Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

SE CONFIRMĂ! Trotuarele XXS au încăierat doua familii din Curtea de Argeș, de Paști

Publicat

in

În urmă cu aproape 3 ani ziarul nostru scria, avand la baza documente și normative legale cu privire la oportunitatea și lățimea trotuarelor și a pistelor de biciclete, că, pe lângă alte neajunsuri, noile trotuare înguste vor da naștere unor scandaluri în traficul pietonal. O dovada clară în acest sens a venit chiar luni, adoua zi de Paști, când a avut loc un incident teribil aplanat de clientii unei terase. Mai exact, în zona restaurantelor din zona Bisericii Domnești doi bărbati au fost la un pas să se ia la bataie după ce aceștia s-au intersectat pe trotuarul din zona farmaciei Catena. Cei doi se aflau la plimbare alături de soții și copii, aceștia din urmă în cărucior. Dată fiind ingustimea trotuarului care nu permite decat mersul în șir indian, una dintre mămici a fost la un pas sa scape căruciorul în care se afla copilașul, in zona unde ar urma să functioneze pista de biciclete, actualmente un veritabil șanț periculos. Atât femeia cât și soțul acesteia au explodat la adresa celeilalte familii, acuzându-i că au mers la braț cu căruciorul în față și nu le-au dat prioritate. La rândul său, celălalt bărbat a strigat că ” și noi am ieșit la plimbare cu copilul. Ce-ai vrea, să mergem unul in spatele altuia precum măgarii?” Contrele și acuzele s-au amplificat și puțin a lipsit ca cele doua familii sa se încaiere. Câțiva clienți de la una din terasele din zona au intervenit și au amplanat conflictul. Comentariile celorlalți trecători sau al celor de la terasă au fost identice și anume că, cel puțin în acea zona în care trotuarul este extrem de îmgust, nu e de mers decât în șir indian, în nciun caz cu sotia, prietena, mama la brat. Asta decat daca primăria pune si un sens unic pe trotuar.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Ion Cristoiu: ‘Nu este exclus ca populația occidentală să fie drogată, pe ideea lasă, mă, gata, rușii sunt pe ducă, sigur că au făcut acolo, dar uite Zelenski ce succese are’

Publicat

in

De

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că mobilizarea rezerviștilor ruși anunțată de Vladimir Putin în discursul său către națiune este de fapt o diversiune menită să distragă atenția de la referendumul în teritoriile ucrainene ocupate.

Este al doilea mesaj către națiune de la începutul războiului. Este foarte important de precizat asta pentru că s-a vrut o comunicare către poporul rus. Esența discursului este anunțul privind referendumul, de fapt anunțul privind decizia de alipire a teritoriilor ucrainene cucerite la Rusia și nu mobilizarea parțială. După părerea mea, mobilizarea nu are cum să aibă efect acum, este în perspectiva deciziei de alipire și a fost gândită și ca o diversiune pentru a abate atenția de la referendum”, a declarant publicistul la Smart Tv.

Un alt moment considerat suspect de Ion Cristoiu este fuga rușilor de teama mobilizării, moment despre care publicistul spune că Putin nu ar fi străin, având în vedere ușurința cu care se trece granița, într-o țară cu regim dictatorial.

Toate acestea mi se par suspecte, inclusiv un lucru de care face caz presa românească, fără să se întrebe de ce, rușii care pleacă de teama mobilizării. Le-a dat drumul Putin. Niște tipi vor să fugă cu mașina, în Finlanda. Păi la granițele astea nu sunt ruși, care controlează? Ei nu au primit o dispoziție să-i oprească? Rușii joacă și au jucat foarte mult în această perioadă comedia slăbiciunii. 1. Ajută deplasarea, e ceva inimaginabil ce vrea el să facă. 2. Trimite în Occident toți spionii, pentru că în momentul în care s-a decis ca rușii să nu mai umble așa de capul lor prin Europa, unul din mijloace era verificarea lor, trebuia să ceri viză, cutare, cutare . Și acum, el trece cu ce? Și de unde știu eu ce e el?”, s-a întrebat publicistul.

În opinia sa, ca și în cazul ucrainenilor, exodul rușilor în Occident are ca scop și crearea unei diaspore puternice, care să influențeze deciziile la nivel international.

Cred că un alt scop interesant este crearea unei diaspore foarte puternice în Occident. De exemplu diaspora turcească este foarte puternică pentru că este toată de partea lui Erdogan. Polonezii, la fel. Ei influențează politica externă a Americii, iranienii, chinezii. Și atunci se adaugă la diaspora rusească și ăștia”, a susținut publicistul.

Ion Cristoiu nu exclude posibilitatea ca mobilizarea rezerviștilor să fi fost gândită și ca un instrument de șantaj.

Mobilizarea rezerviștilor cred că a avut și o altă misiune. Or fi gândit, acolo avem instituții serioase, KGB… cred că a gândit și ca un factor de șantaj pentru referendum bă, gata, fii atent, acum nu ne mai jucăm, nu mai e operațiune specială, facem mobilizare, adică am făcut un pas”, a mai spus publicistul.

Ion Cristoiu atrage atenția că, în discursul său, Vladimir Putin a susținut ceva de neconceput pentru secolul în care trăim și din perspectiva dreptului internațional: o țară să ia 20% din teritoriu altei țări și să o alipească.

În discursul lui Putin avem două mari salturi. A zis că sprijină militaricește referendumul, deja a fost asumat de către ruși. A doua chestiune a fost alipirea, refendumurile nu contează, sunt un pretext pentru alipire și apariția alături de cele două republici, Donețk și Lugansk, a unor regiuni care nu sunt rusofone. Dacă Donețk și Lugansk sunt practic independente după Crimeea, ucrainenii nu au putut pătrunde, dar Hersonul și Zaporojie sunt teritoriu ucrainean. Rămâne întrebarea cu Odesa, dacă va intra și ea. Ce înseamnă? Este un salt în primul rând din punct de vedere al dreptului internațional. Nu există ca o țară, în 2022, să ia 20% din teritoriu altei țări și să o alipească”, a afirmat publicistul.

Ion Cristoiu susține că, din această perspectivă, reiese clar că, încă de la început, rușii au atacat Ucraina nu pentru a bloca aderarea țării la NATO, ci ca să-i ia teritoriile.

Tot ce s-a știut până acum, cel puțin oficial, și Putin a zis, a fost faptul că ei au intrat de teamă că Ucraina intră în NATO. Nu-i adevărat. Au intrat ca să ia aceste teritorii. Deci încă din februarie, poate chiar din 2014. În momentul în care ai făcut acest lucru, înseamnă că din punct de vedere juridic rusesc ele devin teritorii rusești. Referendumul trece. Nici nu contează că are loc referendumul, trebuie să faci o comedie.

Poporul de acolo a decis că vrea cu Rusia, dar oricum Duma de Stat decide că acel teritoriu e rusesc, ca și Crimeea. (…) Aici vine posibilul moment al începutului celui de-al treilea Război Mondial. Pentru că în momentul în care ăla devine teritoriu rusesc, fășia aia de 1000 de km va fi granița de stat a Rusiei. În momentul în care ea este teritoriu rusesc, orice atac împotriva lui este declarație de război care dă posibilitate inclusiv a folosirii armelor nucleare limitate”, a subliniat publicistul.

Ion Cristoiu este încă circumspect în ceea ce privește reacția Occidentului și nu exclude ca Putin să amâne alipirea juridică a teritoriilor ucrainene ocupate și să folosească rezultatul referendumului ca pe o armă. 

Problema în cazul Occidentului este care e următorul pas. Deocamdată am imaginea, nu cred că e așa, de bâlbâială. Singurul lucru care cred că se discută acum este că după ce se alipește va fi un moment de criza rachetelor, adică un moment foarte dur (…) Adică, rușii au zis cine se atinge de teritoriul nostru este atac la Rusia. Nu cred că Zelenski are forțe să facă el.

Probabil că acolo se va încerca ceva, în care cele două părți își vor testa clipitul. (…) Din momentul în care alipește juridic, deocamdată avem referendumul, Putin poate să joace ca la șah și să păstreze asta ca o armă. Dacă rezultul este pozitiv, nu înseamnă că alipește mâine. Poate să zică mă mai gândesc. Deci, dacă se alipește, poți să dai ucrainenilor armă lângă armă, nu mai ai ce să faci pentru că rușii te copleșesc numeric și atunci singurul moment care ar putea să aducă ceva nou în acest război (…) ar fi venirea Occidentului”, a susținut publicistul.

În opinia sa, dacă Putin va alipi teritoriile ocupate și din punct de vedere juridic, Occidentul și americanii sunt obligați să provoace Rusia.

Dacă se hotărăște alipirea, clar că Occidentul sau americanii, depinde, dacă vor și ei să meargă până la capăt, trebuie să provoace Rusia. (…) Americanii și Occidentul sunt obligați să provoace. Pentru că, la rândul lor rușii, pentru că au alipit, au anunțat că trag. Riscul este ca Occidentul să zică ia să vedem, mă, tragi? (…) Documentele scoase la iveală arată că niciun moment cele două părți nu au fost în orb. Sunt aproape sigur că nu negociază Orban. Nu, e clar că sunt în contact tot timpul. Și pe canale neoficiale, Biden îi va spune lui Putin bă, ăla, puțin îi pasă, vom folosi rachete nucleare. Sau invers”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu nu exclude nici scenariul afganizării conflictului și nimeni să nu știe dacă războiul s-a încheiat, cine a pierdut sau cine a câștigat.

Dacă va fi, va fi scenariul afganizării, adică niciun moment nu se va spune că s-a terminat războiul și se va ajunge la această imensă manipulare și anume o să mai cucerească un sat. Nu este exclus ca populația occidentală să fie drogată, pe ideea lasă, mă, gata, rușii sunt pe ducă, sigur că au făcut acolo, dar uite Zelenski ce succese are. Și asta poate fi. Să nu se spună că cineva a câștigat sau a pierdut”, a mai spus publicistul, conform alephnews.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Economistul Mircea Coșea: ‘Puterea dolarului a ajuns să fie o expresie a rolului pe care Statele Unite îl joacă acum în lume. Dolarul este cel care va influența tot ceea ce mișcă în România’

Publicat

in

De

Profesorul de economie Mircea Coșea afirmă că dolarul va continua să crească în următoarea perioadă, şi lansează un avertisment cu privire la situaţia economiei româneşti. 

”După părerea mea, va mai continua această creștere (a dolarului – n.r.), nu într-un ritm atât de abrupt, însă, tot ceea ce se întâmplă acum în lume arată că actorul principal al lumii din punct de vedere economic, politic, poate și militar, sunt Statele Unite ale Americii. Puterea dolarului a ajuns să fie o expresie a rolului pe care Statele Unite îl joacă acum în lume. Ceea ce se întâmplă acum cu războiul din Ucraina este foarte clar, este posibilă o victorie a Ucrainei, Rusia își va alipi teritoriile. În partea cealaltă, China a renunțat la presiunea asupra Taiwanului, pentru că a realizat că nu are forța necesară. Deci dolarul este o expresie pe plan general a ceea ce înseamnă astăzi SUA.

Pentru cât timp? Asta nu știm. Dar, deocamdată, asta este situația, iar principalul perdant este Europa. Uniunea Europeană își pierde din ce în ce mai mult importanța și puterea economică și ajunge într-un prag de recesiune care este aproape foarte greu de evitat. Nu a rezolvat problema energiei, iar din punct de vedere politic există o instabilitate extremă, mai ales după ce s-a întâmplat în Italia”, a spus profesorul de economie Mircea Coșea.

”Eurizarea” economiei românești ne leagă de economia instabilă a Europei

„Economia românească nu este o economie mare și nici foarte puternică, însă este contagiată de tot ceea ce se întâmplă în plan monetar. Efectele creșterii dolarului ne vor afecta. Tot ceea ce, până la urmă, consumăm, importăm va fi mai scump. Sunt anumite lucruri care în mod tradițional se importă în dolari: energia, în principal, petrolul, tot ceea ce înseamnă tehnică modernă de calcul, materii prime importante și toate tranzacțiile importante pe plan imobiliar la nivel global, se plătesc toate în dolari.

Dolarul este cel care va influența tot ceea ce mișcă în România pentru că, deși este o economie cu o monedă națională proprie, leul, economia românească este eurizată, noi calculăm și plătim în euro multe lucruri, inclusiv la telefonie, cablu, fel de fel de servicii sunt evaluate în euro. Pierderea raportului pe care euro îl are față de dolar pe noi ne va afecta”, a mai afirmat Coșea.

Importul de armament este important, însă achizițiile se fac în dolari

”Mai există un element care a început să fie important pentru noi, acum că dolarul crește, și anume importul masiv pe care îl facem în domeniul armamentului. Suntem obligați să facem chestia asta și bine facem, pentru că suntem la granița unui război despre care nu știm cum se va termina. Expansiunea rusească este greu de preconizat în termeni reali, deci e bine să avem o armată puternică.

Asta înseamnă import de armament pe care îl facem în cea mai mare parte din SUA, deci plătim în dolari. Sigur că aici ar trebui să existe din partea noastră o preocupare mai intensă pentru punerea în aplicare a unei legislații offset, ceea ce presupune reducerea unor costuri prin contracte care să permită României să aibă părți componente produse în țară sau măcar mentenanță”, a concluzionat Mircea Coșea, conform dcnews.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend