Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Schimbari la Camera de Comerţ şi Industrie Argeş: un nou Director General, o nouă proiecţie asupra viitorului

Avatar

Publicat

in

camera de comert argesÎnceputul de an 2014 aduce schimbări în structura de conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş: Valentin – Simion Zanfir este noul Director General  al organizaţiei judeţene, înlocuindu-l pe Marian Pantazi, care a rămas în poziţia de consultant după luarea deciziei de pensionare.

De profesie economist, Valentin – Simion Zanfir este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi al studiilor de masterat în domeniul Managementul afacerilor la Universitatea din Piteşti. Experienţa profesională a noului director este legată direct de mediul financiar – bancar, respectiv de activităţile de consiliere şi consultanţă financiară la Fondul Româno – German şi Banca Comercială Carpatica SA, Sucursala Piteşti, precum şi de poziţiile de Director Sucursală ocupate succesiv la ProCredit Bank S.A. România (2005 – 2010) şi Libra Internet Bank S.A. (2010 – ianuarie 2014).

Valentin – Simion Zanfir se alătură echipei Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş cu intenţia declarată de a-i reda acesteia rolul de voce unitară a mediului de afaceri local şi de punte de legătură între acesta şi instituţiile publice: „Încrederea îmi este dată de faptul că instituţia Camerei de Comerţ este una de un prestigiu incontestabil, în România şi oriunde in lume, iar expertiza, imaginea şi contactele pe care aceasta le are sunt atuuri extrem de importante. Este de datoria mea şi a echipei pe care o conduc să deservim interesele mediului de afaceri local, ale întreprinzătorilor, şi să le oferim servicii de calitate şi susţinere pentru  proiecte, consultanţă, reprezentare etc.  De asemenea, consider ca este foarte important să se promoveze în rândul mediului de afaceri localideea de unitate, care nu  poate aduce altceva decât o voce mai puternică şi o coeziune mai mare  pentru scopul care ne este comun tuturor, acela de creştere, de dezvoltare şi de valorificare a oportunităţilor pe care le oferă piaţa şi realităţile economice”.

 

Viziunea exprimată consonează astfel cu cea a actualului Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş, Gheorghe Badea, care şi-a pus experienţa şi dorinţa într-un scop unic, acela al apropierii mediului de afaceri de instituţiile publice şi de comunitate. În acest fel, sunt create premisele unui parteneriat onest, care se bucură de susţinerea tuturor membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Marea Britanie vrea să introducă de la 1 ianuarie noi reguli pentru a interzice accesul cetăţenilor UE cu cazier

Avatar

Publicat

in

Marea Britanie va introduce de la 1 ianuarie noi reguli prin care va interzice intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor din Uniunea Europeană care au cazier, ceea ce va însemna un tratament egal pentru aceştia cu regimul aplicat cetăţenilor cu situaţii similare din restul ţărilor lumii, transmite Reuters.

‘Prea mult timp, regulile UE ne-au obligat să acceptăm infractori străini periculoşi, care abuzează de valorile noastre şi ne pun în pericol modul de viaţă, pe străzile noastre’, a afirmat ministrul de interne Priti Patel.

‘Marea Britanie va fi mai sigură datorită controalelor de frontieră mai ferme şi mai corecte atunci când infractorii străini, indiferent de naţionalitate, vor fi supuşi aceloraşi reguli’, a spus Patel.

Modificările vor fi prezentate joi în parlament.

Ele prevăd că infractorilor străini condamnaţi la cel puţin un an de închisoare li se va interzice intrarea în Regatul Unit, iar pentru cei cu sentinţe mai scurte decizia va fi luată în funcţie de fiecare caz individual.

Şi cei care nu au executat condamnări ar putea fi respinşi la graniţă dacă sunt recidivişti sau au primit o condamnare de orice fel în precedentele 12 luni şi nu au mai intrat anterior în Marea Britanie.

Potrivit guvernului, aceste reguli, care nu li se vor aplica cetăţenilor UE acoperiţi de măsuri din acordul de Brexit, se înscriu în eforturile menite să consolideze frontierele ţării.

Controlul imigraţiei a fost unul din factorii-cheie în votul pe care l-au dat britanicii în 2016 în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană.

Responsabili din poliţie şi securitate au avertizat însă că Marea Britanie va fi mai puţin sigură dacă nu va fi convenit un acord asupra relaţiilor viitoare cu UE înaintea datei de 31 decembrie, când ia sfârşit perioada de tranziţie.

Anunţul guvernului intervine, totodată, după ce Curtea de Apel din Londra a decis miercuri că deportarea forţată a migranţilor cu doar 72 de ore de la înştiinţarea lor este ilegală. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Gabriela Firea: Voi depune un proiect pentru amendarea Legii Termoficării

Avatar

Publicat

in

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea susţine că printre primele iniţiative legislative pe care le va avea în calitate de senator de Bucureşti va fi cea privitoare la modificarea intervalului de timp legal de la care se poate furniza agentul termic.

“Voi depune imediat după depunerea jurământului un proiect de lege de amendare a Legii termoficării, astfel încât toamna să se poată furniza căldură mai devreme în apartamente şi instituţiile racordate, faţă de cât prevede acum cadrul legislativ. Un prim pas în această direcţie l-am făcut ca primar general, în 2018, când, la solicitarea noastră, a fost modificată Hotărârea de Guvern 117/1994. Am solicitat atunci modificarea intervalului de timp calculat ca referinţă: media pe 3 zile între orele 20,00 şi 6,00, pentru care se aşteptau 10 grade prin lege. (…) La cererea cetăţenilor care îmi scriu şi acum că le este frig în case din cauza acestor restricţii legale, propun micşorarea şi mai mult a acestui interval, cu încă 3 ore, adică de la 22,00 la 5 dimineaţa. Astfel încât în momentul în care se resimte deja rece în apartamente şi birourile racordate la sistemul centralizat să se poată furniza agentul termic”, a scris Firea, joi, pe Facebook.

Ea spune că acest lucru se poate realiza prin lege votată în Parlament sau printr-o hotărâre a Guvernului.

“Propun, de asemenea, ca persoanele şi familiile care cer amânarea livrării agentului termic, din cauza problemelor financiare, să fie sprijinite, astfel încât să nu se îmbolnăvească stând în frig, în propria casa”, mai susţine Gabriela Firea.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend