărută în Statele Unite, profesorul american consideră că rezultatele sunt, în marea lor parte, modeste.

Unii dintre noii detectivi online au afectat reputaţia unei studente nevinovate în timpul cercetările frenetice privind găsirea vinovaţilor în primele ore şi primele zile după atentatul comis la Maratonul din Boston în 2013.

„Publicul general se îmbunătăţeşte, dar el este încă, uneori, foarte egocentric”, a adăugat profesorul Wandt, menţionând tentativele unora dintre detectivii amatori de a încerca să acumuleze cu orice preţ cât mai multe vizualizări pentru videoclipurile lor.

Lucrând în colaborare cu Poliţia, în loc să îi copleşească pe anchetatori cu indicii şi teorii, detectivii amatori s-au impus totuşi într-un rol nou.

Poliţiştii din oraşul Sparta din statul Tennessee au aflat că scafandrul amator Jeremy Sides se afla pentru o anchetă în regiunea lor, dar, după ce au constatat că acesta nu îşi desfăşura cercetările în locul considerat potrivit, i-au oferit sfaturile lor.

Descoperirea celor două cadavre a fost făcută după câteva zile.

„Mi-am încheiat cercetările din acel râu în oraş şi acela este locul în care i-am găsit. Pare să fi fost vorba despre un simplu accident de automobil”, a declarat Jeremy Sides.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

FC Voluntari – Concordia Chiajna 4-0, în meci amical

Publicat

in

De

Echipa de fotbal FC Voluntari a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 4-0, sâmbătă, într-o partidă amicală disputată cu porţile închise, pe stadionul ”Gheorghe Dincă” din Voluntari.

Golurile au fost marcate de Ricardinho (min. 26), Adam Nemec (28), Alexandru Munteanu (58) şi George Merloi (60 – penalty), potrivit paginii de Facebook a clubului de Liga I.

FC Voluntari a aliniat în prima repriză echipa Vâlceanu (Rîmniceanu, 30) – Ricardinho, Achim, Ploieşteanu, Al. Vlad – Caesar, Tavares, Răduţ – D. Florea, Nemec, L. Fulop.

În repriza secundă au mai evoluat: M. Popa – Cr. Costin, L. Coman, Matricardi, V. Andreş, N. Roşu, V. Raţă, G. Merloi, M. Lopes, Al. Ilie, Al. Munteanu, A. Stan, F. Bălan, R. Voican, C. Borţoneanu, T. Abrudan).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cutremur în Marea Neagră – Epicentrul a fost la 86 de kilometri de Constanța

Publicat

in

De

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 a avut loc sâmbătă în Marea Neagră, la 80 de kilometri de Constanța, potrivit mediafax.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc sâmbătă la ora 12.32 în Marea Neagră.

Acesta a avut magnitudinea 2,9 și a avut loc la adâncimea de 7 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Constanța (86 km), Varna (174 km), Brăila (188 km), Galați (199 km), Burgas (253 km), Odessa (276 km), București (290 km).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend