Conecteaza-te cu noi

Administratie

Scad tarifele de parcare în zona Pieţei Centrale din Câmpulung

Publicat

in

Majorarea tarifului la parcarea cu ora în spaţiile special amenajate din zona Pieţei Centrale, de la un leu la un leu jumătate a iscat o reală revoltă printre conducătorii auto. Mulţi, majoritatea personaje foarte cunoscute pentru funcţiile ce le deţin, s-au arătat a fi total dezamăgiţi de faptul că de câte ori îşi fac piaţa trebuie să scoată din buzunar şi banul pentru a-şi parca bolidul. Pentru a mai calma spiritele, directorul SC Pieţe – Servicii Comunitare Muscel SRL, Ionel Vlădescu, a decis la de la 01 ianuarie 2015 să revină la tariful de parcare de un leu, chiar dacă investiţia în amenajarea parcărilor, de „numai” două miliarde lei vechi va fi mai greu amortizată.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Accident grav în Argeș – Tractor făcut zob de o Skoda Octavia

Publicat

in

De

Un grav accident rutier s-au produs de n urma cu puțin timp, în zona Pârvu Roșu, în care sunt implicate un autoturism și un tractor. Intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

NU E DE BINE! Biserica, scădere masivă în topul încrederii populației – Românii, sătui de scandalurile cu sutană

Publicat

in

De

Un sondaj realizat de Avangarde zilele trecute, indică faptul că în rândul instituțiilor din România, populația are cea mai mare încredere în Pompieri (77%), SMURD (63%), Ambulanță (57%), Armată (56%) și Biserica Ortodoxă (55%). În schimb, românii afirmă că au cea mai puțină încredere în Spitale (15%), Parlament (17%), Guvern (20%), Președinție (20%) și DNA (21%).

De remarcat, pe fondul scandalurilor în care au fost implicați oameni în sutană, scaderea brusca a increderii românilor în Biserică. În majoritatea cercetările sociologice efectuate până în prezent, Biserica și Armata ocupau primele locuri în topul încrederii românilor. Spre exemplu, într-un sondaj realizat de CURS anul acesta, 67% dintre români spunea că au foarte multă încredere în Biserică, în timp ce 64% afirmau că au încredere în Armată.De asemenea, un alt sondaj, realizat anul trecut de Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică din România (LARICS), încrederea românilor în Armată era de 67% și în Biserică de 62%.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend