Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

S-A DECIS! Alegerile au fost amânate – PRMARI CU MANDAT PRELUNGIT

Publicat

in

Guvernul adoptă în ședința de luni seara o Ordonanță de Urgență care prelungește mandatul aleșilor locali până la finalul anului și simplifică procedurile pentru depunerea listelor electorale. Premierul a anunțat că alegerile locale vor fi amânate, urmând ca data la care va fi organizat scrutinul să fie stabilită ulterior.

„Este evident că nu se pot desfășura activități de campanie și alegerile trebuie organizate într-un context sigur. Trei instituții au inițiat un proiect de OUG de prelungire a mandatului aleșilor locali până nu mai târziu de 31 decembrie 2020”, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan.

„Amânăm data alegerilor locale. Urmează să o stabilim”, a declarat și premierul Ludovic Orban.

De asemenea, actul normativ conține o serie de prevederi pentru simplificarea procedurilor de depunere a listelor electorale.

„În același timp, inclusiv procedura pentru pregătirea alegerilor trebuie simplicată. Partidele vor prezenta o singură listă de susținători cu 25.000 de semnături, dintre care 500 de alegători in ficeare județ și municipiului București”, a mai declarat Raluca Turcan.

Conform unor surse politice sunt luate în calcul mai multe variante pentru reprogramarea scrutinului pentru locale, la nivel guvernamental fiind în discuție lunile septembrie și octombrie. De asemenea, alegerile parlamentare ar putea fi mutate de la finalul anului și organizate fie odată cu localele, fie la o dată apropiată de alegerile locale.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Acuzații grave la adresa lui Nelu Tătaru: Nu poți desface nicio caracatiță când tu însuți ești caracatița

Publicat

in

De

,,Nelu Tătaru se face pescar. De caracatițe.

Ministrul actual al Sănătății, Nelu Tătaru, a fost prins angajându-și neamurile și amicii prin diverse funcții în minister. Adică, în cuvintele sale, face „reformă”!

Dovedit mincinos, Tătaru se zbârlește acum la lume, amenință în stânga și-n dreapta, se ia la luptă cu caracatițe imaginare, doar doar va reuși să abată atenția românilor într-o altă direcție.

Așadar, spune Nelu Tătaru, vrea ”desfacerea caracatiței din tot sistemul medical.” Dacă vrea într-adevăr așa ceva – doar că nu vrea (!) – îi sugerez cu ce poate să înceapă:

1. Să nu mai facă, în propria farmacie, speculă cu măști chirugicale vândute la supra preț și FĂRĂ bon fiscal.
2. Să nu mai emită fake news ca atunci când își scuza incompetența inventând măsuri ale autorităților franceze,măsuri care nu existau!
3. Să ceară iertare personalului medical pentru că nu a emis NICIODATĂ ordinul de declarare a epidemiei în România – fapt care a creat HAOS în spitale și a împiedicat plata personalului!
4. Să spună oamenilor unde sunt milioanele de teste din Coreea de Sud pe care le promitea în luna Martie!
5. Să explice de ce Unifarm a cumpărat, fără licitație, izolete la 17.000 euro/bucată, dar și cum s-au realizat tunurile de sute de milioane de euro, prin metode similare, din timpul mandatului său – ca atunci când a lansat o ”licitație” într-o zi de Vineri liberă (1 Mai!) pentru Luni!

În final, să demisioneze, pentru toate cele de mai sus și pentru zecile de exemple similare în care a arătat că nu îl interesează combaterea Coronavirus ci strict bunăstarea clientelei politice a PNL.

Nu, domnule Tătaru, nu poți desface nicio caracatiță când tu însuți ești caracatița, iar tentaculele tale și ale amicilor tăi sugrumă tot sistemul medical din România!”, scrie Florian Bodog.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Vești pentru români! Ce se întâmplă cu prețul gazelor începând cu 1 iulie

Publicat

in

De

Înceoând cu 1 iulie 2020, piața gazelor naturale se va liberaliza de la 1 iulie 2020 ceea ce înseamnă că prețurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienții casnici nu vor mai fi reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), acestea urmând a se forma liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă.

În aceste condiții, clienţii casnici pentru care furnizarea gazelor naturale se face în prezent la preţuri reglementate de ANRE trebuie să identifice oferta de furnizare care corespunde cel mai bine nevoilor lor şi să încheie, până la data de 30 iunie 2020, un contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial.

Noul contract de furnizare poate fi încheiat cu orice furnizor de gaze dintre cei licențiați de către ANRE și care activează pe piaţa cu amănuntul de gaze naturale, prin una dintre următoarele modalităţi:

– acceptarea unei oferte publicate de către un furnizor, pe care clientul o consideră mai avantajoasă;

– solicitarea, de la oricare furnizor, a unei oferte privind condiţiile comerciale şi preţul de furnizare, în vederea negocierii acestora, după caz;

– selectarea furnizorului prin procedee specifice de licitaţie/achiziţie publică, dacă este cazul.

ANRE pune la dispoziția consumatorilor și un comparator de prețuri care vine în ajutorul celor care trebuie să își înnoiască aceste contracte.

„Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale”, este o aplicație disponibilă pe pagina de internet a ANRE, la adresa: http://www.anre.ro/ro/infoconsumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn, sau care poate fi descărcată pe dispozitivele mobile din magazinele online de aplicații App Store și Google Play.

ANRE spune că procesul de schimbare a furnizorului de gaze naturale este simplu şi gratuit, acesta nu implică modificări de ordin tehnic, indiferent de furnizorul de gaze naturale ales de către client.

Toţi clienţii casnici care au la acest moment un contract reglementat de furnizare a gazelor naturale trebuie să primească de la furnizorul lor actual, inclusiv în luna iunie, o ofertă cu preţul propus.

Ofertele trebuie analizate atent, comparativ cu preţul reglementat plătit în prezent, precum şi cu alte oferte ale furnizorului actual sau ale altor furnizori de gaze naturale, clientul având libertatea de a alege oferta care li se potrivește cel mai bine.

Dacă un client casnic nu va încheia un contract până pe 30 iunie, compania la care era deha abonată va asigura furnizarea gazelor naturale în mod automat şi după această dată, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 27/2020 pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici în perspectiva eliminării preţurilor reglementate, spune ANRE.

Important de menționat este faptul că în acest caz furnizorul nu va avea voie să practice alte prețuri decât cele menționate în ofertele prezentate în lunile mai și iunie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend