Conecteaza-te cu noi

Curtea de Arges

SE FURĂ LEMNE LA GREU IN ARGES ! La Tigveni si Domneşti poliţiştii au făcut confiscari

Avatar

Publicat

in

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au acționat pe raza de competență, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au depistat 7 bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani, care au tăiat şi transportat pe drumurile publice peste 20 m.c. material lemnos, diverse esenţe, fără documente legale de proveniență.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost înregistrate două dosare penale conform Legii 46/2008 şi au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.500 de lei. Totdată au fost confiscate un camion şi o autoutilitară, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată şi predată ocoalelor silvice competente.  În ziua de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și a Sustragerilor de Produse Petroliere al Serviciului Ordine Publică Argeş l-au depistat pe S.D., de 44 de ani, din aceeaşi localitate, care transporta cu un autocamion peste 12 mc material lemnos, fără documente legale.

În cauză a fost înregistrat dosar penal conform Legii 46/2008. De asemenea materialul lemnos şi mijlocul de transport folosit a au fost ridicate în vederea confiscării.Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești l-au depistat pe D.I., de 40 de ani, din comuna Coșești, care transporta cu o autoutilitară, pe raza comunei Pietroșani, cantitatea de 0,5 m.c. material lemnos, fără documente legale de provenienţă şi transport.Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 3000 de lei. Totodată au fost confiscate materialul lemnos şi autoutilitara folosită la săvârşirea faptei.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni l-au depistat pe C.V., de 52 de ani, din comuna Tigveni, care transporta cu un tractor pe DN73C, cantitatea de 2 mc material lemnos, având documente de însoţire întocmite necorespunzător. Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Şuici. Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii au stabilit că reprezentantul agentului economic emitent al documentului, nu a completat corespunzător avizul de însoţire a transportului de material lemnos.

Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 1000 de lei.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Simona Bucura Oprescu: “Obligația noastră este să punem stop dezastrului produs de PNL, prin votul de duminică!”

Avatar

Publicat

in

De

Stoparea pandemiei de coronavirus și ieșirea din criza economică sunt posibile! PSD este singurul partid care are un plan coerent și realist în acest sens, declară Simona Bucura Oprescu, candidat PSD Argeș pentru Camera Deputaților.

“PSD este singurul partid care are un plan coerent și realist atât pentru a opri pandemia, cât și pentru a ieși din criza economică!

Românii văd, simt și înțeleg dezastrul produs de PNL în acest an de guvernare. Numărul tot mai mare de îmbolnăviri, aproape 11.000 de decese, măsurile haotice dictate doar de interesul politic – toate acestea au arătat țării câtă incompetență poate produce Guvernul Orban! Nimeni nu mai crede în promisiunile disperate ale lui Iohannis și ale lui Orban! Argeșenii ne-au transmis că PNL va primi ceea ce merită la vot din partea lor.

Sunt convinsă că PSD va câștiga alegerile parlamentare! În ultimul an, am reconstruit partidul din temelii. Am adus alături de noi cei mai apreciați profesioniști, în special pe domeniul sănătății publice. Sunt parte a echipei noastre domnul doctor Remus Mihalcea, manager al Spitalului Clinic Colentina din București, doamna doctor Cristina Stocheci, domnul doctor Viorel Enache. PSD a aplicat criteriile de integritate. Suntem singurul partid care nu avem pe liste nici măcar persoane trimise în judecată. PNL are listele pline de persoane condamnate deja.

  • Guvernul liberal a adus cea mai mare scădere economică din Europa, de 6%;
  • Guvernul liberal este singurul din Europa care a închis școlile;
  • Guvernul liberal a generat peste 100.000 de șomeri numai pentru hoteluri, restaurante și cafenele și pierderi de 3 miliarde de euro doar pentru această industrie;
  • Guvernul liberal a refuzat aplicarea legii privind creșterea cu 40% a pensiilor;
  • Guvernul liberal distruge companiile cu capital românesc;
  • Guvernul liberal a refuzat dublarea alocațiilor pentru copii;
  • Guvernul liberal a împrumutat România cu 1.000 de euro pe secundă.
  • Pentru români, Guvernul PNL este mai periculos decât coronavirusul!

Obligația noastră este să punem stop dezastrului produs de PNL, prin votul de duminică! Pentru a-i opri pe liberali, trebuie să mergem pe 6 decembrie la vot! Modul cum votăm influențează direct modul cum trăim, iar de fiecare dată când PSD a fost la putere românii au trăit mai bine.

Vă rog, dragi argeșeni, pe 6 decembrie, de Sfântul Ierarh Nicolae, să mergem la vot și să votăm candidații PSD pentru Parlamentul României, poziția 6 pe buletinul de vot – garanția schimbării în bine a legislației românești pentru siguranța unui trai mai bun!”, transmite Simona Bucura Oprescu.

Realizat de KLANAR IMOB TOUR SRL la comanda PSD – Organizatia Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Curtea de Argeș | S-a trezit cu hoțul în casă, la ceas de seară

Avatar

Publicat

in

De

În seara zilei de 1 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a surprins într-o locuinţă un tânăr, care a fugit imediat ce a fost observant de către locatar. Din verificări s-a stabilit că persoana surprinsă în interiorul locuinței ar fi un tânăr de 18 ani, din Curtea de Argeș, cercetat în alte cauze penale, în care la data de 17 mai a.c. a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. După administrarea probatoriului, în cursul nopții, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend