Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Se dau bani de la stat pentru mii de elevi! Ce sume vor primi

Publicat

in

Vești bune pentru elevii din România! Guvernul a decis să majorează de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa de urgenţă modifică şi completează în acest sens Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011.

„Actul normativ modifică cadrul legal privind plata şi decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, se majorează de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu”, precizează sursa citată.

Pentru transportul elevilor se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei pentru distanta de până la 3 kilometri. Pentru distanţele ce depăşesc această valoare, suma se va suplimenta cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.

În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor emise de operatorii de transport, mai menţionează Guvernul.

De asemenea, în situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferenţa poate fi decontată din bugetele Consiliilor judeţene.

Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi cea de domiciliu pentru patru călătorii dus-întors/lună, precum şi pentru o călătorie dus-întors efectuată în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se va face pe baza documentelor de transport.

Totodată, prin actul normativ se stabileşte cadrul legal pentru a permite autorităţilor locale să susţină transportul şcolar specializat de tip curse şcolare pentru transportul de la ori până la unitatea de învăţământ în toate etapele învăţământului preuniversitar: primar, gimnazial şi liceal.

Finanţarea cheltuielilor pentru transportul specializat al elevilor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale, transmite Executivul, informează agerpres.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Se dau mii de lei! Ce condiție trebuie să îndepliniți

Publicat

in

Veste importată pentru anumiți români! Primăria a decis să acorde noi vouchere acestora. Mai exact, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,în acest moment, peste 40 de milioane de europeni sunt diagnosticaţi cu depresie, una dintre cele mai crunte boli şi prima cauză a dizabilităţii în lume. Printre ei se numără şi foarte mulţi români.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ZECI DE CONTROALE ALE ITM ARGEȘ – MUNITORI ANGAJAȚI LA NEGRU LA MAI MULTE FIRME

Publicat

in

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite prin lege, în perioada 09.02–10.03.2023 s-a desfăşurat Campania Naţională privind verificarea modului în care angajatorii români, agenţii de muncă temporară şi furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă respectă prevederile legale referitoare la relaţiile de muncă şi la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Obiectivele campaniei:

  • Identificarea angajatorilor care desfășoară activităţi lucrative cu cetăţeni străini non UE;
  • Identificarea agenţilor de muncă temporară care pun la dispoziţie cetăţeni străini non UE și a utilizatorilor pentru care aceste persoane prestează activitate;
  • Identificarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă care prestează servicii de ocupare pe piaţa internă a unor cetăţeni străini non UE;
  • Verificarea respectării prevederilor legale privind incheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă, respectiv, în cazul agentului de muncă temporară, a contractului de munca temporară, cu privire la cetăţenii străini non UE;
  • Verificarea respectării prevederilor legale privind punerea la dispoziţie și utilizarea salariaţilor temporari proveniţi din state non UE;
  • Eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare;
  • Creşterea gradului de conştientizare a entităţilor controlate privind necesitatea respectării prevederilor legale privind munca străinilor.

Astfel, în domeniul relațiilor de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a  efectuat un numar de 35 controale. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționalecuantumul amenzilor fiind de 13.000 lei.

Principalele deficiențe constatate: primirea la muncă fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, nerespectarea prevederilor legale privind compensarea cu timp liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, prestarea activității ca agent de muncă temporară fără obținerea prealabilă a autorizației de funcționare, nerespectarea obligațiilor de informare și consultare în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend