Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Scandal în SUA: Curtea Supremă susține dreptul de a purta arme în public

Publicat

in

Curtea Supremă a Statelor Unite a precizat joi, pentru prima dată, că americanii au dreptul de a purta arme în afara locuințelor lor, într-o hotărâre care ar putea complica eforturile de combatere a violenței cu arme de foc, deja alarmantă, potrivit AFP.

Clienta la magazin de arme din FloridaFoto: Douglas R. Clifford / Zuma Press / Profimedia

Cei șase judecători conservatori, împotriva sfatului celor trei colegi progresiști, au anulat o lege a statului New York care, timp de mai bine de un secol, a restricționat drastic permisele de port-armă.

Decizia vine în contextul în care SUA încă se confruntă cu o serie de atacuri armate mortale, inclusiv cea din 24 mai, soldată cu 21 de morți într-o școală primară din Texas, ceea ce i-a determinat pe senatorii republicani, care anterior erau ostili oricărei reglementări a armelor de foc, să susțină reforme modeste.

„Profund dezamăgit”, președintele democrat Joe Biden a regretat o decizie „fără sens” care „ar trebui să ne îngrijoreze pe toți”. Guvernatorul democrat al statului New York, Kathy Hochul, a denunțat decizia ca fiind „rușinoasă în mijlocul unei conștientizări naționale a violenței cu arme de foc.

În schimb, puternicul lobby al armelor de foc, National Rifle Association (NRA), a salutat decizia ca fiind „un punct de cotitură pentru bărbații și femeile din America și rezultatul a zeci de ani de luptă.

Decizia se referă la o lege din New York care, începând din 1913, a limitat eliberarea permiselor de port-armă la persoanele care au motive să creadă că ar putea fi nevoite să se apere, de exemplu din cauza ocupației lor sau a amenințărilor la adresa lor.

Aceasta a fost contestată în instanță de doi deținători de arme cărora le-a fost refuzat permisul și de o filială a NRA, care susține o lectură literală a celui de-al doilea amendament la Constituția SUA.

Ratificat în 1791, cel de-al doilea amendament prevede că „o miliție bine organizată fiind necesară pentru securitatea unui stat liber, dreptul poporului de a deține și de a purta arme nu va fi încălcat.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Un opozant din exil al lui Putin, găsit mort în fața locuinței sale din Washington. Văduva omului de afaceri: „Nu e vorba de nicio sinucidere”

Publicat

in

De

Un binecunoscut om de afaceri aflat în exil în SUA după ce l-a criticat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost găsit mort în fața blocului în care locuia, într-un cartier de lux din Washington D.C., relatează tabloidul New York Post, preluat de Rador.

Dan RapoportFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Potrivit unor surse din poliție, Dan Rapoport, în vârstă de 52 de ani, a fost găsit zăcând pe trotuar în fața unui bloc de apartamente de pe 2400 Main Street din cartierul Georgetown, duminică, în jurul orei 21.00.

Poliția a anunțat că macabra descoperire a fost făcută după ce a primit un telefon legat de o „persoană care s-ar fi aruncat de la etaj”.

Nu s-a anunțat cauza decesului, dar poliția a făcut următoarea declarație: „Deocamdată, nu credem că ar fi vorba despre o crimă”.

Văduva lui Rapoport: „Nu e vorba de nicio sinucidere”

Vestea morții sale a fost anunțată pentru prima oară de Yunia Pugacheva, fost redactor al publicației Tatler Russia, care, într-o postare pe contul său de Telegram, a declarat că Rapoport s-a sinucis, iar câinele acestuia – un metis pe nume Boy – a fost găsit într-un parc din apropiere, împreună cu un bilet în care se anunța sinuciderea și bani în numerar.

Pugacheva a susținut că ultima oară l-ar fi văzut pe Rapoport, un bancher specializat în investiții și fost co-proprietar al Soho Rooms, un popular club de noapte din Moscova, în barul Connaught din Londra, unde, potrivit declarațiilor sale, el era „ca întotdeauna, înconjurat de femei tinere” după ce soția l-ar fi părăsit.

Cu toate acestea, văduva lui Rapoport, Alena Rapoport, a negat că soțul său s-ar fi sinucis.

„Nu au existat bilete în care să se anunțe sinuciderea, nu e vorba de nicio sinucidere, nu există nicio călătorie la Londra, nu e vorba de nicio ruptură”, a subliniat Alena pe RBC, un site rusesc de știri, ea adăugând că moartea lui Rapoport face acum obiectul unei anchete deschise de autorități.

Ce a găsit poliția la locul decesului

Cu două zile înaintea morții sale, Rapoport a postat ceea ce s-a dovedit ulterior a fi ultimul său mesaj de pe Facebook – o fotografie întunecată a lui Marlon Brando în rolul colonelului Kurtz din filmul „Apocalipsul acum”, însoțită de următorul text: „Oroarea, oroarea”.

Poliția a descoperit la locul incidentului o serie de obiecte personale care i-ar fi aparținut lui Rapoport – peste 2600 de dolari în numerar, un telefon mobil spart și o cască crăpată, după cum relatează ziarul britanic Daily Mail.

Ziarul a mai relatat că, cu câteva luni înaintea morții sale, Rapoport ar fi fost în conflict cu o firmă financiară rusească, care încercase să îl înșele cu 10.000 de dolari, după cum a pretins el într-un mesaj trimis unui prieten.

I-a vândut o casă Ivankăi Trump

Rapoport era născut în Letonia, pe vremea când această țară baltică făcea parte din Uniunea Sovietică. În 1980, familia sa a emigrat în SUA, după ce i s-a acordat azil politic.

În 1991, Rapoport a absolvit Universitatea din Houston, iar după căderea Uniunii Sovietice s-a mutat în Rusia pentru o carieră ca bancher specializat în investiții.

Rapoport a părăsit Rusia în 2012 din cauza sprijinului său față de disidentul Alexei Navalnîi – care în prezent execută ani grei de închisoare într-un celebru penitenciar de maximă siguranță – și a revenit în SUA împreună cu prima sa soție, Irina, un fotomodel.

Soții Rapoport s-au stabilit într-un imobil impunător, în valoare de milioane de dolari, aflat în cartierul Kalorma din Washington D.C.

În 2016, Rapoport le-a vândut proprietatea lui Jared Kushner și Ivankăi Trump, mutați în capitală pentru a intra în Administrația lui Donald Trump.

L-a criticat pe Putin pentru anexarea Crimeei

La puțin timp după aceea, Rapoport, care pe atunci era deja divorțat, a plecat la Kiev, în Ucraina, unde a cunoscut-o pe Alena, a doua sa soție, de profesie medic virusolog.

Rapoport s-a remarcat drept un fervent susținător al independenței Ucrainei și l-a criticat pe Putin în urma anexării Crimeei.

După izbucnirea războiului cu Rusia din luna februarie, Alena Rapoport a declarat la BBC că soțul ei a reușit să le evacueze din Kiev pe ea și pe fetița lor, după care s-a întors „ca să vină în ajutorul țării mele. Mai târziu, urma să ne revedem în Statele Unite”, a spus ea.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Noi explozii în Crimeea, în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol

Publicat

in

De

Cel puţin patru explozii s-au produs joi seară într-o zonă din apropierea principalului aeroport militar rusesc din peninsula Crimeea, Belbek, situat la nord de Sevastopol, au informat trei surse locale citate de agenția Reuters.

Aeroport militar rus Belbek din CrimeeaFoto: Sergei Malgavko / TASS / Profimedia

Separat, guvernatorul Sevastopolului a declarat că forţele antiaeriene ruse au doborât o dronă ucraineană.

Guvernatorul Mihail Razvojaiev a mai afirmat, într-o postare pe Telegram, că nu s-au produs pagube.

___

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend