Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea funcționa în preajma școlilor sau locurilor de joacă, au votat senatorii

Publicat

in

Pentru a putea obține licența de funcționare, sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea să fie amplasate în apropierea instituțiilor de învățământ sau a locurilor de joacă pentru copii, indiferent că sunt deschise sau în spațiu închis, potrivit unei propuneri legislative ce a primit luni votul favorabil al Senatului.

Propunerea legislativă vrea să introducă în OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc o prevedere care să nu permită obținerea licenței de jocuri pentru spațiile care se află la 300 de metri (pietonali) de școli și campusurile lor, locuri de joacă pentru copii, instituții de credit sau financiare nebancare, așezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase, pe lângă deja prevăzută imposibilitate de amplasare în incinta sau perimetrul destinat acestor instituții.

Pe lângă distanță, noutatea pe care propunerea vrea să o introducă vizează și locurile de joacă pentru copii, mai exact, orice spațiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii.

Potrivit inițiatorilor propunerii, deși OUG 77/2009 ar trebui să nu permită operatorilor sălilor de jocuri să primească în incintă persoane cu vârsta sub 18 ani, realitatea este că minorii contribuie la numărul total de persoane dependente de jocurile de noroc.

Un prim pas pentru protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc ar fi, spun inițiatorii, excluderea sălilor din apropierea unităților de învățământ.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Proiect de lege! Amenzi de până la 100.000 de lei pentru cei care nu afișează tricolorul pe produsele româneşti

Publicat

in

Magazinele care nu vor semnala la raft produsele care sunt românești vor fi amendate cu până la 100.000 de lei, după ce un proiect de lege în acest sens, a fost deja depus la Senat.

Conform inițiativei legislative înregistrată la Senat, operatorii economici, indiferent de cum își desfășoară activitatea, fie în magazine fizic, fie online, ar putea să fie obligați să evidențieze produsele care sunt făcute din materii prime provenite din fabricile românești.

Aplicarea acestei măsuri ar atrage de la sine și amenzi. Vorbim despre sancțiuni cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei pentru operatorii economici a căror cifră de afaceri netă pe anul anterior aplicării sancțiunii este sub două milioane de euro.

Vorbim și despre sancțiuni cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei pentru operatorii economici care în anul anterior au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de două milioane de euro.

Pentru a se putea aplica, această inițiativă trebuie să treacă de parlament, să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial, scrie antena3.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

A încercat să facă banii ușor, însă a fost ‘ridicat’ de polițiști! Un tânăr de 21 de ani minţea că ajută copiii săraci, în numele unei asociații false

Publicat

in

Un tânăr de 21 de ani, din Ialomiţa, a încercat să facă banii ușor, fără să muncească. Acesta a fost prins, în parcarea unui magazin din Piteşti, județul Argeș, cerând bani în numele unei asociaţii care nu există. 

Poliţiştii au găsit asupra lui aproximativ 800 de lei. Intervenţia poliţiştilor a avut loc după ce un agent de pază a sesizat Poliţia despre faptul că în parcare se află o persoană care solicită bani în numele unei asociaţii umanitare.

„Un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti s-a deplasat la faţa locului şi a identificat un tânăr de 21 de ani, din judeţul Ialomiţa, care avea asupra sa un tabel pentru colectare de bani în numele unei asociaţii regionale pentru copii defavorizaţi şi persoane cu dizabilităţi.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că asociaţia în cauză este fictivă”, transmite IPJ Argeş.

Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei, iar poliţiştii au găsit la el aproximativ 800 de lei. Banii nu au putut fi justificaţi.

Suma de bani a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, iar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale în consecinţă, scrie antena3.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend