Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

S-a aflat! Cum a intrat Rareș Bogdan în dizgrația conducerii PNL

Avatar

Publicat

in

Europarlamentarul Rareş Bogdan a intrat în dizgraţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, susţin surse liberale pentru „Adevărul“.

Decizia a fost luată după ce în ultimele săptămâni capul de listă al PNL a venit cu mai multe pretenţii pentru a prelua şefia organizaţiei Bucureşti, precum şi a declaraţiilor sale referitoare la curăţenia internă a formaţiunii. Rareş Bogdan a fost una dintre principalele voci ale liberalilor în campanie, acesta fiind prezent la numeroase evenimente de campanie. Popularitatea lui Bogdan în rândul membrilor l-ar fi făcut pe acesta să depăşească discursul de candidat liberal pentru o funcţie, şi a început să dea ultimatumuri, să pună numeroase condiţii şi chiar să promită funcţii.

Modul acesta de comportament al lui Rareş Bogdan a atins punctul culminant în urmă cu două săptămâni, când liberalul a venit cu mai multe condiţii pentru preluarea funcţiei de preşedinte al organzizaţiei din Bucureşti. De exemplu, Rareş Bogdan a cerut ca el să-i pună pe şefii liberali de la sectoare.

Vezi și

Liderul USR-PLUS care a primit contracte de la Dragnea și Vâlcov, afaceri cu familia fostei șefe DNA!

Vești mari pentru mii de salariați! Ce se întâmplă cu dreptul la despăgubire

Marea problemă a Vioricăi Dăncilă: De ce nu o poate ‘ejecta’ pe Carmen Dan de la Ministerul de Interne

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Sorin Cîmpeanu a făcut anunțul mult așteptat de părinți și profesori: Ce elevi vor putea merge la școală din 8 februarie

Avatar

Publicat

in

De

 Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 1,4 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane ar putea merge la școală din 8 februarie.

„Datele se pot schimba (…) vom vedea fotografia momentului în data de 2 februarie (…) O estimare făcută acum câteva zile era de 1,4 milioane de elevi din cei 2,9 milioane de elevi”, a declarat Cîmpeanu.

El a precizat că pentru cei 500.000 de studenţi există un alt regim, fiecare universitate urmând să decidă dacă aceştia vor face cursurile în sistem fizic, online sau hibrid.

„Am constituit un grup de monitorizare a acţiunilor necesare pentru pregătirea şcolilor la nivelul Ministerului Educaţiei. Acest grup a cerut raportări cu o cadenţă săptămânală cu privire la stocurile de substanţe sanitare, de măşti şi la toate celelalte elemente necesare asigurării protecţiei în şcoli în momentul deschiderii acestora. În fiecare zi de vineri, din toată ţara există obligativitatea raportării către ministrul Educaţiei a situaţiei până în data de 8 februarie şi după 8 februarie, pentru a putea să ne asigurăm că nu se produc sincope în elementele necesare protecţiei stării de sănătate a celor care vor merge în şcoli.

E vorba, acolo unde rata de infectare e sub 1 la mia de locuitori, de toate şcolile, între 1 şi 3 la mie – de grădiniţe, învăţământ primar şi clase terminale şi să sperăm cât mai puţine zone vor fi în scenariu roşu, acolo unde se deschid cu prezenţă fizică doar grădiniţele şi clasele I – IV”, a adăugat Sorin Cîmpeanu, conform agerpres.ro.

Citește și:

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Lovitură pentru Radu Gavriș! Lucian Bode anunță că s-a dispus cercetarea adjunctului Poliției Capitalei

Avatar

Publicat

in

De

Lovitură pentru adjunctul Poliției Capitalei, comisarul-șef Radu Gavriș! Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că a fost dispusă cercetarea lui Radu Gavriș, după ce a participat la o petrecere la Hanul lui Manuc.

Cercetarea lui Gavriș vine în contextul în care Știripesurse.ro a dezvăluit că „polițiștii Sectorului 3 au descins, vineri seară, la un local cunoscut din centrul Capitalei, Hanul lui Manuc, și nu mică le-a fost surpriza că, acolo, era în toi o petrecere la care participau, culmea, chiar șefi din Poliția Capitalei și procurori”.

Toleranță zero față de nerespectarea Legii!

Referitor la evenimentul care a avut loc vineri seară, când polițiști din cadrul Poliției Capitalei au identificat în interiorul unui restaurant din Centrul Vechi al Bucureștiului 27 de persoane, printre care se afla și un ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București, doresc să fac câteva scurte precizări.

Vezi și După 2 săptămâni, Lucian Bode s-a răzgândit! Prima promisiune pe care nu și-o respectă ministrul de Interne

De aproximativ 1 an ne confruntăm cu pandemia provocată de noul coronavirus. Respectarea măsurilor care au fost luate la nivel național, pentru a preveni răspândirea acestui virus, trebuie să fie o prioritate pentru noi toți. Doar așa putem reveni la o viață socială normală pe care ne-o dorim.

Majoritatea românilor au înțeles acest lucru și vă mulțumesc pentru aceasta.

În același timp, vreau să le mulțumesc polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și pompierilor care sunt în Prima Linie și care dau dovadă de profesionalism atunci când acționează pentru siguranța noastră!

Fără doar și poate, responsabilitatea și corectitudinea cu care ei au acționat în această perioadă au avut efecte asupra limitării răspândirii virusului.

Din informațiile pe care le dețin în acest moment, în cazul menționat, s-a dispus deja declanșarea cercetării prealabile față de ofițerul respectiv, pentru a se stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și a vinovăției sale, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de polițist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este și desemnat, la nivelul Poliției Capitalei, să coordoneze activitățile specifice de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Așa cum am menționat și cu alte ocazii, vreau să vă asigur că sunt hotărât să nu tolerez nicio abatere de la Lege, indiferent de numele sau calitatea persoanelor care sunt implicate în astfel de cazuri. Nimeni, indiferent de statutul său social, nu este mai presus de Lege!

Totodată, vreau să subliniez că, atâta timp cât voi deține mandatul de ministru al Afacerilor Interne, mă voi implica cu toate forțele mele pentru ca imaginea structurilor din MAI, fie că vorbim de polițiști, jandarmi, pompieri sau polițiști de frontieră, să reflecte calitățile și adevărata valoare a personalului.
Uniforma pe care fiecare angajat al Ministerului Afacerilor Interne o îmbracă trebuie să fie un model de urmat pentru noi toți!”, a transmis, sâmbătă, Lucian Bode.

Iată dezvăluirea făcută de Știripesurse.ro:

STIRIPESURSE.RO vă prezintă, în exclusivitate, o informație de-a dreptul uluitoare. În plină epidemie, când autoritățile le cer românilor să respecte regulile, tocmai polițiștii și procurorii le încalcă.

Potrivit informațiilor noastre, Polițiștii Sectorului 3 au descins, vineri seară, la un local cunoscut din centrul Capitalei, Hanul lui Manuc, și nu mică le-a fost surpriza că, acolo, era în toi o petrecere la care participau, culmea, chiar șefi din Poliția Capitalei și procurori.

Oamenii legii au numărat 27 de persoane care consumau alcool, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

În locație a fost identificat și Mihai Florian Anton, un bărbat care ar fi trebuit să stea în carantină, fiind suspect de coronavirus de pe data de 16 ianuarie.

În urma controlului, restaurantul Hanul lui Manuc a fost amendat cu 5.000 de lei, iar polițiștii Sectorului 3 continuă verificările pentru a se dispune măsuri de sancționare contravențională pentru cele 27 persoane.

Conform informațiilor STIRIPESURSE.RO, un alt ”greu” din Poliție plecase chiar înainte de descinderea echipajelor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend