Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Se lucrează intens la noul spital din Mioveni

Avatar

Publicat

in

Odată cu sosirea primăverii, lucrările la noul spital din Mioveni vor putea fi mult mai vizibile, vremea permițând acum constructorilor să treacă la o nouă etapă a proiectului. După data de 15 aprilie șantierul se va concentra asupra părții externe a construcției, urmând să fie executate lucrări de sistematizare pe verticală, la rețelele exterioare și platforme.
Pe parcursul perioadei reci s-a continuat compartimentarea spațiilor interne, delimitarea secțiilor și a saloanelor. De asemenea s-au executat ample lucrări de montare a instalațiilor electrice, curenți slabi și curenți tari, a instalațiilor de ventilație, a instalațiilor termice și sanitare, a fost montat sistemul de transport al fluidelor medicale și s-au montat hidranții.
Vorbim de o serie de lucrări vaste care însumează aproape 160.000 metri liniari de cabluri pentru curenți tari, peste 100.000 metri de cabluri pentru curenți salbi (sisteme de telecomunicații, supraveghere, control), aproximativ 18.000 metri conducte de ventilație și 2.300 metri tubulatură termică, precum și tubulatură ventilație și climatizare pentru o suprafață de 9.700 metri pătrați.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Un fost șef ANAF desființează Guvernul: Deficitul bugetar creat de maeștrii Orban&Cîțu este cauza principala a creșterii datoriei publice

Avatar

Publicat

in

De

Fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu Ștefan Diaconu acuză „scandaloasa risipă de bani publici a guvernului liberal.

Diaconu consideră că deficitul bugetar creat de duoul Ludovic Orban-Florin Cîțu este principala cauză a creșterii datoriei publice.

Scandaloasa risipa de bani publici a guvernului liberal

Istoricii economici ar putea veni cu date mai precise. Eu insa nu cunosc un asemenea precedent pe vreme de pace. Cum e posibil ca datoria publica sa creasca cu aproape 13 puncte procentuale ca pondere in PIB? Adica cu aproape 125 de miliarde de lei!!! Intr-un singur an!!!

Cu siguranta deficitul bugetar urias creat de maestrii Orban&Citu este cauza principala a cresterii datoriei publice. Dar nu numai…

Culmea este ca nu se opresc aici si isi prognozeaza in legea bugetului o crestere a datoriei publice de 55% pentru anul acesta. Cifra care va fi depasita la sfarsitul acestui an in lipsa reformelor structurale a cheltuielilor publice si a certitudinii absorbtiei precare a fondurilor europene. Moment de la care lucrurile vor fi scapate de sub control.

Pe intelesul tuturor: in doi ani de guvernare liberala, datoria publica istoric acumulata se dubleaza. O performanta pe care cred ca nici guvernul Patagoniei salbatice nu ar fi reusit-o!

Il auzim pe autorul principal al dezastrului premierul Citu vorbind permanent despre “reforme” viitoare in timp ce mediul de afaceri abia isi trage rasuflarea. Si pentru ca traim intr-o veritabila democratie e bine ca exista si o categorie a aplaudacilor decerebrati care le admira guvernantilor mareata opera de distrugere a Romaniei.

Si cand te gandesti ca puscariile sunt pline cu cei care au furat un portofel…”, spune fostul șef ANAF.

Vezi și

Execuție de ultimă oră! Se confirmă dezvăluirea Bugetul.ro: Omul lui Marcel Vela intră în scenă

Super-veste pentru toți românii! Puteți câștiga sute de euro – Cum este posibil

Vești proaste pentru milioane de români! Facturile la gaz ar putea să crească considerabil

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Raed Arafat: Dăm, păstrând distanța și purtând masca, dacă este vorba de persoane din afara familiei

Avatar

Publicat

in

De

Invitat în emisiunea lui Radu Tudor, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a tranșat subiectul oferirii mărțișoarelor.

Arafat spune că se poate urma tradiția, dar să respectăm regulile de bază privind pandemia de coronavirus.

E o chestiune pe care toată lumea o să facă, indiferent de ce spunem noi. O să dăm (mărțișoare) dar o să respectăm și regulile. Dăm, păstrând distanța și purtând masca, dacă este vorba de persoane din afara familiei. Dacă este din familie (persoana căreia i se oferă, n.r.), este cu totul altceva.

Dacă este vorba de persoane dragi, dar din afara familiei, cărora vrem să le dăm un mărțișor, o floare, deși este perioada asta: da, dacă respectăm anumite reguli.

Am zis că este o tradiție pe care o putem păstra și în pandemie, respectând anumite reguli de bază”, a declarat, la Antena 3, Arafat.

Vezi și

Execuție de ultimă oră! Se confirmă dezvăluirea Bugetul.ro: Omul lui Marcel Vela intră în scenă

Super-veste pentru toți românii! Puteți câștiga sute de euro – Cum este posibil

Vești proaste pentru milioane de români! Facturile la gaz ar putea să crească considerabil

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend