Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

SĂRBĂTOARE LA DACIA – 52 ani de la lansarea primului autoturism produs la Mioveni

Avatar

Publicat

in

Azi este zi de sărbătoare pentru Dacia! Se împlinesc 52 de ani de la inaugurarea uzinei de la Piteşti, dar şi de la lansarea primului model – Dacia 1100. Până la finalul anului 1972 au fost produse peste 37.000 de astfel de modele.
La 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 1100, un model sub licența Renault R8; acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosit de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare.Dacia 1300

După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloanele auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe față.


În 2004 s-a lansat Dacia Logan, 2008 a fost anul Sandero şi Duster, în 2010. În martie 2020 compania a prezentat un model 100 % electric, Dacia Spring.

În prezent, Dacia produce în România aproape 350.000 de autoturisme pe an. Se mai adaugă peste 500.000 de motoare şi peste 500.000 de cutii de viteză. Modelele Dacia sunt vândute în 44 de ţări, pe 4 continente.

Dacia este cea mai mare companie din România, cu afaceri de 5,2 miliarde de euro în 2019.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Orban, despre călătoriile gratuite cu trenul pentru studenți: “Eu voi face ce se hotărăşte în cadrul coaliţiei”!

Avatar

Publicat

in

“Eu voi face ce se hotărăşte în cadrul coaliţiei”, a afirmat Orban la Parlament, întrebat dacă va susţine amendamentul depus de liberalul Florin Roman la legea bugetului de stat pe anul 2021.

Orban a precizat că amendamentul a fost depus fără semnătura sa.

“A depus amendamentul, vedeţi că l-a depus fără semnătura mea. Dacă se va lua o decizie în coaliţie de a susţine acest amendament, îl voi susţine şi eu”, a precizat preşedintele PNL.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea vineri că ar vota propunerea ca studenţii să primească gratuitate pentru 12 călătorii dus-întors cu trenul între localitatea de domiciliu şi cea unde studiază.

“Da, sunt convins că această propunere ar putea să treacă. Ea prevede un număr de 12 călătorii dus-întors între localitatea de domiciliu şi universitate, călătorii care să se facă, bineînţeles, pe durata anului universitar, la care să se adauge reducerea standard de 50% pentru întreg anul calendaristic fără limită de călătorii”, a afirmat Cîmpeanu la Parlament, întrebat cum comentează o propunere în acest sens a unui coleg din PNL.

El a adăugat că sumele necesare ar fi prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor.

Întrebat dacă ar vota o astfel de propunere, ministrul a spus: “Da, eu voi vota, îmi voi exercita dreptul de vot”. 

Sursa: Agerpres

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ludovic Orban a împărțit mărțișoare în Parlament, uitând de aberațiile transmise elevilor

Avatar

Publicat

in

Coaliția de guvernare a uitat de normele aberante impuse elevilor. După ce ministrul Sănătății a anunțat că elevii nu au voie să ducă mărțișoare profesoarelor, ministrul Educației a explicat că elevii pot duce simbolurile primăverii la fel ca în toți anii. Însă, regulile impuse de coaliție au fost încălcate chiar de șeful PNL, Ludovic Orban, care a împărțit mărțișoare în Parlament, fără mănușile recomadate de Vlad Voiculescu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend