Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

SCANDAL MONSTRU ÎN PSD ARGEŞ – AU CHELTUIT DEGEABA 150.000 EURO CU PROPAGANDA 

Avatar

Publicat

in

Surse bine informate din ionteriorul PSD Argeş, in speţă câţiva lideri care acum au cam prins drag de Profit si SUPER TV, ne+au dezvaluit zilele trecute ca vor urma decapitări pe bandă rulanta în organizaţia judeţeană după dezastrul de la europarlamentare. Potrivit acestora, primul vizat ar fi deputatul Mircea Drăghici şi doctorul Dan Manu, cărora li s-a promis ca nu vor mai avea ocazia sa candideze vreodată în numele PSD. Motivul principal ar fi legat, printre altele, de diferenta fantastica dintre rezultatul obţinut si banii pompaţi, cu documente, în această campanie electorală. ” Gândiţi-vă că în Argeş s-au cheltuit cu propaganda aceiasi bani ca in campania din 2016, de la locale. Ce scor am obtinut atunci si uitati ce dezastru e acum, repet, pe aceiasi bani “, ne-a declarat unul dintre liderii marcanţi ai PSD Argeş. Deşi acesta a refuzat sa ne spuna suma exactă, un alt politician PSD ne-a oferit documente care arată negru pe alb ca in 2016 PSD Argeş a cheltuit cu materialele de propaganda suma de 668.240,87 lei, adica echivalentul a circa 150.000 Euro. Asta inseamna, potrivit a ceea ce spun surselor noastre, că şi in acest an PSD Argeş ar fi tocat circa 150.000 Euro cu propaganda electorală.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Foto. Spectacol la Alba Iulia! Românii defilează în orașul Marii Uniri

Avatar

Publicat

in

De

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiunea prezidată de George Simion, a organizat o manifestație la Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Astfel, la această oră, la Alba, românii defilează pe străzile din orașul Marii Uniri, intonând cântece patriotice.

În Alba Iulia, acum! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, transmite Alianța pentru Unirea Românilor, pe Facebook.

Vezi și Veste bună! Din 2021 se dau noi sume de bani pentru cei care fac parte din acest program

Mutarea făcută de Klaus Iohannis: Înainte de alegeri, șeful STS a fost avansat în grad!

Ce taxă îi așteaptă pe români odată cu venirea noului an. Cât trebuie să plătească și prin ce mod se pot recupera banii

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Circ de Ziua Națională a României! Codruța Cerva și Oana Lovin se ceartă cu Jandarmeria

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend