Conecteaza-te cu noi

SOCIAL

S-au deschis primele dosare penale pentru infracţiuni la vot

Avatar

Publicat

in

Purtătorul de cuvânt al M.A.I., subcomisar de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 16 noiembrie a.c., ora 11.00, la sediul M.A.I., o declarație de presă privind desfășurarea procesului electoral.

 

Redăm în continuare declarația purtătorului de cuvânt:

 

”De la deschiderea secțiilor de votare, în întreaga țară au fost înregistrate   6 sesizări privind diverse incidente însă vă asigurăm că toate semnalările pe care le vom primi astăzi vor fi verificate punctual indiferent de modalitatea prin care acestea vor fi aduse la cunoștința autorităților.

 

Până la acest moment, a fost deschis un dosar penal în județul Bacău unde un bărbat de 35 de ani și-a fotografiat buletinul de vot în timp ce se afla în cabina de votare, situația fiind sesizată poliției de către membrii comisiei de votare.  Infracțiunea este de violare a confidențialității votului, așa cum este prevăzută și pedepsită de art. 389 din Codul Penal.

 

Un alt dosar penal a fost întocmit în județul Gorj pentru un bărbat de 58 de ani care a agresat fizic și verbal un bătrân în apropierea secției de votare.

 

Prima sancțiune contravențională a fost aplicată de către polițiștii din Călărași care au amendat cu 1.500 de lei un cetățean pentru continuarea propagandei electorale. 

 

Într-un sat din jud. Bistrița – Năsăud, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că mai mulți localnici au găsit în fața caselor pungi cu alimente. În prezent, se fac verificări pentru a se stabili dacă se întrunesc elemente constitutive ale unei infracțiuni. 

 

Pe parcursul zilei, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie pentru a gestiona orice situație care ar putea perturba ordinea și siguranța publică necesare desfășurării procesului electoral.

 

Pe lângă soluționarea sesizărilor privind posibile incidente electorale, asigurarea măsurilor de ordine publică la nivel național și paza secțiilor de votare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor asigura și paza urnei speciale.

Potrivit prevederilor legale, urna specială este transportată de o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare, angajații ministerului nostru asigurând doar măsurile de protecție.

Vă reamintesc faptul că prin intermediul urnei speciale votează persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate.

 

Tot prin intermediul urnei speciale votează și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoanele față de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

 

Inspectoratul General al Poliţiei Române asigură măsurile necesare pentru a permite persoanelor aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv ale unităților de poliție să-și exercite dreptul de vot. Precizez că au depus cereri pentru a vota prin intermediul urnei speciale 1.018 persoane din centrele de reținere și arest preventiv. Directorii locurilor de deținere vor lua măsuri ca în spațiul amenajat pentru votare să fie asigurate dotări minime prin care să fie garantat secretul votului.

 

În contextul măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Interne în sprijinul cetățenilor care vor să meargă la vot, dar nu dețin acte de identitate valabile, serviciile de evidență a persoanelor din întreaga țară și-au modificat programul de lucru și inclusiv astăzi, se pot obține documente de identitate până la ora 21.

 

Serviciile de evidență a persoanelor au eliberat acte de identitate și în cursul zilei de ieri, când, la nivel național peste 16.000 de cetățeni și-au obținut documentele de identitate.

 

În conformitate cu Planul general de măsuri aprobat de către domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea, în ultimele două săptămâni, angajații serviciilor de evidenţă a persoanelor s-au deplasat cu staţia mobilă în localităţile izolate sau aflate la distanţe mari faţă de birourile de evidență. Au fost organizate aproape 300 de astfel de acțiuni, fiind eliberate acte de identitate pentru 1.346 de persoane cu drept de vot.

 

 

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Alexandru Rafila, mesaj ferm: ‘Nu putem să continuăm cu această închidere a școlilor timp de un an de zile, fără motiv, și tot așa – suntem speriați și îngrijorați’

Avatar

Publicat

in

De

Alexandru Rafila, deputat PSD, reprezentantul României la OMS, a declarat că nu există o poziție și o asumare clară din partea Ministerului Sănătății privitoare la închiderea școlilor „timp de un an de zile fără motiv”.

„Mie mi s-a părut că Ministerul Educaţiei a avut o poziţie mult mai clară în raport cu deschiderea şcolilor decât a avut Ministerul Sănătăţii. Nu putem să continuăm cu această închidere a şcolilor timp de un an de zile, fără motiv, şi tot aşa – „suntem speriaţi, îngrijoraţi, să vedem ce vom face, vom schimba indicatorii” şi aşa mai departe, când în mod evident consecinţele nu numai asupra educaţiei copiilor, ci şi asupra sănătăţii lor sunt foarte grave în acest moment şi de multe ori au depăşit consecinţele infecţiei cu coronavirus. (…)

Cel mai important lucru în toată această chestiune este asumarea. Profesionalism, asumare şi acţiune. Până acum am avut numai diverse lamentări, promisiuni şi lucruri de genul acesta care din păcate nu pot să rezolve situaţia. Şi îmi este foarte teamă că în lunile care vor urma şi România va intra în acelaşi trend ca şi celelalte ţări din Uniunea Europeană, cu număr mare de cazuri, şi atunci să vedem cum se va gestiona situaţia”, a afirmat Rafila.

Referitor la noua tulpină de coronavirus, el spune că aceasta nu produce infecţii mai grave, dar produce infecţii mai frecvente, pentru că are o transmisibilitate mai mare.

„Acest lucru poţi să-l observi dacă ai monitorizare de bună calitate şi vezi unde îţi apar cazuri mai multe într-un timp mai scurt. (…) Or, nefuncţionând sistemul ăsta, nu mai funcţionează din octombrie – noiembrie, practic (…), lucrurile sunt puţin pierdute de sub control, mai ales că şi domnul ministru Voiculescu se îndoieşte de propriile cifre, adică dânsul comunică nişte cifre dimineaţa şi după-amiaza se îndoieşte de ele şi trimite o scrisoare că nu sunt adevărate cifrele pe care le-a comunicat dimineaţa. Or, nu prea merge chestiunea asta. Asta merge, sigur, dacă nu eşti într-o poziţie executivă, dar când eşti într-o poziţie executivă trebuie să-ţi asumi şi să spui care sunt paşii de urmat, ce faci, o viziune şi un timing pentru chestiunea asta”, a mai spus deputatul PSD.

Citește și:

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme

Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu

Toți pensionarii sunt vizați! Ce se va întâmpla cu banii

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății atrage atenția: ‘Având un număr mai mare de teste făcute cu siguranță vom putea să recurgem mai ușor la indicii de evaluare a activității epidemiologice în țară’

Avatar

Publicat

in

De

Secretarul de stat Andreea Moldovan a declarat că autorităţile îşi propun în perioada următoarea creşterea capacităţii de testare, precizând că sunt raportate mai puţine cazuri decât este cazul. Ea a menţionat că dacă şcolile vor începe, elevii cu simptome vor fi testaţi cu teste antigen rapide.

Andreea Moldovan a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, dacă vor fi făcute mai multe teste, atunci poate fi evaluată mai bine activitatea epidemiologică în ţară.

”Am realizat cu toţii că ne testăm poate mai puţin decât ar fi cazul, dar cu siguranţă raportăm mai puţin decât e cazul în ceea ce priveşte testele pe care le avem pozitive, astfel încât un focus principal acum este pe creşterea capacităţii de testare. Având un număr mai mare de teste facute cu siguranţă vom putea să recurgem mai uşor la indicii de evaluare a activităţii epidemiologice în ţară, a circulaţie virusului şi a impactului pe care virusul îl are asupra populaţiei astfel încât ştiind foarte bine pe ce teren stăm vom putea să şi interpretăm mai bine ceea ce se întâmplă în ţară”, a declarat Andreea Moldovan.

Ea a precizat că vor fi modificaţi indicii de raportare.

”Alături de colegii din Institutul Naţional de Sănătate Publică, alături de medici epidemiologi, alături de medici de boli infecţioase şi de alţi medici antrenaţi în lupta anti-Covid, am discutat în ultimele zile foarte ferm vizavi de modificarea unor indici de raportare care să ne arate fiabil stadiul în care suntem, să ne arate fiabil acum, să ne arată fiabil în dinamică şi să ne poată da o valoare predictivă asupra ceea ce se întâmplă astfel încât vom supune dezbaterii celorlalte foruri cu care colaborăm în această luptă aceşti noi indicatori pe care sperăm cât de repede să îi putem prezenta.În acelaşi timp, în paralel cu modificarea acestor parametri de raportare dorim şi suntem conştienţi că este absolut important şi esenţial pot să spun să creştem capacitatea de testare pentru că avem nevoie de mai multe teste făcută astfel încât să ştim incidenţa reală”, a explicat Andreea Moldovan.

Ea a mai menţionat că nu trebuie lăsat nivelul de atenţie mai jos în perioada următoare.

”În condiţiile în care ţările adopte măsuri absolut suplimentare faţă de cele cu care au pornit în urmă cu câteva luni, ne obligă şi pe noi să fim cu garda sus, să nu lăsăm nivelul de atenţie mai jos şi să ştim exact ce avem de făcut”, a explicat secretarul de stat.

Moldovan a mai transmis că o soluţia pentru creşterea capacităţii de testare este folosirea testelor rapide.

”Testarea se va face prin PCR şi teste angigen rapide, prin teste foarte rapide pe care le avem la îndemână care durează 15 minute, categoric capacitatea va putea fi crescută. Acum e o latenţă în a testa în unităţile medicale şi a raporta aceste teste. (…) Aceste teste rapide se fac şi la domicilliu, sunt oameni care îşi fac testarea, acel test nu se raportează ceea ce duce la sub raportarea cazurilor din ţară”, a explicat secretarul de stat.

Andreea Moldovan s-a referit şi la posibilitatea introducerii testării în şcoli.

”Suntem mulţi dintre noi părinţi şi suntem conştienţi că educaţia este clar unul dintre punctele de bază pe care trebuie să le atingem, dar acest lucru trebuie făcut în condiţii de siguranţă pentru copii, pentru cadrele didactice şi implicit pentru familie. Astfel încât un capitol important al dezbaterilor pe care le avem acum şi al discuţiilor şi al interesului nostru, se referă la testarea în şcoli, utilizând acele test antigen rapide pe care să le facem conform indicaţiilor celor simptomatici şi contacţilor celor pozitivi astfel încât să ştim exact ce se întâmplă şcoli, să putem mult mai bine manageria situaţia din astfel de colectivităţi relativ închisă. De asemenea, aceste măsuri de testare suplimentară se vor adresa şi cadrelor didactice pentru ce este important să avem grijă şi de ei în acest proces de testare”, a mai declarat Andreea Moldovan.

Ea a mai transmis că în cazul în care un elev este confirmat cu Covid-19 atunci vor fi anunţaţi părinţii, medicul de familie şi Direcţia de Sănătate Publică, informează news.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend