Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SCUMPIRI înaintea Paştelui. Preţ dublu faţă de anul trecut la carnea de miel

Publicat

in

Cu trei săptămâni înaintea Paştelui crescătorii de oi solicită în jur de 11 – 15 lei pe kilogramul de miel în viu, de la 8 lei anul trecut, din cauza ofertei limitate, dar foarte mulţi mizează pe export şi ţin animalele pentru vară sau toamnă, relateaza mediafax.ro.

În Botoşani, kilogramul de carne se vinde cu 11 lei. Ionică Nechifor, cel mai cunoscut crescător de ovine din rasa Karakul din judeţ, spune că în acest an mieii ajunşi la greutatea optimă pentru vânzare sunt foarte puţini, ceea ce justifică preţurile care ajung şi la 15 lei pe kilogram, aproape dublu faţă de cele din 2017. Însă în Botoşani, conform site-urile de vânzările online, preţurile nu depăşesc încă 11 lei pe kilogram.„Preţurile de acum nu putem să le luăm ca şi preţuri de referinţă. Ele sunt încă mult înaintea sărbătorilor Pascale. Mieii sunt foarte puţini. În zona noastră, de exemplu, pentru această perioadă, având în vedere că Paştele este mai devreme, fătările sunt undeva în luna martie, mieii nu sunt atât de mari. De aia probabil şi preţurile un pic mai ridicate. Greutatea ideală pentru un miel de Paşte trebuie să fie între 9-11 kg în carcasă, asta ar însemna să aibă 22-23 kg în viu”, a explicat Ionică Nechifor pentru Agrointeligenţa.

Oierul, care ocupă şi funcţia de director interimar al Staţiunii pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor de la Popăuţi din judeţul Botoşani, spune că mieii din exploataţia proprie vor pleca în 2018 la export. ”Sunt în negociere cu o firmă din Israel care îşi doreşte foarte mult să încheie contracte cu fermierii după perioada de Paşti, iar ei oferă un preţ destul de rezonabil, zic eu, doar pentru masculi, că aşa sunt regulile la ei. Oferă un preţ destul de bun în comparaţie cu ce se vehiculează la ora actuală pe piaţă”, a spus oierul. Ionică Nechifor spune că din informaţiile pe care le are ciobanii care au exploataţii mai mari au intrat deja în negocieri cu marile magazine astfel încât carnea de miel va fi găsită şi în supermarketuri în perioada Pascală. ”Am înţeles că au fost deja câteva discuţii cu supermarketuri, deja în teritoriu au fost câteva discuţii cu fermierii mai mari, în zona Ardealului, Banat, unde au intrat în relaţii directe pentru a putea valorifica în supermarketuri aceşti miei, chiar acum, în perioada de Paşte. Se fac negocieri la preţuri acum. Chiar am avut o discuţie cu domnul ministru, Petre Daea, şi a întrebat în ce stadiu ne aflăm cu discuţiile şi negocierile cu supermarketurile. Sunt discuţii directe pentru fiecare judeţ. La mine, la Botoşani, încă nu au fost discuţii. La noi mieii care sunt cu destinaţie carne cumva abia acoperă cerinţa de pe piaţa judeţeanşă”, a punctat oierul botoşănean.

În Hunedoara, preţurile variază între 12 şi 14 lei pe kilogram în viu. „Preţul mieilor noi ne dorim să fie minim 22-25 lei carcasa şi viu între 11-13 lei. Ne-am dori, dar depinde totul de forţa de cumpărare a românilor. Acesta ar fi un preţ corect, nu un preţ mare, ci un preţ corect ca fermierul să-şi recupereze cheltuielile de peste an cu animalele. Am avut fătări timpurii şi sunt miei, marfă este pe piaţă. Chiar am discutat şi cu colegii de prin ţară, am avut şi ieri întâlnire la Minister şi sunt miei. Nu se pune problema. Dar totul e de preţ. Sperăm să fie un preţ cât de cât corect ca fermierul să poată să îşi recupereze cheltuielile şi să îşi continue activitatea”, a declarat pentru agrointel.ro Dumitru Andreşoi, fermier din Hunedoara. Mărimea exploataţiei pe care o are îi dă posibilitatea să aibă un cuvânt de spus şi în negocierile pentru export, astfel că păstrează mieii pentru pieţele externe. ”Pe piaţa europeană într-adevăr animalele de carne au un plus de valoare la preţ, pe piaţa europeană, unde se sacrifică carcasele, dar în general românul preferă orice carne. Dobrogea mănâncă mai mult Merinos, Moldova mai mult Karakul, restul ţării Ţurcană. Ţinând cont că şi Paştele este foarte timpuriu, o să avem alte preţuri, pentru că mieii sunt miei buni, dar una e să fie Paştele pe 15 mai, alta să fie în 8 aprilie, e o lună şi ceva mai repede. Noi nu vindem, îi lăsăm să mai crească iar în lunile iulie-august înţărcăm şi îi băgăm pe îngrăşat, sperăm spre ţările arabe să vindem în toamnă. De Paşti nu vindem, niciodată nu am vândut, pentru că avem efective mari şi nu mulgem, dar sunt colegii din asociaţie care vând, vin şi îşi procură crotalii. Acum stau la coadă săracii, să îşi identifice mieii să poată ieşi cu ei la vânzare pe piaţă. Noi sperăm să putem să exportăm în toamnă. Niciodată nu ne-au rămas animale, tineretul a plecat tot spre export”, a declarat Dumitru Andreşoi.

Nicolae Cioranu, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Romovis, spune că mieii nu au avut timp să se facă pentru greutatea optimă pe care o cere piaţa, dar o parte dintre ei din exploataţiile care au avut fătări mai timpurii animalele au ajuns la kilogramele potrivite. În privinţa preţului, oierul din Arad arată că este încă devreme deoarece nu ştie „ce oferă piaţa”. „Nu putem vorbi de preţuri acum, putem doar povesti până în perioada pascală. Dacă dăm nişte preţuri acum, le dăm total eronate, pentru că nu îşi spun cuvântul cererea şi oferta. Deci dacă mai stăm un pic, măcar o săptămână, ca să nu povestim, să nu fim pe lângă subiect, că nu ştim ce oferă piaţa”, a declarat Nicolae Cioranu.

Oierul subliniază că piaţa mieilor nu este atât de favorabilă pentru că sunt ciobani care au rămas cu miei din 2017 nevânduţi şi nu şi-au găsit nici acum cumpărători. Doar exportul îi mai salvează pe ciobanii care sunt suficient de norocoşi să găsească clienţi.„Din mieii rămaşi într-adevăr o parte pleacă la export, o piaţă pleacă în pieţe, nu în supermarketuri, că fermierii încă nu au acces la vânzările din supermarket. Mieii care rămân îi creştem mari şi ne rugăm de careva să ni-i cumpere. Exact cum suntem acum, că în România cred că sunt peste 100.000 de miei depăşiţi de cantitatea optimă a pieţei, miei din 2017, care au ajuns la greutatea de 70 kg şi nu avem cui să-i vindem. Neavând cui să-i vindem, preţul e dezastruos la ei. Îi dăm la abator, dar nu avem cui. Nu contează cui vindem, realitatea este că nu avem cui vinde. În România, de câţiva ani, oferta a depăşit cererea”, a conchis crescătorul.

Andreea Ioana Pop este o tânără din Cluj care a înfiinţat în anul 2012 cu fonduri europene o fermă de oi din rasele Dorper şi Ţurcană. Acum vinde metişi iar în timp a reuşit să îşi formeze clienţi fideli. „Anul acesta sper ca preţul să mai crească puţin deşi veştile nu sunt prea bune. Noi avem noroc că fătările de anul acesta au fost majoritatea prin decembrie-ianuarie, mieii sunt destul de mari, având în vedere că sunt metişi rezultaţi prin încrucişarea raselor de Ţurcană cu Dorper. Calitatea cărnii a crescut foarte mult şi cred că o să-i vindem după Paşti direct la un abator specializat care exportă carnea de metis, având o calitate superioară”, a explicat tânăra crescătoare. Ea spune că rasele de carne nu sunt susţinute în România iar în cazul metişilor pe care îi creşte nu există nicio subvenţie alocată de la Ministerul Agriculturii. ”Subvenţiile mari se dau doar ovinelor de lapte, iar rasa de carne nu prea contează. Aşa că ne descurcăm cum putem”, spune Andreea Ioana Pop.

Conform site-urilor de vânzări, pentru mieii Dorper se cere chiar şi 15 lei pe kilogram în viu.

Un crescător de oi din Timiş are deja rezervaţi peste 500 de miei care vor fi sacrificaţi în următoarele săptămâni. Cei mai mulţi vor pleca însă în ţările arabe şi nu pe piaţa internă. „Se vinde şi la români, numai că atunci în vinerea Paştelui, mai târziu. Omul îl ia proaspăt, nu îl baga în congelator”, a explicat Dumitru Bodea, crescător de oi. Conform site-urilor de specialitate, în judeţul Timiş ciobanii cer 13 lei pe kilogramul de carne în viu dar sunt unii ciobani care se mulţumesc şi cu 10 lei pe kilogram.

În judeţul Alba, crescătorul Ioan Moga a mizat pe încrucişarea rasei Suffolk cu Ţigaia românească. Carnea este mai dulce şi nu conţine grăsime. „Este o rasă de carne în primul rând prin faptul că are spatele mai lat, pulpele sunt mai mari şi are un spor de creştere cu mult mare faţă de Ţurcană. Acum mielul are cam 20 de kilograme, la Paşti va avea 30”, se laudă Ioan Moga. Cei care îşi rezervă un miel de pe acum vor da în jur de 20 de lei pe kilogram, la carcasă. Dacă la mielul autohton se pierde prin sacrificare în jur de 50 la sută, la metisul de carne pierderea este de 30%.

Oierii s-au aliat şi pe Facebook, relatează Agrointeligenţa. În prezent grupurile destinate fermierilor sunt pline de anunţuri ale intermediarilor. Oierii au declarat război acestor cumpărători, care oferă chiar şi 8 lei pe kilogram, urmând ca ei să ceară dublu. „Salut ciobănaşi. Nu daţi mieii pe nimic ca să nu rămâneţi cu ei , nu vă fie frică. Haideţi să ţinem toţi la preţ să nu mai profite samsarii de pe urma noastră. Ştiţi foarte bine câtă muncă şi chin este cu oile, aşa că haideţi să ne dăm mână cu mână şi să ţinem toţi unul cu altul că doar aşa putem lua un preţ mai binişor”, îi îndeamnă Ioan Suciu pe crescătorii care fac parte din Grupul Ciobanilor Adevăraţi de pe Facebook. Lucian Caltun, un alt crescător de pe grup anunţă că preţul pe care îl cere pentru cei 700 de miei pe care îi are de vânzare este de 16-17 lei/kg , cu o greutate medie 20 kg.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Gabriela Firea, dezlănţuită împotriva lui Nelu Tătaru, după anunţurile despre Spitalul Colentina: ‘Diletantism! Rea-credinţă! Bonus de ticăloşie!’

Publicat

in

De

Gabriela Firea îi reproşează ministrului Sănătăţii că a anunţat la televizor că s-a primit aviz de la DSP pentru deschiderea Spitalului Colentina, deşi nici autoritatea tutelară, nici medicii nu au fost anunţaţi. Primarul general al Capitalei afirmă că încearcă de o lună să deschidă acest spital pentru pacienţii cronici.

„Diletantism! Rea-credinta! Asa poate fi caracterizata iesirea manipulatoare din aceasta seara a ministrului sanatatii. Dl Tataru s-a laudat la televizor, si nu institutional, asa cum este legal, ca se redeschide Spitalul Colentina. Fara sa spuna cand, cum, ce se intampla cu pacientii covid internati. In dispret fata de cadrele medicale si pacienti.

Vestea ar fi una buna, daca nu ar fi insotita de grotesc. Pentru ca, desi facem demersuri de peste o luna de zile sa redeschidem acest spital pentru pacientii cronici, ministrul Tataru refuza cu indarjire! La ordinul sau, DSP Bucuresti a tinut bolnavii cronici la poarta spitalului, refuzand sa ne dea avizul pentru redeschidere. Nici pana azi, nu am primit, la spital ori la Assmb, avizul DSP, atat de mult asteptat de peste 20 000 de pacienti si cadre medicale”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Primarul Capitalei îl acuză pe Tătaru şi de un „bonus de ticalosie”, pentru că ar fi furnizat pe surse informaţia că managerul Spitalului Colentina este infectat cu coronavirus.

„Ministerul sanatatii livreaza, pe surse, stirea ca managerul de la Colentina s-a contaminat cu Sars-Cov 2. In dispret fata de drepturile fundamentale ale pacientilor, precum si drepturile constitutionale ale fiecarui roman.

Managerul de la Colentina NU este presedintele Romaniei, nu are obligativitatea de a prezenta public un buletin medical. Sanatos sau pacient, are dreptul sa decida daca face publice date cu caracter personal. Daca ne mai trebuia o mostra ca acolo, sus, sunt doar diletanti si indecenti, am avut-o in seara asta!”, mai scrie Gabriela Firea.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

ANAD şi Federaţia Sindicală Sportul Românesc vor derula acţiuni comune pentru combaterea dopajului

Publicat

in

De

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a semnat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, un parteneriat cu Federaţia Sindicală Sportul Românesc prin care se vor derula acţiuni comune de informare şi educaţie în direcţia prevenirii şi combaterii dopajului în sport dedicate sportivilor şi personalului asistent al sportivilor, potrivit Agerpres.

Preşedintele ANAD, Cristian Balaj, a declarat că federaţia sindicală va ajuta în mod direct popularizarea programelor antidoping în rândul sportivilor.

„Am discutat cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Sportul Românesc despre dorinţa dânşilor de a veni în sprijinul sportivilor pe care îi reprezintă şi nu numai şi de a organiza acţiuni în tot ceea ce înseamnă promovare, prevenţie, informare, educaţie şi a celorlalte noţiuni legate de antidoping. Este o problemă spinoasă iar din păcate istoria recentă a demonstrat că ne confruntăm la nivel naţional cu probleme. La nivel mondial sancţiunile sunt la un nivel ridicat şi toleranţă zero faţă de încălcarea regulamentelor. Este important pentru noi ca toţi sportivii din România să fie informaţi. Iar noi vom populariza cu ajutorul celor de la sindicat tot ce înseamnă prevenţie şi educaţie în această zonă. Sperăm ca această colaborare cu Federaţia Sindicală Sportul Românesc să aibă succes”, a afirmat Balaj.

Citește și: Ne întoarcem la starea de urgență, după ce cazurile de coronavirus au explodat? Reacție de ultimă oră a lui Raed Arafat

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sportul Românesc, Emilian Hulubei, a menţionat că organizaţia sindicală se va ocupa atât de partea de prevenţie, cât şi de consilierea sportivilor celor care au fost depistaţi pozitiv.

„În cadrul federaţiei avem un program sindical prin care încercăm să le oferim membrilor noştri cât mai multe servicii. Iar acesta este un serviciu care vine în ajutorul lor. Ne pregătim să lansăm şi o aplicaţie mobilă în care vom insera mai multe servicii, unul dintre ele este antidopingul, iar altul trucarea meciurilor. Toleranţa este zero faţă de doping, iar sportivii noştri trebuie să fie informaţi la zi despre această problemă. Bineînţeles, chiar dacă îi vom informa pe sportivi, există posibilitatea ca unii dintre ei să mai greşească. Iar atunci cu siguranţă că vom asigura şi consiliere, vom veni lângă ei să îi ajutăm atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere mental. Pentru că se ştie cât de greu îi este unui sportiv să treacă peste o perioadă lungă de suspendare”, a explicat el.

Prezent la conferinţa de presă, Dumitru Costin, secretar general al Federaţiei Sportul Românesc, dar şi preşedinte al Blocului Naţional Sindical, a subliniat necesitatea unui asemenea parteneriat.

„Azi, Federaţia Sportul Românesc semnează azi un parteneriat cu ANAD. Antidopingul este un subiect constant pe agenda noastră sindicală. Din păcate, multe dintre federaţiile sportive din România tratează superficial problema aceasta. Şi văzând că există această lejeritate în tratarea subiectului am spus că e momentul ca noi să ne implicăm. Pentru că, de exemplu, anul trecut, după ce s-a întâmplat la Corona Braşov, am încercat să aflăm cum s-au făcut campaniile de educare şi informare privind dopingul în handbalul românesc. Şi am constat că cei de la FRH au avut aşa ceva, dar au făcut la nivel de antrenori. E important de ştiut de ce medicii de la echipele de handbal nu au beneficiat de un astfel de program. Şi atunci nu am mai fi avut nebunia de la Corona Braşov cu medicul care a zis că e bine de făcut acea procedură şi acum, iată, sportivele au de suferit. Şi atunci am zis că e cazul să creăm un cadru cu ANAD. Ne propunem să lucrăm împreună, să avem acces cu sprijinul ANAD la informaţii proaspete din domeniu şi prin grija noastră acestea vor ajunge direct la sportivi. Vrem să luăm aceste măsuri suplimentare pentru că nu dorim să se mai întâmple situaţii care îi pot lăsa pe sportivi pe drumuri sau cu suspendări lungi cu consecinţe asupra carierelor lor”, a precizat Costin.

ANAD şi Federaţia Sportul Românesc, organizaţie sindicală ce reprezintă sportivii, având ca membri afiliaţi Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) şi Sindicatul Handbaliştilor din România (SHR), îşi vor concretiza parteneriatul instituţional prin ducerea la îndeplinire a mai multor obiective. Printre acestea se numără organizarea unor acţiuni de informare a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor în legătură cu riscul utilizării substanţelor şi metodelor interzise asupra sănătăţii şi din punct de vedere sportiv sau acordarea de asistenţă, în timp real, sportivilor şi personalului asistent al sportivilor, de colectivul de experţi antidoping din cadrul ANAD.

De asemenea organizaţia sindicală va susţine ANAD în demersurile de promovare şi consultare publică a iniţiativelor de acte normative în domeniul prevenirii şi combaterii dopajului în sport şi traficului ilicit, inclusiv în direcţia încadrării într-un regim juridic mai sever a unor fapte grave ce contravin legislaţiei. În acelaşi timp, Federaţia Sportul Românesc va colabora cu ANAD în acţiunile întreprinse în cadrul proiectului „Ajustarea legislaţiei relevante privind combaterea dopajului în sport”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend