Conecteaza-te cu noi

Campulung

SCANDAL MONSTRU LA CÂMPULUNG! De ce nu s-a redus preţul la apă? Unde sunt banii dumneavoastră?

Avatar

Publicat

in

Reducerea cotei de TVA pentru apa potabilă, aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2016 trebuia să se regăsească şi în facturile cetăţenilor. Cu toate acestea, la Câmpulung preţul plătit de populaţie pentru metrul cub de apă potabilă a rămas acelaşi, situaţie care nu este înţeleasă de cetăţeni. Este vorba de o reducere, sau este de fapt o scumpire?

Odată cu intrarea în vigoare a reducerii cotei de TVA la apa potabilă de la 24%, la 9%, măsură aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2016, câmpulungenii se așteptau ca prețul plătit să scadă și el proporțional cu această cotă. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar oamenii au început să ia atitudine. Președintele unei asociații de proprietari din zona fostului Cinema “Balada” a trimis pe adresa redacției Ziarului Profit un e-mail prin care ne semnala acest aspect: “Vă sesizez faptul că în urma reducerii TVA de la 24 % la 9 % la APĂ, MAREA instituţie câmpulungeană EDILUL  a găsit de cuviinţă ca diferenţa de 15 procente să o ,,valorifice,, în modernizări şi ca de obicei când se doreşte mărirea preţului la gunoi, apă sau altceva s-au dus cu jalba în băţ la ai noştri consilieri locali pentru aprobare şi gata. Aşa zisa ieftinire a apei prin reducere de TVA s-a ,,EVAPORAT,,. Vă reamintesc că preţul apei a fost crescut fără nici un fel de justificare în luna septembrie 2015. Evident că am încercat să aflăm dacă se susțin cele afirmate de președintele asociației de proprietari, cu atât mai mult cu cât în repetate rânduri cetățenii Câmpulungului au avut cuvinte de reproș la adresa furnizorului de servicii Edilul C.G.A.

Ce spun cei arătaţi cu degetul?Melania Voinescu

Melania Voinescu, Director General Edilul C.G.A.: “Nu am redus prețul pentru că noi am avut de majorat tariful conform avizului ANRSC dat în august și nu l-am majorat. Au fost solicitări expres ale Curții de Conturi, au spus că avem avizul ANRSC și noi tot nu mărim tariful? Pe de altă parte, trebuie să investim o dată în rețelele astea, trebuie să contorizăm tot orașul, toate scările de bloc trebuie să aibă contor. Asta vrem să facem. Iar tariful practicat de noi este cel mai mic, din toate orașele din România.”

Ceilalți spre care este îndreptat arătătorul cetățeanului, consilierii locali spun că nivelul tarifelor practicate în Câmpulung sunt foarte mici, că în august au avut o solicitare de majorare a tarifului la un nivel de 3.44 lei/mc, dar s-au opus. Dacă atunci ar fi crescut tariful, iar acum ar fi fost redus la 3,20 lei/mc, tot consumatorii ar fi avut de pierdut. Așa că au preferat să țină cât de mult au putut de acest nivel de 2,99 lei/mc, iar cu diferența de 15% din valoarea TVA-ului, nu a prețului total, să încerce să efectueze modernizarea rețelelor pe care Edilul o cere.

Matematica, bat-o vina!

Oricât de mult mi-aș dori să fiu în primul rând cetățean plătitor de factură, solidar cu concitadinii mei, iar abia apoi ziarist, cifrele reci nu-mi lasă prea mult loc de întors. Privind comparativ, tarifele practicate de furnizorii de servicii comunitare din orașele argeșene arată că reprezentanții Edilului au dreptate. La Pitești, pentru un metru cub de apă se plătește un tarif de 4 lei, în timp ce la Mioveni tariful este de 3,30 lei/mc. Evident că puterea de cumpărare a câmpulungenilor este cu mult mai mica decât a locuitorilor din Pitești și Mioveni. Dar, în condiții similare, atât din punct de vedere al furnizorului de apă potabilă, cât și al puterii de cumpărare a cetățenilor, la Curtea de Argeș se plătește un tarif de 3,20 lei/mc. Matematica, bat-o vina, ne arată că, cu cei 2,99 lei/mc, tarif care era și înainte de reducerea TVA, dar care este practicat și în prezent, Câmpulungul are un preț sub cele practicate în alte orașe.

Și atunci, de unde nemulțumirile cetățenilor?

Faptul că a fost redusă cota de TVA doar la apă, nu și la serviciile de canalizare-epurare nu l-a explicat nimeni cetățenilor. După cum, nici analiza de cost a tarifului de 2,99 lei/mc de apă facturată nu a fost explicată pe înțelesul cetățenilor. Nici faptul că Edilul C.G.A. înregistrează facturi emise și neîncasate de la populație, cumulând aproximativ 1 milion de euro nu a fost explicat, iar dacă a fost “scăpat” în presă, a fost așa ca un reproș. Ca o informație ce ține de “fapt divers”, există în Câmpulung anumite tronsoane din rețeaua de alimentare cu apă ce datează din anul 1921. Credeți că populația are habar de asta? Dar despre faptul că mai bine de 5 kilometri de rețea este confecționată din azbest, care este cancerigen? Nu am vrut să abuzez de întrebări retorice, ci doar să semnalez faptul că, din nefericire, furnizor și consumator la Câmpulung înseamnă două tabere. Ce lipsește pentru a avea o relație normală? Comunicarea. La acest capitol suntem într-o suferință accentuată.

Explicându-i președintelui de asociație toate cele relatate mai sus, acesta a replicat:

“Eu vă cred, dar nouă de ce nu ni s-a explicat aşa ceva? Eu nu-i mai cred pe cei de la Edilul, ei nu ştiu să comunice cu noi, ei doar ştiu să mărească tarifele”.

Poate se vor putea organiza conferințe de presă periodice, în care să se ofere mult mai multe explicații, în locul acelui comunicat sec  ce anunță tariful practicat la anumite servicii. Poate s-ar impune organizarea unor întâlniri periodice cu președinții și administratorii asociațiilor de proprietari, în care să se discute ca între parteneri, fără reproșuri, unde să poată veni și aceștia din urmă cu sugestii și propuneri. Asta ar însemna normalitate, una din care ar avea toată lumea de câștigat.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Elena Lasconi anunță o “premieră pentru Câmpulung”

Avatar

Publicat

in

Elena Lasconi a răspuns, pe Facebook, atacurilor politice la care a fost supusă în ultimul timp.

“Pentru cei care se ocupă zi de zi cu discreditarea primarului, a USR PLUS și se hrănesc cu răutate, am o veste” azi luați-vă liber. Am obținut 12 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului aflat la dispoziția prim-ministrului, cu ajutorul colegilor mei, parlamentarii USR PLUS, pentru trei proiecte importante: bulevardul Pardon, o parte din strada Drăcești și “Câmpulung, capitala scrisului românesc “.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! Bărbatul strivit de excavator a murit

Avatar

Publicat

in

Așa cum relatam într-o știre anterioară, în urmă cu puțin timp un grav incident a avut loc în Argeș, o persoană a fost prinsă într-un agregat in Câmpulung, ce aparține unei societăți. Potrivit ISU Argeș este vorba de un bărbat care a fost prins între cupa de la excavator și utilaj al unui mini buldo excavator. Bărbatul a suferit răni grave și a fost extras. Paramedicii executa manevre de resuscitare.

In urma manevrelor de resuscitate, bărbatul in vârsta de 41 de ani a fost declarat decedat de către medicul de pe echipajul SAJ.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend