Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Schimbări la foc continuu făcute de Klaus Iohannis! (surse)

Avatar

Publicat

in

Președintele României, Klaus Iohannis, se pregătește să făcă o mutare de proporții.

Preşedintele Klaus Iohannis a întocmit o listă de 32 de ambasadori care urmează să fie supuşi procedurii de aprobare în următoarea perioadă. 14 dintre cei 32 de diplomaţi sunt femei, informează Știripesurse.ro.

Deocamdată, de pe listă lipsesc ambasadorii în SUA şi UE. Dan Mihalache, fostul ambasador la Londra, urmează să plece în Cipru. Pentru Ambasada SUA, potrivit unor surse, era în cărţi Ana Birchall, însă această variantă pare tot mai improbabilă. Ambasadorul României la NATO, Stelian Stoian, ar putea să preia ambasada de la Viena, fiind în cărţi şi pentru Washingon, însă decizia nu este luată încă, potrivit unor surse diplomatice. Ambasadorii la Paris şi la UE şi-ar dori să facă rocada, iar soarta ambasadei de la Berlin este în mâinile lui Klaus Iohannis. Incertă e şi situaţia ambasadoarei din Belgia, Andreea Păstârnac, care ar fi rămas fără certificat ORNISS.

Lista ambasadorilor, în ordinea alfabetică a ţărilor în care vor fi trimişi:

Albania – Octavian Şerban. Un diplomat mai puţin cunoscut.

Argentina şi Paraguay – Dan Petre. Este fiul Zoei Petre, fostă consilieră a preşedintelui Emil Constantinescu, decedată în urmă cu trei ani. Dan Petre a fost directorul Institutului Diplomatic, dar şi fostul soţ al prinţesei Brianna Caragea.

Australia, Noua Zeelandă, Kitibati, Fiji, Solomon, Vanuatu, Samoa, Tuvalu, Nauru – Radu-Gabriel Safta. Fost consul general la Istanbul. Fost ambasador în Africa de Sud. Este cunoscut ca un apropiat SIE.

Bosnia şi Herţegovina – Anton Păcureţu. Fost ambasador în Bulgaria. Acuzat că a colaborat cu Securitatea, a câştigat definitiv la Curtea de Apel Bucureşti. O înlocuieşte pe Manuela Constantinescu, o fostă apropiată a lui Băsescu.

Bulgaria – Brânduşa-Ioana Predescu, fostă ambasadoare în Olanda, fostă purtătoare de cuvânt MAE. A fost şi consul general la Munchen. Este soţia producătorului Mişu Predescu (Pro TV). Îl înlocuieşte pe Ion Galea, apropiat al lui Aurescu, care ar putea primi o funcţie mai importantă.

Canada – Bogdan Mănoiu. Fost consilier al lui Băsescu, însărcinat cu afaceri în Canada. A fost numit secretar de stat la data de 3 februarie 2017, în cadrul structurii din Ministerul Afacerilor Externe coordonate de ministrul delegat pentru afaceri europene Ana Birchall.

Cehia – Maria Antoaneta Barta. Secretar în MAE, apropiată de fostul ministru George Ciamba.

Cipru – Sorin-Dan Mihalache. Retras de la Londra, a fost şeful Cancelariei Prezidenţiale la începutul mandatului lui Klaus Iohannis. Fost parlamentar PSD, a trecut ulterior la PNL, ocupând funcţia de secretar general adjunct al Guvernului Ponta.

Finlanda – Maria Ligor. A fost numită ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni în Guvernul Cioloş. A fost ambasador în Canada şi Spania. Porecla sa în MAE este „Infanta”.

Georgia – Răzvan Rotundu. Diplomat de carieră, fost ambasador în Finlanda, apropiat de fostul ministru Titus Corlăţean, dar şi de Bogdan Aurescu.

India, Maldive, Bangladesh, Nepal – Daniela-Mariana Sezonov-Ţane. O necunoscută chiar şi pentru diplomaţii de carieră. Pasionată de cultura indiană, este în MAE din anii 90, a lucrat în India, apoi la Crucea Roșie Internațională în zone de conflict. Este autoarea unei cărți despre experiențele personale, intitulată „De la India la indiile Africii”.

Indonezia, Timorul de Est – Dan-Adrian Bălănescu. Fost consilier al lui Băsescu, a fost ambasador în Lituania şi Letonia.

Iran – Mirela-Carmen Grecu. Director în MAE, apropiată de fostul ministru Baconschi. A fost căsătorită cu SPP-istul lui Adrian Năstase, din perioada în care acesta era ministru de Externe.

Liban – Radu-Cătălin Mardare. Fost prefect de Bacău şi fost senator PSD, considerat apropiat al lui Hrebenciuc. A fost consul la Sevilla. Este prieten cu Vlase, șeful SIE.

Macedonia de Nord – Adela-Monica Axinte. Mai puţin cunoscută, a fost director la Direcţia Neproliferare.

Malaezia, Brunei – Nineta Bărbulescu. Fostă ambasadoare în Australia, a fost secretar de stat în perioada lui Adrian Năstase şi fost preşedinte ANCEX.

Marea Britanie – Daniela Laura Popescu. A fost consilieră a lui Klaus Iohannis, apropiată de fostul ministru George Ciamba. Căsătorită cu avocatul Antonie Popescu.

Maroc, Mauritania – Maria Ciobanu. Fostă consilieră a lui Băsescu, a fost reprezentantul permanent al României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva.

Mexic, Nicaragua, El Salvador, Costa Rica, Guatemala, Honduras – Marius-Gabriel Lazurca. Omul cu acelaşi nume de familie ca al părinţilor lui Carmen Iohannis, fost ambasador la Vatican, Chişinău, Budapesta. Apropiat de Teodor Baconschi. Familist convins, are o reputaţie bună, iar trimiterea în Mexic este considerată sub potenţialul său.

Muntenegru – Matei-Viorel Ardeleanu. Diplomat de carieră. Fost ambasador în Danemarca. Fost diplomat la UE.

NATO – Dan Neculaescu. Actual secretar de stat în MAE, colaborator apropiat al ministrului Aurescu, la fel ca soţia sa. A intrat în MAE în perioada lui Adrian Năstase. Este fiul lui Sache Neculaescu, jurist reputat, bun prieten cu Adrian Ţuţuianu.

Olanda – Lucian Fătu. Un diplomat cu experienţă, fost ambsador în Finlanda, Lituania, Grecia. A fost chemat din Grecia pentru ca în locul său să fie trimis fostul ministru George Ciamba. În centrala MAE a ocupat mai multe funcţii de conducere.

Peru, Bolovia, Ecuador – Camelia Ion-Radu. A fost şef secţie consulară la Ambasada României la Santiago de Chile (2010-2016) şi consilier diplomatic, respectiv ministru-consilier la Direcţia America Latină şi Caraibi din cadrul MAE (2016-prezent).

Rusia – Cristian Istrate. Fost procuror la Parchetul Judecătoriei Sector 5. Diplomat de carieră, fost ambasador la Viena, la organizaţiile internaţionale şi în Norvegia.

Senegal, Guineea, Mali, Coasta de Fildeş, Capul Verde, Burkina Faso, Gambia, Guineea Bissau – Nicolae Năstase. Fost ambasador în Tunisia şi fost adjunct al ambasadorului de la Strasbourg.

Serbia – Silvia Davidoiu. Diplomat de carieră, fostă ambasadoare în Austria. Soţul său este ambasador în Norvegia.

Turcia – Ştefan-Alexandru Tinca. Este fiul lui Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării în Guvernul Văcăroiu. A fost secretar de stat în MApN în mandatul lui Mihnea Motoc, este apropiat şi de Teodor Meleşcanu, care l-a propulsat în funcţia de director general. Soţia sa, Ana Tinca, a activat la Ambasada de la NATO. A mai ocupat funcţia de ambasador al României în Belgia.

UNESCO – Simona Mirela Miculescu. Diplomat de carieră, fostă ambasadoare la ONU. A fost consiliera lui Ion Iliescu pe politică externă. Căsătorită cu Ovidiu Miculescu, fostul şef Radio România.

Ungaria – Gabriel-Cătălin Şopandă. Diplomat de carieră. Fost ambasador în Turcia. A fost şef de cabinet al lui Adrian Cioroianu, Cristian Diaconescu şi Lazăr Comănescu.

Uruguay – Ana Voicu. Fost ambasador în Mexic. Fost director Direcţia Generală UE din MAE.

Uzbekistan – Daniel Cristian Ciobanu. Fost ambasador în Azerbaidjan, fost director la Direcţia pentur Republica Moldova din MAE, considerat apropiat de SIE.

Vietnam, Cambodgia – Cristina Romila. Directorul Direcției Asia-Pacific din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Vezi și

Ultimă oră! Protestatarii și-au pus corturile în Piața Victoriei: De azi înainte, rămânem în protest maraton

EXCLUSIV Document. Lovitură pentru un șef din Poliție! DNA îl anchetează pentru dare de mită

Acuze devastatoare la adresa USR: ‘Oameni din echipa de campanie consumă droguri și se mândresc cu asta’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Marcel Ciolacu: Când ai de gând să prezinți public bugetul României?! Dacă nu aduce austeritatea, de ce îl țineți ascuns?

Avatar

Publicat

in

De

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că noul premier al României va fi de la PSD și acuză PSD că pregătește măsuri de austeritate, motiv pentru care vrea să țină ascuns bugetul pe 2020.

„Să rămână scris! Orban, 24 octombrie 2020: “Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile.”

Așa este! Iar premierul va fi de la PSD!

În schimb, PNL va rămâne cu traseiștii, impostorii și penalii, Ludovic!

Și, totuși… când ai de gând să prezinți public bugetul României?! Dacă nu aduce #austeritatea, de ce îl țineți ascuns?!

#noulPSD #votezicasatesalvezi #masuripentruoameni”, scrie Ciolacu pe Facebook.

Vezi și:Vești importante! Iată cum puteți intra în posesia acestui tip de pensie

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Mega-veste! Cu cet va crește valoarea tichetului de masă

Avatar

Publicat

in

De

Începând cu luna octombrie, valoarea tichetului de masă crește, nu însă și cea a tichetului de creșă. Noile valori sunt valabile pentru semesrul al doilea al anului 2020 și apar în două acte normative publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, prin Ordinul Ministerului Muncii 1.452/2020, valoarea tichetului de masă se majorează cu UN LEU, de la 20 la 20,01 lei, în timp ce e Ordinul Ministerului Muncii 1.352/2020 precizează că valoarea tichetului de creșă rămâne la 470 de lei.

Ultima dată, valoarea ambelor tipuri de tichete a crescut în aprilie 2020 – cel pentru masă de la 15,18 la 20 de lei, iar cel pentru creșă de la 460 la 470 de lei.

Potrivit Legii 165/2018, tichetele de masă sunt bilete de valoare pe care angajatorul le poate acorda lunar salariaților, ca alocație de hrană. Acestea se folosesc numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare. Valoarea de 20,01 lei este una maximă, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend